Un concert cu zambet si poezie

Asta din cauza unei experiente auditive neplacute traite in urma cu multi ani si care mi-a creat o puternica reticenta fata de tot ce inseamna Rahmaninov. Am avut si mai multe emotii cand a inceput concertul si am simtit cum instrumentele nu au ”luat startul” simultan, asa cum ar fi trebuit. Deja aveam o presimtire neplacuta. De nu mi-ar fi fost de ajuns toate lectiile primite de la viata care mi-au aratat ca ideile preconcepute sunt daunatoare sanatatii, am mai primit o lectie si de aceasta data. Am iesit de la concert zambind larg si plina de energie si entuziasm. Cred ca daca mi-as fi gasit masina cu rotile blocate in seara aceea, m-as fi asezat pe trotuar si as fi inceput sa rad. Atat de mult m-a bine dispus concertul, cu toate micile scapari. Iar Concertul nr. 2 de Rahmaninov, in interpretarea lui Csiky Boldizsar, concert fata de care aveam cele mai mari retineri, mi-a amintit, inca o data, de ce iubesc atat de mult pianul.

L-am sunat repede pe Filip Papa, pentru a-i povesti. El nu a fost la concert vineri seara, dar a asistat la repetitii, asa ca am schimbat cateva impresii.

"Un concert care produce o impresie buna unui ascultator nu trebuie in nici un caz disecat si luat pe bucatele."

AltIasi: Per ansamblu, concertul din seara asta m-a bine dispus si m-a facut sa zambesc si sa traiesc o bucurie intensa, cu toate ca mi s-a parut ca au fost si unele, sa le spunem, ”derapaje”. Mi s-a parut mie sau chiar asa a fost?

Filip: Da, aici cred ca te referi la Uvertura de Verdi, unde au fost niste desincornizari la viori, la violoncel. Mi-au povestit si alte persoane care au fost in sala. Deci nu ti s-a parut, chiar nu au fost impreuna la inceput.

AltIasi:  Totusi, per total, a fost un concert care a prins bine la public, a fost un concert dinamic. A fost o muzica antrenanta, cu tonalitati puternice.

Filip: Da, mai ales Carmen, care este superba.

AltIasi:  Si Uvertura de Verdi, cu tonalitatile ei militare, a transmis un suflu de energie. Si sentimentul acesta a persistat de la inceput pana la sfarsit, chiar daca in mijloc concertul lui Rahmaninov a fost in cu totul alt registru, a fost, totusi, plin de personalitate. Chiar am iesit zambind de la concert.

Filip: Da, asa este. Un concert care produce o impresie buna unui ascultator nu trebuie in nici un caz disecat si luat pe bucatele. Daca ti-a produs o impresie placuta, inseamna ca a fost, totusi, un concert bun. Ca mai exista si lucruri de perfectionat intotdeauna, asta este.

AltIasi: Intr-adevar, nu au avut un impact negativ asupra intregului concert. Si publicul, si cei din orchestra au zambit si au trecut relaxat peste acele scapari.

Filip: Ei bine, nu este posibil sa se intampla asa ceva la nivelul unei orchestre simfonice de o asemenea valoare.

AltIasi: Dar totusi s-a intamplat. Partea buna a fost ca nu s-a resimtit nici o tensiune sau incrancenare pana la final. Atmosfera s-a destins si concertul s-a incheiat minunat.

Filip: Asta este si datorita dirijorului, Gheorghe Victor Dumanescu, care este o persoana foarte relaxata si nu s-a aratat suparat din cauza acestor erori.

"Cand vine un solist de talia lui Cziky Blodizsar care canta superb, nu avem voie noi restul, care il acompaniem, sa gresim."

AltIasi: La final au reluat cateva fragmente din Carmen si solo-ul de trompeta a reusit foarte bine. Iar in aplauzele publicului s-a simtit entuziasmul, a fost ca o explozie.

Filip: Aici se vede cat de importanta este alegerea programului. In seara aceasta programul a fost atat de bine ales, incat indiferent de ceea ce s-a intamplat pe scena, concertul a avut succes. Asta e unul din principalele motive pentru care sala a fost plina. Mai ales ca atunci cand in program scrie Rahmaninov concert de pian, esti sigur ca vei avea public numeros.

