- 1754
Anul acesta, turneul SoNoRo Conac ajunge la cea de-a VIII-a ediție și invită publicul iubitor de muzică clasică la o aventură muzicală în locuri pe cât de poetice, pe atât de legendare, din diverse colțuri ale țării. Astfel, grădinile palatelor și conacelor vor găzdui concerte în aer liber, menite să îmbine farmecul unui concert de muzică de cameră cu cel al unei seri de vară.
Duminică, 12 iulie, de la ora 19:00, va avea loc cel de-al doilea concert al turneului în Casa Memorială “Mihail Sadoveanu” din Iași. Concertul va fi susținut de muzicienii Răzvan Popovici (violă), Maria Bîldea (harpă) și Ion Bogdan Ștefănescu (flaut), ce vor interpreta lucrări de Claude Debussy, Maurice Ravel, Gabriel Fauré, Jules Massenet, Arnold Bax, Edward Elgar, Robert Schumann, Marin Marais, Antonio Vivaldi, Joseph Haydn, Antonin Dvorak și Fritz Kreisler.
Cunoscută drept casa cu turn din dealul Copou, clădirea monument de arhitectură a fost construită de omul politic Mihail Kogălniceanu, în 1842. În timpul Primului Război Mondial a locuit aici și George Enescu, iar începând cu 1918 până în 1936, a fost reședința lui Mihail Sadoveanu.
În cele șapte camere ale clădirii devenite muzeu se găsesc documente privind istoricul casei și a personalităților care au locuit-o, lucrări de artă, obiecte personale, manuscrise, ediții prime, fotografii originale, unelte de vânătoare și pescuit, mobilier, vestimentație și lucrări de artă plastică.
Accesul la concertele SoNoRo Conac este gratuit și se face pe bază de invitație sau rezervare, în limita locurilor disponibile, la: rezervari@sonoro.ro sau 0741.190.470.
“Traversăm un an greu, însă suntem recunoscători pentru posibilitatea de a putea regăsi câteva dintre bucuriile vieții dinaintea pandemiei de coronavirus, concertele cu public fiind unele dintre acestea. Chiar dacă există o serie de limitări, noi le privim ca oportunități și invităm publicul la concerte în aer liber, “pe aripile vântului”, în grădinile conacelor unde am plănuit să concertăm în acest an. Dorim să aducem ascultătorii în această vară înspre liniștea conacelor și clădirilor de patrimoniu din țara noastră, să se bucure de poezia, calmul și poveștile fiecărui loc, de multe ori pe nedreptat date uitării, locuri unde mari personalități ale culturii românești au petrecut veri pline de muzică și poezie în perioada interbelică, un timp pe care dorim să-l rememorăm și să-l recreem prin muzica noastră.
În acest an, flautul, clarinetul sau harpa vor avea ocazia să permită sunetului vântului să fie și mai subtil perceput printr-un repertoriu diafan, transparent, plin de culoare și somptuozitate. Astfel, muzica lui Claude Debussy sau Stan Golestan, interpretată în grădinile caselor scriitorilor Alexandru Vlahuță și Mihail Sadoveanu, sau în curtea conacului compozitorului Dinu Lipatti, va încânta publicul și îl va transporta în acele timpuri, când cultura și arhitectura românească s-au bucurat de o perioadă deosebit de înfloritoare, perioadă de ale cărei roade ne bucurăm în continuare și pe care trebuie să le celebrăm cu fiecare ocazie”, declară muzicianul Răzvan Popovici, inițiatorul turneului SoNoRo Conac.
SoNoRo Conac este un proiect inițiat de Asociația Sonoro, cu sprijinul partenerului principal BRD – Groupe Société Générale, cu scopul de a intermedia contexte favorabile salvării unor monumente importante din patrimoniul românesc şi de a aduce în atenția publicului şi al autorităților remarcabile valori româneşti date uitării.
“Suntem bucuroși că putem reporni seria de concerte Sonoro Conac, și cu siguranță, în acest an mai mult că oricând, muzică ne va aduce un plus de bucurie, de speranța și de armonie. Am văzut în perioada de izolare numeroase inițiative legate de muzică: de la muzica cântată în balcoane de oameni obișnuiți, până la mari orchestre care s-au mobilizat de acasă pentru a oferi publicului interpretări memorabile. Peste tot în lume muzica a fost în această perioadă un refugiu dar și o modalitate de a lupta împotriva fricii și a separării. Astăzi, suntem recunoscători că putem asculta împreună cu clienții BRD, cu partenerii noștri și cu publicul larg concertele SoNoRo, în grădinile celor mai frumoase conace din România, pentru că muzica, arta, cultura sunt parte din viața noastră de zi cu zi și sunt ingredientele care contribuie la dezvoltarea noastră ca oameni” – a declarat Flavia Popa, Secretar General al BRD Groupe Société Générale.