- 2887
Joi, 29 ianuarie 2015, de la ora 19.00, in sala mare a Ateneului Tatarasi va avea loc premiera „Eu ii iubesc. Tu?”, spectacolul de teatru nonverbal semnat de Adi Afteni. Update: urmatoarele reprezentatii sunt programate pentru 15 si 22 februarie, de la aceeasi ora.
„In spectacol este vorba despre iubire! Iubirea pentru parinti, pentru prieteni, pentru familie si pentru copii. Este un proiect deosebit pentru mine din cel putin doua motive: spectacolul atinge problematica autismului, iar distributia este foarte tinara, respectiv elevi de clasele a noua si a unsprezecea.
Este un spectacol nonverbal, pliat pe publicul tanar exact pentru a reusi o constientizare corecta a problematicii parintilor si copiilor cu autism.
Iubirea este peste tot - este in noi si in jurul nostru, iar iubirea este Dumnezeu!”, Adi Afteni.
In distributie ii gasim pe Madalina Balcan, Radu Ipate, Gianina Bejenaru, Silvia Camanaru, Florin Gorgos, Alexandra Azoitei, Paul Ciobanu, Robert Agape.
Adi Afteni a absolvit Universitatea de Arte „George Enescu” (sectia papusi si marionete) si se face cunoscut publicului prin montarea spectacolului de pantomima „O noapte furtunoasa” (2006, Teatrul National „Vasile Alecsandri” Iasi).
Spectacolul „Eu ii iubesc. Tu?” este realizat de Asociatia Culturala Artes in colaborare cu Ateneul Tatarasi, Primaria Municipiului Iasi, Colegiul National de Arta „Octav Bancila”, Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu Autism din Romania, filiala Iasi, Universitatea Petre Andrei si Universitatea de Arte „George Enescu”.