AltIasi: Intr-adevar, sala a fost aproape plina si am fost placut surprinsa sa vad foarte multi tineri in sala. Posibil ca erau elevi si studenti la Arte, dar erau acolo. Si in numar mare.

Filip: Rahmaninov. Concertul nr. 2. Celebritatea acestui concert face ca sa umple sala. Coroborat cu Carmen a lui Bizet face ca succesul sa fie asigurat. Noi acum putem judeca din doua perspective: succesul concertului din perspectiva publicului numeros si a aplauzelor primite si realizarea tehnica a concertului. Din punctul de vedere tehnic pot fi scuzabile anumite scapari, dar nu ar trebui sa se intample, chiar daca, per total, concertul a avut succes la public. Spre exemplu, cand vine un solist de talia lui Cziky Blodizsar care canta superb, nu avem voie noi, restul care il acompaniem, sa gresim.

AltIasi: Apropo de ceea ce spui, am observat ca orchestra il acoperea. Eu faceam un efort ca sa disting partitura pianului. Atunci cand pianul si orchestra canta impreuna, e normal sa se completeze, dar totusi este un concert pentru pian, simt nevoia sa aud mai mult pianul fata de acompaniamentul orchestrei.

Filip: Factura concertului romantic modern este ca pianul este inclus in orchestratie si bineinteles ca nu este ca un Mozart unde pianul canta ceva, iar orchestra face un acompaniament discret, lasand pianul sa iasa foarte mult in evidenta.

AltIasi: Parerea mea este ca nu trebuia sa iasa foarte mult in evidenta, dar sa se distinga ceva mai bine fata de orchestratie. Partitura pianului avea, totusi, o tema distincta, un sunet aparte, de ce sa nu o lasi sa se auda?

Filip: Aici vine vorba despre personalitatea pianistului (pe care eu il si cunosc foarte bine pentru ca am fost colegi si i-am ascultat multe concerte si recitaluri) care este foarte subtila. Cziky Blodizsar este un om profund, introvertit si extrem de subtil. Iar expresivitatea lui consta in subtilitate. In momentul in care ai o orchestratie masiva cum este cea a concertului de Rahmaninov, cu instrumente peste instrumente, trebuie sa stii, ca dirijor, cum sa dozezi si sa reduci sunetele instrumentelor in asa fel incat pianul sa reuseasca sa exprime subtilitatea pe care o are acest concert.

"Daca o compozitie nu este interpretata perfect, cu mecanismele care trebuie, mesajul compozitorului nu are cum sa ajunga la public."

AltIasi: Stii ca mult timp am avut o mare retinere fata de Rahmaninov. Cu ani in urma am ascultat un recital de Rahmaninov care, la momentul acela, mi s-a parut atat de zgomotos, de disonant (apropos de cvartetul lui Mozart), mi-a creat o stare atat de tensionata si de disconfort, incat dupa aceea am evitat tot ce a insemnat Rahmaninov. Iar acum realizez ce inseamna sa ramai cu prejudecati.

Filip: Vezi ce mare pacat se intampla in momentul in care un om ramane cu impresia unor interpretari, nefiind un profesionist care sa fi studiat in mod special muzica unui compozitor?

AltIasi: La fel am o retinere si fata de Wagner.

Filip: De asta sper ca vom putea sa ascultam odata o lucrare a lui Wagner. Pentru ca este tot ce poate fi mai frumos pe lume. Crede-ma ca este deasupra a tot ce s-a scris. Nu ai ascultat tu ce trebuie si cine trebuie. Este incredibil. Foloseste tehnica melodiei infinite descoperite de Schubert. Melodia infinita este o tema care renaste intruna si intruna si infloreste si nu se mai termina niciodata si care dupa ce se termina lucrarea continua sa cante. Profunzimea lui Wagner nu poate fi aproape egalata. Este fantastic. Prin amploarea actului muzical, prin operele uriase, prin complexitatea formidabila, ajunge sa fie si mai profund. Sa stii ca profunzimea unui compozitor poate fi atinsa din doua directii: fie prin simplitate, ca la Mozart, care din cateva note te duce intr-o stare extraordinara, fie printr-o complexitate fenomenala. Este ca in pictura: o pictura moderna, cu o linie si un punct, iti poate crea o stare minunata, la fel ca si o pictura, sa spunem a lui Van Gogh, cu multa culoare si tuse puternice. Wagner se apropie foarte mult de spiritul omului modern. El are o muzica programatica. Aproape fiecare nota reprezinta ceva, el iti sugereaza o imagine, dar tu trebuie sa stii despre ce este vorba. El spune in titlu, de exemplu moartea Isoldei – pur si simplu lesini.

