![stats](/files/imagini-tema/vizualizari.jpg)
- 2491
Centrul Cultural German Iasi si Wunderbrau 365 (fostul Dublin Pub) va invita la un concert inedit de Craciun cu formatia de jazz „Engelrausch” din Germania. Concertul va avea loc luni, 8 decembrie, incepand cu orele 21:00 in Wunderbrau 365. Intrarea este libera!
Un acordeon, un contrabas, tobe, mult jazz si totusi o atmosfera de Craciun: trio-ul “Engelrausch” format din Martin Wagner (acordeon), Hanns Höhn (contrabas) si Andreas Neubauer (tobe) confera cantecelor traditionale de Craciun o nuanta muzicala total diferita. Cei trei nu canta in stilul "swinging christmas", ci fac un spectacol original, jazzy si groovy pe care il imbina totusi cu elemente traditionale, rezultand o atmosfera aproape magica.
Incepand din anul 2004, Hanns Höhn si Martin Wagner incanta publicul ca duet in fiecare an in luna decembrie cu programul de jazz de iarna intitulat "Engelrausch”. Dupa mai bine de 100 de concerte sustinute cu formatia „Tango Transit”, incepand din 2012, cei doi au facut un pas hotarator si au extins formatia, cooptand-ul pe bateristul Andreas Neubauer, formand astfel un trio de succes.
Impreuna creeaza o atmosfera minunata de Craciun si le redau melodiilor caracterul lor originar fara cuisoare si scortisoara, dar, cu un accent etnic, cu o sensibilitate puternica, diversitate muzicala si prospetime in improvizatie. Virtuos si interesant. Pur si simplu fermecator!
Rezervari la numarul de telefon: 0729 802 765