Toto si surorile lui

„Toto si surorile lui” este un documentar observational de lungmetraj, care ilustreaza povestea emotionanta a trei copii de etnie rroma, documentat pe parcursul a 15 luni din viata lor. Realizat de Alexander Nanau, filmul a fost difuzat in premiera luna trecuta pe HBO; canalul TV impreuna cu Strada Film au fost co-producatori, combinatie care s-a dovedit a fi un succes. Filmul a primit numeroase distinctii in cadrul unor festivaluri de profil de renume precum Zurich Film Festival, Festivalul de la Varsovia, Festivalul International de Film Documentar Jihlava sau DOK Leipzig. Saptamina trecuta am aflat ca documentarul va fi proiectat si in cadrul Festivalului de Film de la Rotterdam, iar parcursul festivalier nu se va opri aici.

Nascut in Romania, dar stabilit in prezent in Germania, Alexander Nanau a studiat regie la Academia de Film si Productii TV din Berlin. A devenit extrem de cunoscut o data cu documentarul „Lumea vazuta de Ion B” (2009), film premiat de asemenea cu numeroase distinctii, cele mai importante fiind un trofeu Emmy in 2010 (un precedent pentru cinematografia romaneasca!) si un premiu Gopo pentru Cel mai bun Film Documentar romanesc din acel an, deci premisele erau imbucuratoare.

Toto (9 ani) este un baietel care locuieste impreuna cu surorile lui, Andreea (14 ani) si Ana (17 ani), in cartierul marginas si rau famat al capitalei, Ferentari. Cei trei copii traiesc intr-o camera minuscula, fara parinti. Tatal i-a parasit demult, iar mama este in inchisoare pentru trafic de droguri. Lasati in ipotetica grija a unor unchi pe care nu-i vedem niciodata, cei trei minori asista seara de seara la un spectacol cu care par sa se fi obisnuit si care nu-i mai sperie in niciun fel: diversi vecini vin in micul lor apartament si isi injecteaza heroina de fata cu ei. 

Neavind cum sa se angajeze sau sa aiba pe cineva responsabil care sa se ingrijeasca de ei, sunt nevoiti sa se descurce cum pot, fara bani sau utilitati. Mama lor, Simionica, a fost condamnata la inchisoare pentru trafic de droguri pe cind Totonel avea 5 ani, iar de atunci ei au fost nevoiti sa se impace cu lipsa mamei si sa se maturizeze inainte de vreme, sperind cu fiecare zi care trecea ca mama lor va fi eliberata inainte de termen, iar ei vor scapa astfel de saracie si mizerie si vor deveni o familie fericita.

Pe masura ce anii trec, fiecare dintre cei trei frati invata sa supravietuiasca pe cont propriu si sa-si croiasca fiecare un drum, asa cum stiu mai bine. In momentul in care ajung in grija unui orfelinat, viata lor se schimba radical. Doar doi dintre ei reusesc sa invete sa scrie si sa citeasca, Ana, sora cea mai mare, calcind pe urmele mamei ei si, probabil din cauza aceleiasi saracii si a anturajului, devine si ea implicata in traficul de heroina, o problema la ordinea zilei in Ferentari.

Toto isi descopera o noua pasiune, dansul. Avind un instructor care se ocupa in mod special de el, care ii observa talentul si pasiunea acestuia, Toto reuseste sa participe la diferite competitii de dans, la unele plasindu-se chiar pe podium. Datorita influentei scolii, a centrului de educatie alternativa (unde Totonel este incurajat sa practice dansul) si a adapostului de zi si de noapte pentru copiii strazii (unde se muta la un  moment dat) si foarte probabil si a regizorului Alexander Nanau - care este prezent timp de mai bine de un an in viata lor – Toto si Andreea reusesc sa se tina departe de anturaje negative si sa infrunte obstacolele zilnice pentru a avea o viata cit mai normala.

Spre deosebire de alte documentare, aici apare un element nou si anume: intimplarile sunt povestite si din punctul de vedere al protagonistilor si nu se ramine doar la un portret observational al lor. Alexander Nanau ii ofera Andreei o camera de filmat, iar aceasta reuseste sa realizez un fel de jurnal video in care inregistreaza anumite scene din intimitatea caminului lor si isi intervieveaza atit fratele cit si sora. Scena confruntarii cu Ana care, probabil drogata sau in sevraj, sta in mijlocul haosului din apartamentului lor aflat acum intr-o stare si mai degradanta ca la inceput, o acuza pe Andreea ca nu-si iubeste mama si ca a plecat pe nedrept cu Totonel la adapost si au parasit-o, e unul din punctele cele mai tensionate si pline de emotie domestica din intreg documentarul.

Desi documentarul este intitulat „Toto si... ” veriga cea mai importanta din aceasta poveste este doar una dintre surori, Andreea. Avind o fire luptatoare si ambitioasa, inca de la bun inceput ea incearca sa se tina departe de apartamentul in care consumul de droguri e la ordinea zilei, asa ca uneori doarme la prietenele ei, in ciuda amenintarilor primite de la Ana, sora mai mare, dar si de la profesorii lui Totonel. Andreea este analfabeta, dar o vedem cum isi doreste sincer sa invete sa citeasca si sa scrie. Atunci cind realizeaza ca eliberarea mamei este aminata la nesfirsit, ea devine aproape incredibil de matura si de responsabila in incercarea de a avea grija de fratele ei si de a-si salva sora din fata pericolului. Doar dupa ce insista de nenumarate ori, Andreea reuseste s-o determine pe Ana sa mearga la spital, unde aflam ca Ana are HIV si e dependenta de heroina.

Scena finala, in care mama reuseste sa fie eliberata inainte de termen pentru buna purtare, e inceputul unui nou film, probabil imposibil de realizat, in care ea incearca sa reconstruiasca relatia cu copiii ei. Nu stim daca va mai fi posibil, primele tentative de apropiere emotionala sint refuzate fara discutie de Toto si Andreea, dar ceva ne spune ca cei doi (inca) copii au devenit indeajuns de puternici incit sa reziste unor noi provocari.

Filmul, asa cum afirma si regizorul Alexander Nanau, este despre „un copil nepupat”, nemingiiat, care nu are niciun reper de sine, caruia nu i-a spus nimeni niciodata „esti frumos”, „esti destept”, lucrurile de baza de care au nevoie copiii in cistigarea increderii in ei insisi. Odata ce copiii realizeaza ca cineva ii considera interesanti si importanti, acestia vor incepe in fiecare zi sa se lumineze si sa aiba alte repere si alte modele in viata, reusind sa gaseasca un destin favorabil.