AltIasi: Trebuie sa stii cine este Isolda si despre ce este vorba in legenda.

Filip: Imi amintesc ca eram la sfarsitul liceului si aveam o prietena cu care mergeam la filarmonica din Cluj si ascultam Wagner. Pe vremea aceea si la Cluj si la Iasi erau orchestre redutabile, cum astazi nu se mai intalnesc. Din pacate tu, in Romania, nu vei mai avea sansa sa asculti vreodata orchestre ca acelea pe care le ascultam eu in liceu. Daca o compozitie nu este interpretata perfect, cu mecanismele care trebuie, mesajul compozitorului nu are cum sa ajunga la public. La Cluj ascultam mari muzicieni si era de vis. Intram pe la portar, ne piteam pe scari si ascultam Wagner si eram transpusi. Concertul nr. 2 de Rahmaninov cred ca ar face pe multi indragostiti sa isi impartaseasca dragostea.

AltIasi: Este un concert plin de emotie si cred ca este foarte important si cine il interpreteaza.

Filip: Da si Csiky Boldizsar are aceasta expresie, un rafinament extraordinar. Acum, joi, cu o zi inainte de concert, l-am invitat la emisiunea de la Radio Iasi pe care o fac cu Daniela Vlad, Univers Muzical (unde am amintit si de AltIasi si articolele pe care le facem impreuna). Invitam artisti care l-au cunoscut sau au cantat cu Adrian Berescu. Boldizsar a vorbit despre Adrian, despre prima data cand s-au cunoscut si alte amintiri. A vorbit despre Adrian cum eu nu mi-am putut imagina ca ar putea vorbi cineva care l-a cunoscut doar in cateva ocazii. Eu l-am cunoscut pe Adrian timp de 24 de ani si am ramas uimit de cat de profund a reusit Boldiszar sa-l cunoasca in putinele dati cand s-au intalnit. In plus, mi-am dat seama ce limbaj si vocabular formidabil are in limba romana, el fiind maghiar. Si eu si Daniela Vlad eram impresionati de coerenta si exprimarea lui. Nu ne-a venit sa credem. Am postat pe Facebook, pe pagina Radio Iasi, emisiunea filmata. Este super. Si asta spuneam: Boldiszar este un om deosebit.

AltIasi: Si o persoana foarte relaxata, presupun. A cantat extrem de relaxat, parca s-ar fi jucat pe clapele pianului.

Filip: El nu loveste, canta dintr-o tusa. Are o atingere delicata. Nu foloseste niciodata forta bruta. Poate, dar nu vrea. De aceea si orchestra trebuie sa cante in asa maniera, incat el sa se auda cantand in acest fel.

AltIasi: Da sentimentul de intimitate, parca ar canta numai pentru tine.

Filip: Aici vreau sa-l amintesc si pe colegul meu, Mihai, clarinetist, care a cantat minunat solo-ul din concertul lui Rahmaninov.

AltIasi: A fost ca un dialog intre doi prieteni buni care deapana amintiri...

Filip: Desi erau la o distanta destul de mare, aproape 15 metri.

"Invatand din mai multe directii, poti alege ceea ce iti este potrivit tie ca personalitate."

AltIasi: Apropos de Csiky Boldizsar, citeam in biografia lui ca a urmat numeroase cursuri de maiestrie. La ce se refera aceasta ”maiestrie”?

Filip: Pot sa iti spun prin prisma mea. Am si participat, si sunt si profesor pentru astfel de cursuri. Este o ora de instrument care nu se tine in cadrul unei scoli anume, ci independent si se tin o saptamana sau doua. Tu, muzician, te duci cu un program gata stiut, iar maestrul te ghideaza in interpretare. Ideal este sa faci cursuri de maiestrie cu cat mai multi maestri, pentru a-ti putea face o impresie proprie si o imagine de ansamblu. Daca faci cu unul singur tot timpul, imprumuti personalitatea maestrului. Invatand din mai multe directii, poti alege ceea ce iti este potrivit tie ca personalitate.

