- 8794
Bulz & Blues, festivalul cu mancare sanatoasa de la producatori locali si cu gusturi bune in materie de muzica, va fi la Iasi si in 2014, iar de data aceasta Food Revolution Day va fi de 3 ori mai delicioasa si mai zgomotoasa. La cea de-a III-a editie, iesenii se vor bucura de 3 zile de Bulz & Blues si vor lua parte la concertele a 3... pardon, a 12 artisti si trupe care mai de care mai savuroase. Habar n-am ce credeati ca veti face la mijlocul lunii viitoare, dar intre 16 si 18 mai petrecerea se da in aer liber, la Hamak. Biletele la eveniment se pot achizitiona la pretul de 40 lei pentru o singura zi (35 lei pana in ziua evenimentului) sau 90 lei pentru toate cele 3 zile si campare gratuita (80 lei pana in ziua evenimentului).
In fiecare dintre cele 3 zile, se pune masa inca de la ora 11, semn ca pofticiosii n-au deloc de suferit, ba dimpotriva, vor fi desfatati. Sunt pregatite tot felul de ateliere pentru copii, dar si pentru adulti, iar gurmanzii nu se vor putea abtine de la placinte, cupcakes, tarte, pizza cu legume, sandwich-uri vegetariene, pastrama de capra, supe creme, porchetta, burgeri apetisanti, toate asezonate cu vin sec si demi-sec, sucuri naturale din fructe, lapte, smoothies si miere de albine. Iar dupa ora 19, se va servi portia de chitara la ceaun, dupa cum urmeaza:
16 MAI - ZIUA UNU
So What se va auzi din prima la Pietrarie. Cinci ieseni energici si zambitori, cinci personaje diferite care au in comun acelasi mod de exprimare - blues-ul si jazz-ul. Nu vor lipsi influentele soul, funk, pop-rock sau rock&roll din piese romanesti sau din repertoriul international. Razvan - saxofon, John - chitara bass, Radu - chitara, Cristi - clape si Andrei - tobe sunt aperitivul potrivit pentru un festival plin de bunatati.
So What - Mercy mercy mercy | So What - Beat It
Se continua cu ieseni, insa accentul se muta pe smooth jazz, R&B si funk intr-o combinatie imbietoare propusa de Alex Jaxx Live Band. Saxofonistul Alexandru Hutanu canta la saxofon alto, saxofon tenor, clarinet electronic Akai Ewi si clarinet sopran. Atras de jazz din anul 2007, in prezent il considera un stil de viata mai mult decat doar un gen muzical. A cantat alaturi de cunoscutul trompetist Emil Bizga, iar acum si-a format o trupa croita special pentru muzica live, ce ii are in componenta pe Silviu Hutanu (sintetizator), Bogdan Botez (chitara si chitara bass), Catalin Hutanu (pian) si Lucian Rusu (tobe).
Alex Jaxx Live Band - Forever In Love (cover Kenny G) | Alex Jaxx Live Band - Medley
Pofta vine ascultand muzica, asa ca o felie de nu-jazz este intotdeauna bine primita. Responsabili cu impartirea in cantitati egale pentru toate lumea: Cuantune. Proiectul a luat nastere in 2010 prin mintile creative a doua personalitati total diferite: Cruxfader si Elisabeth, care ii au alaturi in show-urile live pe Andreas Aron la bass electric si contrabas si pe Alexandru Olteanu la pian. Condimentele vor veni din zona soul, funk, electro, D'n'B si hip-hop si vor suprinde prin prospetime, ingeniozitate si aplomb.
Cuantune - Doar noi | Cuantune - Broke
Seara se incheie experimentand piscaturi pe limba de la muzica picanta gatita de Electric Brother. Cristian Stefanescu a pornit proiectul in 1999, a trecut prin NSK si Aievea si a facut remix-uri pentru artisti importanti din mainstream - Directia 5, Vita de Vie, Loredana sau Timpuri Noi. Face o ciorba buna din acid jazz, trip-hop, downtempo si chillout. In iunie 2011, a lansat albumul Pe pamant. In formula Full Live Band canta impreuna cu Elena Morosanu - voce, Dan Tibacu - pian, Bujor Stoicovici - contrabas si Tavi Scurtu - baterie.
Electric Brother Full Live Band - Tomorrow | Electric Brother Full Live Band - Hello Hello
17 MAI - ZIUA A DOUA
Cea de-a doua seara debuteaza cu un deja-vu, Her Funky Subjects existand si in meniul din anul precedent la Bulz & Blues. Infiintata in 2012, trupa ieseana a fost conceputa ca un proiect pop-jazz si R&B destinat initial sustinerii unor recitaluri de ambianta in cafenele si pub-uri de mici dimensiuni. De aceea, caracterstica principala a sound-ului trupei este utilizarea percutiei in locul tobelor clasice, rezultatul fiind un timbru placut, non-invaziv, de atmosfera, sustinut de chitara jazz, vocea de blues si sunetul plin al basului. Servesc Sorina (voce), Teo (chitara), Sergiu (bas) si Radu (percutie).
