Suntem cele mai tari!

Filmul autorului suedez Lukas Moodysson, Suntem cele mai tari! Se desfasoara in Stockholm-ul anilor ’80 in jurul a trei fete care se hotarasc sa formeze o trupa punk - desi nu au niciun instrument si toata lumea le spune ca punk-ul e mort. Bazat pe un roman ilustrat scris de sotia regizorului, Coco, lungmetrajul e un tribut adus culturii DIY si puterii rebeliunii.

 „Am vrut sa fac un film care arata ca viata, in ciuda tuturor dovezilor contrare, merita traita („Hiersein ist herrlich” - Rainer Maria Rilke). E minunat sa ai un prieten, sa canti la un instrument fara sa stii cum, sa dai foc la o statuie veche, sa ai cei mai enervanti parinti din lume, sa vomiti peste inregistrarile cuiva, sa fii huiduit si batjocorit , sa fii cel mai bun.” a declarat regizorul suedez.

Lukas Moodysson s-a nascut in 1969, in sudul Suediei. A publicat o colectie de poezie la numai 17 ani, urmata de mai multe carti de poezie si un roman. A absolvit Dramatiska Institutet, unde a facut o serie de scurtmetraje inainte sa lucreze cu Memfis Film. Scurtmetrajul Talk a fost urmat, in 1998, de pelicula de debut Fucking Åmål. Un mare succes de public, cat si din perspectiva criticilor, Fucking Åmål a fost distribuit in toata lumea si a luat diferite premii si nominalizari, inclusiv patru premii de film suedeze, un premiu Teddy la Festivalul International de Film de la Berlin si o nominalizare la Cel mai bun film european al anului oferit de Academia Europeana de Film. 

Intrebat cum a functionat imbinarea intre stilul sau regizoral si viziunea artistica a sotiei sale, regizorul a declarat ca „Ei bine, am vrut sa reproduc tonul cartii. Poate am schimbat destul povestea in sine, dar e important sa nu schimbi tonul. Asta e, de obicei, genul meu: nu respect povestea, sunt mai mult interesat de ton, de starea de spirit, de detalii. Nu inteleg cu adevarat imaginea de ansamblu. Acesta poate fi un defect al meu, ca om si regizor, dar este, de asemenea, si o pozitie ideologica. Cred ca Herta Müller a spus, sau poate a imprumutat-o de la Ionescu: "Trebuie sa traim detaliile". Tot ea spune ca nu crede in utopii sau solutii intermediare. Desigur, afirma aceste lucruri intr-un context mult mai serios si mai mare decat mine, dar esentialul e acelasi: nici eu nu am incredere in povesti, explicatii si ideologii care au ca scop sa explice totul. De aceea sunt atat de incantat de finalul deschis si foarte ne-dramaturgic al filmului Suntem cele mai tari! Filmul nu spune ca povestea celor trei fete se termina. Ea continua.”

Filmul s-a bucurat si de aprecierile criticilor si jurnalistilor: "O gura de aer proaspat intr-un moment in care avem parte de blockbustere 3D in fiecare saptamana." scrie Boston Herald sau "O poveste vesela care-ti umple inima despre razvratirea tinereasca." adauga The New York Times. In fine, in paginile The Guardian gasim o concluzie cit se poate de clara: "In acest film cald, exuberant, regizorul Lukas Moodysson lasa in urma tendinta sumbra recenta in favoarea unei povesti pline de bucurie despre punkul rock din anii '80, din suburbiile din Stockholm".