- 4130
Ca in orice toamna din ultimii 5 ani, filmele romanesti se inghesuie sa apara in fata publicului iar pina prin noiembrie vom avea cite o premiera pe weekend. Cit de valoroase vor fi aceste filme ramine de vazut, momentan doar le anuntam. La fel ca in 2013 cind cu Domnisoara Christina, cinema-ul romanesc incepe sa recupereze si texte literare mai putin mainstream de la inceputul sec. XX si ofera spectatorilor filme de epoca „made in RO”. Anul acesta avem Kyra Kyralina, ecranizare dupa textul lui Panait Istrati realizata de Dan Pita. Se vede la Cinema Republica intre 12 – 18 septembrie, in fiecare seara de la ora 19. Pretul unui bilet este 6 lei. UPDATE: Filmul va mai rula la Cinema Republica intre 19 - 24 decembrie in fiecare zi de la ora 16:30.
Sinopsis: „O adaptare a romanului scris de Panait Istrati, Kyra Kyralina, spune povestea unei frumoase si misterioase femei care, alaturi de mama ei, ajunge sa isi vanda farmecele barbatilor. Ecranizarea, care are o aura orientala, aduce pe marile ecrane atmosfera magica intalnita in 1001 nopti.” (sursa: cinemagia)
Premiera a avut loc pe 5 septembrie iar intre timp au aparut si citeva cronici, majoritatea fiind mai degraba negative. Cel mai vocal si intransigent a fost Andrei Gorzo, in „Dilema Veche”: „Ca filmul e proportionat idiosincratic este un eufemism: evenimente comprimate de nu se mai intelege nimic din ele (in pofida abundentului voice-over retrospectiv asigurat de Dragomir) alterneaza cu lungiri tembele...”, iar pina la „Adevarul e ca Pita a ajuns o nulitate” nu a mai fost decit un pas.
Nici criticii mai tineri si mai putin teoretizanti n-au empatizat cu intentiile & ideile unui regizor care dupa ’90, mai exact dupa Hotel de lux (1992), n-a mai facut nimic notabil. Dan Pita va ramine insa in istoria cinematografiei romanesti (in viziunea cinefililor si criticilor) pentru Nunta de piatra (1972), unul dintre marile filme autohtone, precum si (in viziunea publicului larg) pentru trilogia Profetul, aurul si ardelenii (1978).
Trebuie spus insa ca textul lui Panait Istrati a mai beneficiat de alte doua ecranizari, una sovietica din 1928 in regia lui Boris Glagolin, in care capitalismul era portretizat in cele mai negre nuante, iar comunismul era, fireste, alternativa corecta – film de propaganda, asadar -, iar cea de-a doua, ceva mai recenta, dar tot straina, din 1993. Productia a fost semnata de regizorul maghiar Gyula Maar, autor cu nominalizari la Cannes si Berlin, dar n-a stirnit prea mult interes in epoca, desi in distributie au figurat si actori romani ca Leopoldina Balanuta, Razvan Vasilescu sau George Alexandru.
Bugetul productiei din 2014 s-a ridicat la 600.000 euro, filmul fiind finantat de CNC prin Castel Film, casa de film care s-a ocupat atit de realizarea filmului cit si de distribuirea in salile din tara. Lungmetrajul lui Dan Pita dureaza 99 minute.