AltIasi: Bun, dar ce te invata mai exact acolo? Expresivitate? Fraza?

Filip: Te invata tot. Exista participanti activi si participanti pasivi. Cei activi sunt cei care interpreteaza si executa dupa indicatiile maestrului, cei pasivi observa si noteaza. Participantii sunt alesi in urma unei auditii sau prin trimiterea unor inregistrari. Maestrul alege cine este participant activ si cine pasiv. Cei activi canta si maestrul asculta si face ca o radiografie. De exemplu, daca se studiaza concertul pentru violoncel de Dvorjak. Maestrul asculta si in momentul in care i se pare ca ceva lipseste la acel interpret, acolo actioneaza. Nu exista o reteta. De exemplu daca interpretul nu reuseste sa nimereasca niste acorduri, maestrul cauta motivul pentru care nu reuseste. Poate fi, de exemplu, digitatia care nu este potrivita pentru mana respectivei persoane. Si cauta o alta digitatie care sa i se potriveasca.

Irina: Deci cursurile de maiestrie sunt un fel de workshop-uri. Imi amintesc ca si eu, cand studiam pianul, nu respectam digitatia de pe partitura, ci puneam degetele dupa cum imi era comod. De multe ori daca faceam dupa partitura, imi era incomod si nu imi iesea.

Filip: La cursurile astea toti profesorii care vin sunt de top. Si atunci ceea ce se face este diferentierea. Vine viziunea din experienta unui maestru care canta de 20 si ceva de ani si care stie sa sugereze un artificiu, de exemplu, pe care sa il aplici intr-o anumita situatie: daca ai sa faci asa in momentul acela, esti sigur ca nu dai gres. Deci se vine si cu informatie directa din experienta de viata a unui om. Si se fac salturi directe si bruste, devii dintr-o data mai bun. De asta e bine sa treci pe la mai multi maestri, sa inveti din cat mai multe surse. Se intampla sa gasesti pe cineva cu care sa empatizezi foarte bine si atunci sa ramai mai mult acolo. Dar cursurile de maiestrie nu sunt asa accesibile. Desi in Europa sunt extraordinar de multe, presupun un cost ridicat si timp.

"Un dirijor mare cum este Dumanescu are libertatea de a-si alege programul."

AltIasi: Sa ne intoarcem la Verdi. A fost o uvertura de care eu nu auzisem si nu stiam la ce sa ma astept. Am citit ca avea la baza povestea revoltei italienilor din Palermo impotriva ocupantilor francezi pe la sfarsitul secolului XIII, dar am ramas usor surprinsa de tonalitate. A avut puternice nuante militare, as spune atipic pentru cum stiu eu muzica lui Verdi.

Filip: Verdi a facut muzica foarte bine implementata momentului. El a creat muzica special pentru anumite manifestari.

AltIasi: Da, si aceasta opera, ”Vecerniile siciliene”, din care am ascultat uvertura, a fost scrisa special pentru deschiderea expozitiei internationale de la Paris.

Filip: Iar opera Aida a fost scrisa pentru inaugurarea canalului de Suez.

AltIasi: Un foarte bun marketer, Verdi. A stiut sa se muleze pe specificul evenimentului.

Filip: In momentul in care a murit, a fost doliu mondial. Valoarea muzicii lui consta tocmai in trainicia muzicii sale. Desi a fost scrisa pentru un anumit eveniment, ea a ramas si dupa ce evenimentul s-a incheiat. Ceea ce nu se poate spune despre corurile comandate, de exemplu, de comunisti, pentru evenimentele lor. Nu a mai ascultat nimeni muzica aceea, desi s-au scris simfonii intregi.

AltIasi: Care crezi ca a fost strategia programului de la concertul din aceasta seara (4 mai, n.r.)? Eu am remarcat nota dinamica si personalitatea compozitiilor. Au fost piese pe care le tii minte si le recunosti oricand.

