SoNoRo sau despre Eros si Thanatos cu cvartetul Szymanowski

Observand brandul de “Love Unlimited” sub care s-a desfasurat in acest an festivalul, nu ne-am astepta in mod necesar la sobrietatea camerala impusa de prestatia celor patru muzicieni, dar dincolo de rezonantele flower power ale egidei sus-mentionate, exista o ancora conceptuala solida, justificata in repertoriul ales de acestia pentru  spectacolul de marti, subscris tematic iubirii, ca urmare alcatuit din lucrari apartinand romantismului (Felix Mendelssohn-Bartholdy - Cvartetul de coarde nr. 6 in Fa minor, op. 80 si Franz Schubert – Cvartetul nr.14 in Re minor, „Fata si Moartea"), cu un intermezzo semnat de poate cel mai important compozitor si intemeitor de scoala din muzica poloneza a secolului XX, Karol Szymanowski, din creatia caruia ni s-a daruit spre ascultare Cvartetul nr. 2,  op.56.

Acordurile cu care polonezii au deschis recitalul au invaluit intimitatea scenei gardate intr-un inspirat mise-en-scene de cateva sfesnice cu lumanari aprinse, pentru a se acorda parca la atmosfera melancolica a lucrarii lui Mendelssohn, compusa in memoria surorii sale Fanny si totodata cantecul sau de lebada, el murind la scurt timp dupa finisarea ei.

Efluviile romantice desprinse din prima parte, Allegro Assai, s-au intercalat cu tremolo-uri  generatoare de emanatii  temperamentale si tensionante, redate de cei patru cu o virtuozitate atent cerebralizata. Starea de calm si reverie a completat dinamica discursului si a deschis, prin tonuri majore, rampa instaurarii unei stabilitati olimpiene, pentru a marca limita sublimarii, in special in Adagio, incheiat intr-un suav pianissimo.

Partea a 4-a, Finale: Allegro Molto, a readus in atentie dramatismul confruntarii clarobscurului, prin travalii instrumentale care s-au armonizat sugestiv, remarcandu-se in special vioara intai, dezlantuind prin arcusul lui Andrej Bielow arpegii si game acrobatice sustinute solid de viola si violoncel.

Recitalul a continuat cu Cvartetul nr. 2 al lui Karol Szymanowski, caracterizat de modalismul post-romantic al frazarii, de un sentimentalism difuz si contorsionat, suplimentat de tendinte emfatic moderniste. Am remarcat in compozitia polonezului amprenta seminala ce avea sa inspire in mod evident pe succesorii sai, cativa fiind veritabili  pionieri ai primei avangarde poloneze, ma gandesc aici la Witold Lutoslawski si Andrezj Panufnik. Luciditatea expresiva a textului muzical a fost responsabil  intepretata de cei patru artisti, cu notabile glissando-uri si spiralari sonore adecvate imperativelor de intensitate si sensibilitate.

Ultima lucrare, celebra Fata si Moartea (Cvartetul de coarde nr.14 in Re minor) semnata Franz Schubert, nu are nevoie de multe prezentari: este o capodopera romantica a muzicii de camera, desfasurand in cele aproximativ 50 de minute vertijuri complexe de stari si emotii, de la expozeul solemn al primei miscari, trecand prin tragismul liric al laitmotivului din a doua si pana la apogeul dionisiac al ultimelor doua secvente, care aliniaza intensitatii dramatice sugerate intr-un sens aproape gotic de dialectica Eros–Thanatos o aura reabilitanta, de verticalizare, in care desi angoasa si umbrele nocturnului fiintial inca persista, se celebreaza triumful dezlimitarii. Interesant este faptul ca, asemeni cvartetului lui Mendelssohn, si acesta a fost scris de Schubert in unul din momentele finale ale vietii.

In concluzie, un recital predominant adresat melomanilor pasionati de romantism, dar nu numai, daca il privim ca pe o invitatie menita sa ne invete prin sunet sa iubim mai mult si, de ce nu, sa meditam asupra iubirii reflectandu-ne in oglinda pe care, in broderiile sale complexe, acesta ne-o ofera.