Adanc, in id-ul Bucurestiului

Adi are treizeci si. E naratorul nostru. E varianta de fata batrana a unui homosexual asumat. Face un doctorat in manele, e cam timid, locuieste in Ferentari, are salariu de 22 de milioane, bani ce-i ajung numai bine pentru chirie si beri cu smecheri si smardoi prin crasme carora, daca le-am spune „ieftine”, le-am face un compliment de domnisoara de pension. A fost si profesor, a fost si jurnalist, a avut o singura obisnuinta careia, cu putina indulgenta, i-ar putea spune relatie. Dar mai bine ii spune Ana. Pe scurt, se cuibareste in anomalii in toata regula, care-si revendica insa meritul de a nu fi luate tragic sau autocompatimitor. De aceea, Adi nu cerseste atentie, nu vrea sa faca dreptate, nu-l intereseaza sa genereze rearanjari ale planurilor si mentalitatilor nimanui.

„Intimitatea fizica nu e intre competentele mele. Smecheria mea sa fac oamenii dependenti de mine e alta, sa-i ascult; de fapt, la primele trei ii ascult, apoi, la urmatoarele, le dau incredere in ei si sperante, le demonstrez cu claritate matematica ca, daca fac aia si aia, ies la liman si se scot pe viata, fiindca au un potential nemaiintalnit. Pe scurt, e vrajeala mea.” 136

Nu stiu daca Adrian Schiop a avut ceva de rezolvat cu vreun tabu. Din contra – si lasati-ma sa-l confund pentru un minut cu personajul sau narator – sunt aproape convinsa ca ideea i-ar fi displacut, ca nu vede homosexualitatea ca pe o forma de starnire a publicului, de compensare a unui gol social, educational. A scris despre Ferentari si toata tagma lor de paria pentru ca, tocmai, i-a stiut firesti, i-a stiut adevar de necontestat, avand in stoc figuri care nu mai au cum sa socheze cand sunt atat de peste tot.

Personajele lui sunt nesigure, murdar-sincere, dezlegate, cu dialog aproape neinteresant de real; o stirpe inflacarata intr-o o lume in care resturile de oameni n-au cum sa fie educate, intentionate si tocmai de aceea tot ce se gaseste e pretios prin simplul certificat al lipsei de motivatie de a se preface mai bune.  

„Am avut senzatia ca inainte de a fi om era un fel de animal greoi cum sunt ursii, o bucata de carne oarba care nu intelege ce se intampla nici dedesubtul, nici deasupra ei, in lumea vasta in care traieste – si tot ce-i ramane de facut e sa-si caute un stapan sa-i dea sa manance. Ca fix treaba asta ma atrage, animalitatea aia oarba, el sa ma futa si eu sa-l hranesc.” 80

Si vedeti si cum se indragosteste de ex-puscariasul Alberto: fara sa aiba vreo intentie de a se abtine, fara argumente si autojustificare, primar si fara sa vrea, dar mereu tinut in scurt de ochiul sau autoanalizator. In fine, o intreaga poveste cand vine vorba de personaje, dar sa vedeti ce simt al spatiului are romanul... Ferentarii atat de exotici si atat de nelinistitori. Si atat de superficiali, violenti, ieftini. Ferentarii care scarbesc, care dospesc uitati de toata lumea, dar care nu se opresc niciodata. Fascinantul id al Bucurestiului, care o sa-ti incalece mintea convingator.

O carte din care musti adanc si pe care vrei sa o dai gata din doua motive cat se poate de contradictorii: pentru ca-ti place la nebunie, dar si pentru ca ii suporti cu greu presiunea realitatii, o carte ca o pedeapsa pe care o asteptai pentru ca stiai ca va restabili putina ordine.