Her Funky Subjects - Breakin' Up Somebody's Home | Her Funky Subjects - Mercy
Marcian Petrescu vine la Iasi cu Trenul de Noapte, inclusiv cu vagonul restaurant plin doldora cu desCANTECE DE BLUES. Cel mai apreciat muzicutist din Romania a infiintat formatia Trenul de Noapte in 2000, alaturi de care a lansat trei albume - Dependent de Blues, Povestile Bluesului si desCantece de Blues. Ultimele doua materiale au beneficiat si de invitati de seama din zona blues-ului international: Sugar Blue, dublu laureat al Grammy Awards, si Charlie Musselwhite. Formula actuala a trupei cu care apare in concerte Marcian Petrescu este alcatuita din Rares Totu - chitara, Sheby - chitara bass si Constantin Barbaselu - baterie.
Marcian Petrescu & Trenul de Noapte - Din acest oras eu am sa plec | Marcian Petrescu & Trenul de Noapte - After Midnight
Unde e bulz, e musai sa fie si muzica populara, iar cand presaram peste nitel rock iese un etno-rock de-ti vine sa strigi Sukar Nation. Victor Bejinariu (chitara si voce), Vasile Forminte, strigat prin bucatarie si Varu' (trompeta si voce), Madalin Onu (vioara), Vali Morosan (chitara bass) si Ovidiu Punei (percutie) incing atmosfera pe oriunde calca din 2011 incoace. Indiferent daca sunt la Cluj, Brasov sau Iasi, petrecaretii sukari se dezlantuie.
Sukar Nation - Ionel, Ionelule | Sukar Nation - Punguta
Un alt produs natural, 100% romanesc, este formatia Partizan. In 2001 s-a nascut conceptul de post punk plus reggae oriental, iar la doar un an dupa aparea primul album al trupei, Am cu ce, care a oferit si una dintre piesele de referinta ale anului 2002, Fata mea. Grupul a impresionat in permanenta prin orchestratii, creativitatea sound-ului, tonuri si interpretare artistica. Componenta Partizan este formata din fosti membri Timpuri Noi: Adrian Plesca (Artan) la voce, Razvan Moldovan (Suedezu') la chitara, Andrei Barbulescu la tobe si Adrian Bortun la chitara bass.
Partizan - Perfect | Partizan - Fata mea
18 MAI - ZIUA A TREIA
Nu putea fi festival de gusturi bune fara felul principal, SirBlues, servit la ceas de seara. Vali Racila canta blues-ul traditional acustic pentru ca "nu este indeajuns promovat sau nu asa cum ar fi de dorit" si sa ofere "cumva o alternativa la ceea ce primesc oamenii din belsug pe toate canalele TV sau posturile de radio, pe strada, din masina sau de la fereastra vecina...".
Vali SirBlues Racila - Is That a Monkey You Got? | Vali SirBlues Racila - Crossroad
Trupele bune se servesc proaspete, iar iesenii de la ClanDestin s-au infiintat de curand, in noiembrie 2013. Un actor, un designer, un jurist si un student s-au adunat pentru a prepara un mix vesel de blues, pop, rock, funk, soul si jazz. Cosmin Maxim (vocalist), Marian Puscasu (chitarist), Lucian Goiceanu (bassist) si Vlad Stoica (tobar) promit sa aduca bucurie si energie "dintr-aia buna" tuturor celor care ii asculta.
Soul Serenade pregatesc la cina o noua si revigoranta interpretare acustica a muzicii blues, soul si gospel, explorand idei si emotii prin cea mai pura forma a muzicii. Trio-ul de blues acustic ofera o combinatie aparte intre chitara slide, voci, mandolina, muzicuta si tamburina care te poarta de pe strazile din Chicago pana pe drumurile prafuite din sud. Adelina Chivu – voce si kazoo, Andrei Rotariu – voce, chitara, muzicuta si tamburina si Codrut Andrei – mandolina si voce sunt hrana pentru suflet.
Soul Serenade - Mama, He Treats Your Daughter Mean | Soul Serenade - Dangerous Man
Pastrata pentru final, specialitatea Nightlosers pune la un loc blues-ul american si elementele de folclor autentic ardelenesc. No, hai ca-i buna! Piesele Betivan ratat si Dragostea-i ca si o raie i-au facut sa fie pentru mult timp in atentia publicului, reusind sa lanseze in cei douazeci de ani de activitate patru albume. Hanno Höfer (voce, chitara, muzicuta si washboard), Grunzo Geza (clape), Claudiu “Nasu” Purcarin (tobe), Jimi “EL” Laco (vioara, chitara, mandolina si banjo), Luci “Stein” (electric & double bass) si Barila Andreescu (chitara bass) aduc la Iasi ultimul lor album, Cinste lor.
Nightlosers - Hey Joe | Nightlosers - Shake Rattle and Roll
Biletele se pot achizitiona de pe myticket.ro si din reteaua Diverta. De asemenea, le poti gasi in Carturesti, Acaju si CUIB.