Viata mea cu Liberace

Proiectat oficial pentru prima oara la Festivalul de la Cannes in 2013, unde a concurat pentru Palm d’Or, “Behind the Candelabra” (titlul original) este rezultatul adaptarii romanului omonim scris de Scott Thorson despre relatia sa cu Liberace.

Totusi, cine a fost Liberace? Nascut in 1919 in America, intr-o familie in care tatal sau canta intr-o orchestra la corn francez, Liberace a inceput sa ia lectii de pian la varsta de 4 ani, fiind in scurt timp considerat un copil prodigios. Insa, odata cu varsta, a abandonat muzica clasica, indreptandu-se spre muzica pe care astazi am numi-o usoara sau, dupa cum spunea el, “un soi de muzica clasica din care au fost scoase partile plictisitoare”. Carisma sa a beneficiat de raspandirea televiziunii, show-ul sau devenind unul dintre cele mai urmarite din America. A fost primul cantaret pianist care privea direct spre camera si, astfel, spre telespectatori, facandu-le chiar cu ochiul, iar in scurta vreme un sfesnic asezat pe pian a devenit marca sa. Timp de aproape doua decenii Liberace a fost cel mai bine platit showman din lume (supranumit The Glitterman sau Mr. Showmanship, doar Lee pentru apropiati), tinand spectacole extravagante, ducand o viata opulenta, inconjurat de kitch si admiratia femeilor. Admiratie ce nu a fost insa reciproca; Liberace era gay, insa in viata publica afisa preocupare pentru sexul opus, depunand eforturi considerabile pentru a crea aparenta normalitatii, obsedat fiind ca imaginea lui publica sa fie in acord cu expectantele maselor.

“Viata mea cu Liberace“ nu este un film biografic, cel putin nu in mod direct, ci se focalizeaza pe relatia lui Liberace cu Scott Thorson, vazuta mai ales din pespectiv acestuia din urma. Sedus de Liberace, tanarul Scott accepta sa fie acoperit de aur si sa duca o viata lipsita de griji alaturi ce cel care isi manifestase intentia de a-i fi “tata, frate si iubit” si care-l determina chiar sa se supuna unei operatii estetice care sa-l faca sa semene cu... Liberace. Devenit dependent de droguri, refuza insa sa accepte evidenta faptului ca nu este ultima cucerire a starului. Cei doi, care s-au cunoscut cand Scott avea 17 ani iar Liberace 50, sunt interpretati de Michael Douglas si Matt Damon.

Michael Douglas este un actor care nu m-a impresionat niciodata, chiar il gaseam oarecum antipatic si imi spuneam ca sunt supraestimate calitatile sale pe platoul de filmare. Insa in rolul Liberace realizeaza o interpretare magistrala, reusind sa intre pe deplin in pielea personajului, sa-si insuseasca gesturile, felul de a privi, de a vorbi si atitudinea lui Liberace. Daca vi se pare exagerat jocul sau urmariti cateva inregistrari cu realul Liberace si veti intelege ca Michael Douglas a facut o treaba excelenta, iar Soderbergh a fost destul de bland cu personajul principal. Cand, dupa proiectie, l-am privit pe YouTube pe Liberace mi s-a parut incredibila asemanarea cu personajul din film, cu atat mai mult cu cat Douglas nu are o fizionomie prea apropiata de cea a lui Liberace. Prima discutie intre Soderbergh si M. Douglas despre acest rol a avut loc in 2000, in timpul filmarilor la Traffic, dar proiectele ulterioare, boala lui Douglas si dificultatea de a gasi un finantator pentru un film considerat prea gay au intarziat inceperea filmarilor. Se pare insa ca in acest rastimp Douglas a avut timp sa se acomodeze cu personajul sau, sa-l studieze pe Liberace, iar cancerul in stare avansata pe care a reusit sa-l invinga a lasat urme vizibile si in profunzimea interpretarii.