Filip: Cred ca aici este vorba despre cine a ales programul. Este o combinatie intre alegerea dirijorului si un program impus. De exemplu, un dirijor mare cum este Dumanescu are libertatea de a-si alege programul. Cred ca a fost alegerea dirijorului care a anturat Concertul nr. 2 de Rahmaninov, care era deja programat. El nu a venit cu solistul, ci a gandit programul de dinainte si dupa Rahmaninov. Si atunci a ales sa incheie cu Carmen, intr-un fel ca sa egaleze succesul Concertului de Rahmaninov, poate chiar sa-l si intreaca. A ales Carmen pentru ca este o placere pentru public. Iar Uvertura a ales-o ca sa fie ceva energic, potrivit temperamentului sau.

AltIasi: S-a vazut ca s-a simtit in elementul lui la Carmen. Am observat ca publicul empatizeaza cel mai bine cu piese care ii sunt cunoscute. Dar Uvertura nu este atat de cunoscuta si, cu toate acestea, publicul a reactionat foarte bine la Uvertura lui Verdi.

Filip: Da, pentru că muzica lui Verdi este o muzica foarte directa, care merge la inima publicului. Are o energie extraordinara.

AltIasi: Nu a existat in tot concertul nici un moment in care sa aluneci in amorteala.

Filip: Stii ce ar fi interesant? Sa ne jucam noi cu niste programe, sa propunem noi niste programe.

AltIasi: Sigur, de ce nu? De exemplu, ce ai recomanda publicului sa asculta intr-o seara, dupa programul de vinerea asta, de exemplu? Ce ar merge in continuare? Ca in literatura sau film: incepi cu niste scriitori sau regizori si vrei sa incerci alt scriitor sau regizor, cu alta perspectiva, sau sa cunosti mai bine pe unul dintre ei

Filip: Eu as merge tot cu Rahmaninov si Shostakovich. Concertul nr. 3 de Rahmaninov, culmea pianisticii, si Simfonia a 5-a de Shostakovich, simfonia Leningradului.

AltIasi: Uite, unele acorduri la Rahmaninov mi-au amintit de Gershwin. De fapt amandoi au trait in America, deci au o influenta comuna.

Filip: Muzica simfonica pentru pian, aceste armonii moderne au legatura cu jazzul pentru ca folosesc aceleasi surse. Tema din partea a 3-a a concertului suna foarte oriental si vine din partea orientala a Rusiei din care Rahmaninov s-a inspirat foarte mult. Acele secunde marite ale muzicii orientale puse intr-un stil modern pot semana cu jazzul. Rahmaninov, ca si Gershwin, adopta un stil modern, urban. Nu este muzica in stil rural, cum este la Tcheaikovski, Bella Bartok, Enescu sau Beethoven, chiar Mozart si Haydn care isi trag seva din muzica populara. Rahmaninov si-a luat inspiratia din zona populara orientala cu care noi nu suntem familiarizati, deci nu ne mai suna rural. Plus ca o rafineaza si o transforma intr-o muzica urbana, cosmopolita, evoluata.

AltIasi: In stil New Yorkez. Uite, revenind la Carmen a lui Bizet. Carmen este asociata cu Bizet si Bizet cu Carmen. Totusi, daca am vrea sa il cunoastem mai bine pe Bizet, ce ar trebui sa mai ascultam? Nu prea se mai canta altceva de Bizet, in afara de Carmen…doar la Opera am vazut opera Cautatorii de perle…

Filip: Da, dar totusi ramane Carmen. Chiar nu imi vine in minte nimic acum. Un muzicolog ar explica mai mult, dar mie nu imi vine in minte pe loc nimic. Evident exista multe variatiuni ale temelor din Carmen lucrate de alti muzicieni, precum Sarazate cu variatiuni pentru vioara solo. Sunt si pentru flaut sau oboi.

AltIasi: Eu ma intreb daca Bizet ar mai fi trait, ar fi putut egala sau depasi valoarea operei Carmen?

Filip: Eu nu cred. Nu sunt specialist in opera, desi ascult cu mare placere, dar din punctul meu de vedere, nu cred.

Filip ne-a recomandat sa ascultam Simfonia a 5-a de Shostakovich si Concertul nr. 3 pentru pian si orchestra al lui Rahmaninov. Iata-le aici. Voua cum vi se par?