- 3030
Desi evidenta pentru toata lumea, criza presei romanesti actuale pare sa aiba si un trecut care sa-i fi cauzat problemele din prezent. Ceea ce a insemnat televiziunea romaneasca din perioada comunista este analizat de Alexandru Matei, eseist si profesor universitar la Bucuresti, in volumul O tribuna captivanta. Televiziune, ideologie, societate in Romania socialista (1965-1983) publicat la Editura Curtea Veche. Cartea se va lansa si la Iasi, luni 12 mai, ora 19 la Institutul Francez in cadrul unei discutii la care vor fi invitati Alexandru Lazescu (jurnalist, fost director al TVR Romania) si Cristina Preutu (cadru didactic asociat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iasi). Discutia va fi moderata de Maria Florea (TVR Iasi), iar accesul este liber.
Intr-un moment de cotitura al presei romanesti, in care independenta editoriala pare sa fi pierdut lupta cu parti-pris-ul politic, teoreticienii incearca sa identifice cauze si rezolvari ale problemei, uitindu-se ori cu jind la presa occidentala si incercind sa preia solutii de acolo, ori sa analizeze cu o curiozitate sanatoasa inceputurile presei autohtone si momentele in care „ciinele de paza al democratiei” si „a patra putere in stat” a devenit instrument ideologic de manipulare, aflat la discretia puterii politice.
Volumul lui Alexandru Matei ridica intrebari pertinente despre rolul Televiziunii Romane socialiste, atat ca fereastra spre cultura de masa europeana, cat si ca instrument politic si ideologic. „Televiziunea a fost o deschidere spre ce se intampla in jurul nostru. (…) Intr-o vreme in care niciunul dintre noi nu visam ca vor exista posturi precum Discovery sau National Geographic, TVR avea emisiunea Teleenciclopedia, astazi clasica; (…) difuza, sambata seara, seriale cu detectivul Kojak sau inspectorul Columbo. (…) Majoritatea romanilor — daca nu toti — au urmarit, seara de seara, la finele anilor ’70, teribilele aventuri ale familiei Ewing din Dallas. Dar televiziunea acelor ani nu a fost numai entertainment. Televiziunea mai insemna ceva: ideologie si politizare, manipulare a Istoriei si — mai ales in anii ’80 — un sinucigas cult al personalitatii Conducatorului. Povestea televiziunii noastre intre anii ’60 si ’80 este, pentru multi romani, parte din povestea lor” a declarat istoricul Adrian Cioroianu in prezentarea cartii.
Alexandru Matei, autorul volumului, s-a nascut la Bucuresti. Este licentiat al Facultatii de Limbi si Literaturi Straine a Universitatii din Bucuresti, unde a urmat de asemenea un masterat in antropologie culturala. Este doctor in literatura franceza contemporana, la Universitatea din Bucuresti si la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris (2007). Intre anii 2003 si 2006 a beneficiat de o bursa doctorala oferita de Guvernul Francez. A avut alte burse si rezidente, toate in Franta si Romania, intre 2009 si 2013. In prezent, este lector doctor la Departamentul de Limbi Moderne Aplicate din cadrul Universitatii Europei de Sud-Est Lumina si bursier New Europe College. Preda cursuri de Teoria literaturii la Universitatea din Bucuresti. Semneaza studii, eseuri si articole de teorie literara si de istoria televiziunii romane in numeroase reviste culturale din tara si din strainatate.
Este colaborator permanent la revistele Observator cultural (incepand cu anul 2000), Dilema veche, Romania literara, Bucurestiul Cultural. Detine rubrica de teorie literara in revista Astra, de la Brasov. In 2008 publica volumul de eseuri Ultimele zile din viata literaturii (Editura Cartea Romaneasca), care primeste Premiul Asociatiei de Literatura Generala si Comparata din Romania. In acelasi an, obtine locul I in topul celor mai buni eseisti romani organizat de revista 22. Cartea “O tribuna captivanta. Televiziune, ideologie, societate in Romania socialista (1965-1983)” reprezinta rezultatul cercetarii intreprinse in cadrul „Programului postdoctoral pentru formare cercetatori in stiinte“ (ID: POSDRU/89/1.5/S/58852), la Centrul de Excelenta in Studiul Imaginii din Bucuresti, octombrie 2010 – martie 2013.
Lansarea cartii este organizata de Editura „Curtea Veche” si Institutul Francez din Iasi in parteneriat cu TVR Iasi, Departamentul de Jurnalism si Comunicare al Universitatii „Alexandru Ioan Cuza” din Iasi, Asociatia Studentilor Jurnalisti din Iasi si Asociatia Alecart.