Prima mea seara la FILIT

Discursurile

Cum am aflat de la colegii din AltIasi ca anul trecut s-a stat si in picioare din cauza aglomeratiei, m-am grabit spre Sala mare a la Teatrului National sa-mi iau in primire locul. Pana sa ajung acolo, o gramada de voluntari m-au intrebat daca ma pot ajuta sa-l gasesc. M-am simtit mandru in sinea mea ca aveam parte de o experienta similara cu cea a unui eveniment cu pretentii de la teatre sau opere la care am avut ocazia sa ajung prin alte tari.

Ceasul arata deja ora 19:10, spectacolul ar fi trebuit sa inceapa, iar lumea din jurul meu se arata mirata de numarul mare de locuri goale din sala. Din zona in care stateam aveam o perspectiva de ansamblu si am observat nu doar randuri intregi libere la stal si balcon, ci chiar jumatate din lojele din dreapta salii erau neocupate. Mi-am zis ca acesta trebuie sa fie motivul amanarii debutului si organizatorii ii mai asteapta pe intarziati.

Nu stiu daca aceasta a fost cauza, cert e ca dupa 30 de minute de la ora anuntata locurile respective nu s-au ocupat si am inceput sa suspectez ca o parte din posesorii de invitatii au vrut sa sara peste ora dedicata discursurilor. Ar fi fost o alegere buna pentru ca, cu exceptia lui Bogdan Olteanu, viceguvernatorul BNR, care a facut un efort si a venit cu ceva adaptat momentului, acestea au iesit rar din zona festivismului. Iar Nicolae Manolescu, presedintele Uniunii Scriitorilor din Romania, dupa ce s-a plans (pe buna dreptate) ca literatura nu este deloc finantata de guvern, a adoptat o atitudine de profesor iesit la pensie care-si ameninta fostii elevi cu catalogul. Motivul era ca atat traducerea, cat si critica sunt ele insele literatura si nu exista baze reale pentru a fi evidentiate separat in titlu (Festivalul International de Literatura si Traducere). Daca adaugam si prestatia mai putin inspirata a prezentatoarei Irina Pacurariu, calculele celor care au sarit voit acest prim moment au fost corecte.

David Lodge

Acestia nu au fost insa prea multi, in continuare ramanand destul locuri neocupate pana la finalul serii, chiar si dupa ce voluntarii au venit si ei in sala sa savureze discutia dintre Codrin Liviu Cutitaru si David Lodge. Nu voi insista prea mult asupra ei, deoarece exista deja o inregistrare care permite si celor care n-au putut fi in sala sa se bucure de momentele de real rafinament intelectual condimentate cu o mostra de inegalabil umor britanic. Spectatorii ramasi in sala (pentru ca toti politicienii locali au plecat dupa discursuri, nefiind interesati sa-l asculte pe David Lodge) m-au facut sa ma simt din nou mandru ca sunt roman iesean. Fara sa aiba nevoie de traducere, majoritatea vibra la un ison, intr-un extaz nedisimulat provocat de ideile atat de clar exprimate de Lodge sau de vocea sa, accentul si intonatia din timpul lecturii publice, cu nimic mai prejos decat orice voce auzim la radio sau din audiobook-uri. Ba chiar lectura sa a depasit cu mult ca intensitate si nuantare pe cea a lui Ionut Cornila, adus special sa citeasca din versiunea tradusa in romana. Stiindu-l un actor talentat, ma gandesc ca explicatia pentru ritmul mult prea alert, aproape neatent la celebrul comic de limbaj -  care a si fost unul dintre subiectele abordate – al lui Lodge, a fost dorinta de a lasa publicului cat mai mult timp in compania pretioasa a britanicului. Codrin Liviu Cutitaru a demarat mai greu, cu o introducere cam lunga, dar per total a fost un partener valoros de discutie pentru invitat. Cred ca mai toti cei din sala si-ar fi dorit ca Lodge sa zaboveasca mai mult alaturi de noi.

Emil Brumaru

Lansarea documentarului realizat de Matei Bejenaru despre reintoarcerea in Dolhasca a lui Emil Brumaru era programata sa inceapa la ora 22:00, ori discutia cu David Lodge s-a incheiat cateva minute dupa ora aceea. M-am grabit sa ajung la Casa FILIT (apropo, e un lucru foarte bun ca s-a lasat parcarea deschisa in fata Palatului Culturii pentru eveniment), unde cei mai multi il asteptau afara pe protagonist (activarea tunului cu aer cald i-a facut sa revina inauntru).

Intr-adevar, lansarea a fost initial programata pentru ora 14:00 (cea de la ora 22:00 nici nu apare in programul oficial tiparit, motiv de indignare pentru Emil Brumaru), dar au fost totusi cateva zeci de persoane care au aflat (si nu, nu erau toti studentii domnului Bejenaru). Poetul iesean a fost in forma maxima: dupa ce a recunoscut ca nu a inteles nimic din ce spunea David Lodge, degeaba Doris Mironescu incerca sa directioneze discutiile spre film, intrebarile din public erau prilej pentru inca o anecdota, o confesiune (in premiera sau nu, oricum nu conta) ori remarci hatre catre cei din sala sau chiar catre subiectul documentarului, el insusi. Ma uitam din cand in cand in dreapta mea, unde un prieten care de obicei este extrem de serios in orice imprejurare nu se mai putea abtine si radea cu toata fata. De altfel, putini au plecat inainte de finalul discutiilor, care s-au prelungit pana dupa miezul noptii. Dupa ce hototele de ras s-au estompat, iar zambetul larg s-a transformat intr-un usor regret ca nu a inregistrat nimeni toata discutia (sper sa ma insel!), am ramas cu una dintre imaginile puternice din documentar, cea in care Emil Brumaru marturiseste ca scria poeziile mai mereu dimineata, proaspat trezit si intr-o stare de fericire („pe fericire”). Cautati-l si vedeti-l, merita!

Concluzia

Mai putin discursurile de la inceput, care rareori s-au ridicat la inaltimea momentului, am avut parte de o ora si jumatate de exceptie alaturi de David Lodge si de aproape doua ore in compania unui Emil Brumaru aproape la fel de spumos pe ecran precum e in carne si oase. Cu atat mai rau mi-a parut de iesenii care, dintr-un motiv sau altul, n-au putut ajunge sa se bucure si ei de aceste momente unice.