- 2481
Filmele romanesti prind viata la Iasi. Timp de cinci zile, in perioada 6-10 mai 2015, Asociatia Studentilor Jurnalisti (ASJ) si Asociatia Revistei Timpul (ART) organizeaza cea de-a VI-a editie a festivalului Serile Filmului Romanesc TIMPUL. Pastrind ideea de anul trecut, evenimentul de anul acesta ii este dedicat actorului George Mihaita. Proiectiile vor avea loc la Casa de Cultura a Studentilor si in aer liber, in gradina publica Palas. In cadrul Serii de Gala, actorului George Mihaita ii va fi oferit un premiu pentru intreaga activitate de pe scena filmului romanesc. Alaturi de actor vor fi prezenti Irina Margareta Nistor, actorul Vladimir Gaitan si actrita Ileana Popovici.
Pentru prima data, festivalul va avea o tema: Reconstituirea. Majoritatea filmelor de anul acesta pornesc de la anumite fapte reale, situatii intimplate sau care recompun anumite momente. Filmul-vedeta este Reconstituirea in regia lui Lucian Pintilie, unde rolul principal ii apartine lui George Mihaita.
„Serile Filmului Romanesc TIMPUL, editia a VI-a, debuteaza pe 6 mai, cu o pelicula-far a anilor '60, Reconstituirea, al carei protagonist de 66 de ani are in continuare sufletul adolescentilor, pe care ii cucereste si calauzeste de atita vreme, cu un farmec incontestabil: George Mihaita, romanul si europeanul. O intilnire ce cu siguranta va ramine de neuitat, intiparita in memoria afectiva a publicului iesean, cinefil, de toate generatiile”, sustine Irina Margareta Nistor, consultantul cinematografic al festivalului, care va fi prezenta, alaturi de invitati, la intilnirile cu iubitorii de film romanesc din Iasi.
Adrian Paduraru este ambasadorul cultural al editiei de anul acesta. Personalitate cinematografica, actorul iesean va reprezenta imaginea festivalului in mediile culturale din tara.
„Iubesc filmul romanesc” este o campanie marca Serile Filmului Romanesc TIMPUL si vine in sprijinul promovarii productiilor cinematografice romanesti din toate timpurile. Pe prima pagina a site-ului festivalului, cinefilii pot incarca o fotografie de profil, apoi o pot descarca cu marca Iubesc Filmul Romanesc. Ideea campaniei a pornit din dorinta de a atrage cit mai multi cinefili in mediul online, ca mai apoi sa continue offline.
Serile Filmului Romanesc Timpul anunta urmatorii invitati ai festivalului: Alexandru Papadopol, Dorian Boguta, Teodor Corban, Adrian Paduraru, Teodora Mares, Andrei Duban si Gianina Corondan. Sub genericul reconstituiri, invitatii se vor intilni la Iasi in contexte potrivite sustinerii si promovarii momentelor importante din cinematografia romaneasca.
Program complet SFR TIMPUL, editia a VI-a:
Miercuri, 6 mai 2015
12.00 – Conferinta de presa cu George Mihaita, Irina Margareta Nistor, Ileana Popovici, Vladimir Gaitan. Lansare de carte “Dramele adolescentilor” (G. Mihaita) - Libraria Carturesti Palas Mall
17.00 – Accident (1977) regia: Sergiu Nicolaescu – 97 min - Teatrul „Luceafarul” Iasi
19.00 – Gala Serile Filmului Romanesc TIMPUL, editia a VI-a. Invitati: George Mihaita, Irina Margareta Nistor, Ileana Popovici, Vladimir Gaitan
19.40 – Reconstituirea (1968) regia: Lucian Pintilie – 146 min - Teatrul „Luceafarul” Iasi
22.10 - Discutii cu : George Mihaita, Irina Margareta Nistor, Ileana Popovici, Vladimir Gaitan
Joi, 7 mai 2015
17.00 – Veronica (1972) regia: Elisabeta Bostan – 90 min – Casa de Cultura a Studentilor Iasi
18.30 – Discutii cu: George Mihaita, Irina Margareta Nistor
20.00 – Undeva la Palilula (2012) regia: Silviu Purcarete – 145 min – Gradina Palas
22.30 – Discutii cu: George Mihaita, Pusa Darie, Irina Margareta Nistor
Vineri, 8 mai 2015
17.00 – America, venim! (2014) regia: Razvan Savescu – 90 min – Casa de Cultura a Studentilor Iasi
18.30 – Discutii cu: Razvan Savescu, Tania Popa, Ion Sapdaru
20.00 – De ce eu? (2015) regia: Tudor Giurgiu – 125 min – Gradina Palas
22.10 – Discutii cu: Tudor Giurgiu, Emilian Oprea
Sambata, 9 mai 2015
17.00 – Love Building (2013) regia: Iulia Rugina – 85 min - Casa de Cultura a Studentilor Iasi
18.30 – Discutii cu: Alexandru Papadopol, Dorian Boguta
20.00 – Alt Love Building (2014) regia: Iulia Rugina – 115 min – Gradina Palas
22.00 – Discutii cu: Alexandru Papadopol, Dorian Boguta
23.00 – Seara de karaoke SFR TIMPUL, pe acorduri romanesti- Teatru FIX
Duminica, 10 mai 2015
17.00 – Aferim! (2015) regia: Radu Jude – 105 min - Casa de Cultura a Studentilor Iasi
18.50 – Discutii cu: Teodor Corban
20.00 – Gala Declaratie de dragoste 30 (eveniment realizat impreuna cu Revista VIP) regia Nicolae Corjos (1985) – 95 min – Gradina Palas
21.40 – Discutii cu: Adrian Paduraru, Teodora Mares, Andrei Duban, Gianina Corondan
22.30 – Gala de inchidere