Matt Damon, in varsta de 42 de ani, nu a avut prea mari dificultati in a intrepreta un pusti de 17 ani. De altfel, nestiind nimic despre film, la primele cadre am crezut ca e un film mai vechi, despre care nu auzisem inca, atat de proaspat parea Damon. Interpretarea lui Damon tine pasul cu cea a lui Michael Douglas, dar aminteste mult de rolul lui Mark Wahlberg din Boogie Nights. Caldura de peste zi, frumusetea Deltei si incomoda jumatate de bustean ce inlocuise scaunele de cinema la proiectiile in aer liber de la Anonimul m-au facut chiar sa fiu convins mare parte a filmului ca Damon il interpretase pe Dirk Diggler in Boogie Nights. Cu siguranta la asta a contribuit si universul lui Liberace, recreat de Soderbergh, destul de asemanator cu cel care gravita in jurul filmelor pentru adulti.

Decorurile, costumele (uitati de Elvis), bijuteriile (rar poti vedea atat de mult aur intr-un film), masinile (Scott chiar a fost sofer pentru aparitiile lui Liberace pe scena intr-un Rolls Royce decorat precum un glob disco), toate sunt excelent alese, reproducand minunat lumea lui Liberace. De altfel, multe scene au fost filmate chiar in foste resedinte ale lui Liberace, ori in sali de spectacol in care au avut loc cu adevarat show-urile sale. Actorii arata foarte apropiat de personajele reale, in cazul mamei lui Liberace asemanarea e de-a dreptul socanta; iar pe Dan Aycroyd nu l-am putut recunoaste in rolul excelent al impresarului lui Liberace, la randul sau o legenta in lumea showbizului.

Insa adevaratul merit al filmului este ca reuseste sa faca credibila o lume aproape devianta, lumea unui personaj megaloman, narcisist, de o excentricitate vecina cu nebunia, care evolua intr-un decor atat de kitch incat devenea suprarealist. Intr-o astfel de lume se desfasoara o relatie homosexuala redata cu o abilitate ce te face sa o accepti. Steven Soderbergh e un regizor prea inzestrat pentru a miza pe scene de sex explicite; s-a concentrat asupra detaliilor cotidiene ale unei relatii, fie ea si intre doi barbati, apropiind astfel publicul de cei doi parteneri, determinandu-l ca in cele din urma sa empatizeze cu acestia. Un umor bine dozat, uneori extras chiar din sterotipurile privind relatiile homosexuale, contribuie mult la mentinerea echilibrului filmului.

Iar finalul arunca o lumina noua asupra intregii pelicule; ceea ce putea fi perceput doar ca pasiune carnala, egocentrism si orbire in fata unei vieti dominata de exces, este trecut prin purga iubirii. Interpretarea lui Michael Douglas in scena reintalnirii dintre Scott si Liberace, aflat pe patul de moarte, infectat cu HIV, este tulburatoare, mai ales ca recent Douglas a fost aproape de o la fel de crunta realitate. Ultimele scene, care amintesc de finalul din “All That Jazz”, sunt o incercare de reabilitare a unui personaj aproape grotesc pentru care “too much of a good thing was wonderful”.

In mod cert filmul merita a fi vazut la cinematograf, desi a fost lansat ca film de televiziune. De altfel, in America a fost difuzat doar la TV, de HBO (inregistrand o audienta record), dar in Marea Britanie a intrat si in cinematografe, la fel cum se va intampla si in alte tari europene. Marile studiouri de productie, care refuzasera proiectul lui Soderbergh, au negat sustinerile acestuia ca filmul era “too gay” pentru cinematografele americane. Avand in vedere ca “Brokeback Mountain” si “Milk”, care aveau ca subiect tot homosexualitatea, au avut incasari uriase in cinematografe, primul fiind si castigator a trei premii Oscar, tind sa dau crezare Hollywood-ului. Mai degraba evaluatorii pietei de cinema au considerat ca un personaj ca Liberace, care fusese atat de preocupat de propria imagine si de perpetuarea acesteia in posteritate incat isi construise un muzeu dedicat siesi inca din timpul vietii, nu mai prezinta interes astazi.

*Guestwriter pentru acest articol este Stefan Popa, absolvent de Drept.