Romantism si efuziune emotionala – Classix Festival 2020

Atmosfera acestei seri „va trece de la melancolic si pastoral, la liric si aristocratic, de la efuziunea inflacarata a dragostei la vulcanic si mistic, de la visarea indragostitului idealist pana la eroism autentic”, asa cum muzicologul Catalin Sava mentiona in prezentarea evenimentului.

Pianistul sud-coreean Victor Lim se remarca prin participarea concertanta in stagiunile a unor prestigioase institutii britanice precum Wigmore Hall, Bridgewater Hall, Colston Hall sau St. Martin-in-the-Fields si prin difuzari pe frecventele BBC Radio 3. Numeroase premii il potenteaza spre nominalizarea ca finalist in competitia BBC Young Musician of the Year, in 2012. Victor a inceput studiul pianului la varsta de sase ani, absolvind pe rand Wells Cathedral School la clasele lui John Byrne si Richard Ormrod, iar mai apoi Colegiul Regal de Nord din Manchester la clasele Graham Scott, Jeremy Young si Murray McLachlan, unde a obtinut si prestigioasa bursa ABRSM. De asemenea, palmaresul sau este puternic ancorat si in repertoriul cameral, fiind membru fondator al trio-ului cu pian Louko, alaturi de care a castigat premiile Hirsch, Nossek si Christopher Rowland in cadrul conservatorului din Manchester, cu care in anul 2015, trio-ul a obtinut premiul intai in cadrul Concursului European de Muzica de Camera din Londra, oferit de Societatea Pianistica Beethoven. Victor este bursier Leverhulme al Fundatiei Pro Corda, cea mai mare organizatie educationala de muzica de camera din Regatul Unit.

Prezenta diafana si delicata a acestui periplu cameral, violoncelista Sandra Lied-Haga m-a surprins intr-un mod extrem de placut, firesc explicat prin faptul ca biografia sa artistica incepe la varsta frageda de 3 ani, cand a inceput studiul violoncelului, devenind cea mai tanara studenta din programul Institutului de Muzica Barratt Due din Oslo. Mai tarziu, a fost admisa la prestigioasa Academie Razumovsky din Londra, studiind ulterior pentru sase ani cu reputatul violoncelist Truls Mork, in prezent, fiind masterand al Academiei Norvegiene de Muzica din Oslo la clasa profesorului Torleif Thedeen. Debutul sau a fost la Wigmore Hall din Londra la varsta de doar 12 ani. Invitata in numeroase festivaluri precum Festivalul de la Salzburg, Gstaad, Fiord Classics, festivalurile camerale de la Oslo si Valdres, Sandra si-a impus unicitatea si a castigat numeroase premii internationale, amintim de Premiul I si Premiul de Virtuozitate la Tallinn Young Musician Competition, Premiul I si Marele Premiu la Heran International Cello Competition in Cehia si Premiul I la Concursul din Padova. Pe langa acestea, a mai fost laureata cu premiile Barenreiter si EMCY, iar anul trecut, in noiembrie a castigat prestigiosul concurs Equinor Classical Music Awards, in valoare de 100.000 de euro. Sandra ne-a (in)cantat pe un violoncel Joannes Florenus Guidantus din 1730, Bologna, sub tutela Fundatiei Dextra Musica.

Fantasiestücke, op. 73, compusa in 1837 de catre compozitorul considerat un icon al romantismului Robert Schumann, este lucrarea ce a deschis a doua seara a festivalului. Initial compusa pentru clarinet si pian, lucrarea capata substanta valoric-muzicala prin timbrul tandru si nostalgic al violoncelului, sub protectia prin excelenta cantabila a pianului. Construite sub standardele consacrate ale formei de lied, toate cele trei parti transpun o muzica pasionala, de un caracter intens liric, dar, in acelasi timp spectaculoasa din punct de vedere al bravurii instrumentale (demonstrate cu siguranta de ambii protagonisti, prin acuratetea tehnica si sustinerea virtuoso a sectiunii a treia Rasch und mit Feuer).

Privind din exterior, cei doi interpreti manifesta o detasata capacitate de a se arunca in fluxul sonor ca un abandon al eului, dezvaluind o mobilitate expresiva, apta a crea, cu mijloace putine intr-un spatiu restrans, mici tablouri sonore pregnant si sugestiv conturate.

Dialogul liric intre pian si violoncel a fost transpus ulterior in zona franceza a romantismului.  Descrisa de Camille Saint-Saëns sub forma unei „magii care pluteste deasupra tuturor”, Sonata pentru vioara nr. 1 in la major, op 13, transcrisa pentru violoncel, este prima compozitie importanta a lui Gabriel Fauré, in sfera cameralului, o lucrare de tinerete, fiind si astazi un pion de referinta in repertoriile internationale de gen.

Complementaritatea intre cei doi artisti, favorizata de insesi datele partiturii si etalata inca din primele masuri, a fost vizibila si echilibrat gandita in contextul scriiturii lui Fauré, pentru a da posibilitatea protagonistilor sa se prezinte pe rand: mai intai pianistul, prin figuratiile introductive, ulterior violoncelistei prin reprezentarea motivica a tematicii melodice. Apreciez la acest tanar pianist un tuseu cald cu mari posibilitati de nuantare, o flexibilitate desavarsita, astfel incat cele mai dificile pasaje de virtuozitate sunt depasite cu eleganta usurinta, un ambitus surprinzator de larg (dat fiind varsta) al diferentierilor expresive, de la o sectiune la alta in cadrul aceleiasi lucrari.

Interferentele mistice, ecoul luptelor interioare regasite in Sonata pentru violoncel si pian in sol minor, op. 19, datata 1901, a lui Serghei Rahmaninov, lucrare a carei densa substanta a ocupat in exclusivitate a doua parte a concertului cameral. Considerata cea mai importanta lucrare camerala a compozitorului, muzica prolifereaza o paleta bogata de elemente de influenta ruseasca: intervalele melodice apropiate, coloristica sonora ce imita clopotele, conflictul intre semiton si ton desfasurat in prima parte, repetarea ostinato a unui sunet, (in special in tema principala a miscarii lente). Am remarcat in sectiunea a doua o rezonanta ce aminteste de pasajele rapide si tensionate din Rapsodia de o tema de Paganini.

Ca prestatie interpretativa, fiecare dintre cei doi interpreti merita cuvinte apreciative, de la nivelul celei mai inalte exigente. Apreciez in mod deosebit potrivirea intre parteneri, un implinit acord al ansamblului, incepand cu timbrul instrumental, cu modul de atac si de sustinere a sunetului (impecabil rotunjit si desavarsit intonational), terminand cu rostirea discursului muzical, a carei antrenanta fluiditate nu si-a diminuat niciun moment expresivitatea, nici in sfera cantabilitatii, nici in cea a vivacitatii tehnice.

Interpretarea Sonatei pentru violoncel si pian in sol minor, op. 19, s-a definit ca un moment de o greutate si o densitate emotionala surprinzatoare. Oricat ai asculta aceasta lucrare pe Spotify, youtube sau pe alte canale de profil, nu ai cum sa ajungi la extazul si trairea emotionala creata live de interpretarea acestor tineri exceptionali. A fost o adevarata revelatie, perceputa ca atare de public, care i-a „premiat” pe protagonisti cu aplauze si ovatii.