Recital de pian: Raluca Stirbat

Programul evenimentului:

Frederic Chopin - Scherzo in si bemol minor op. 31 nr. 2

Franz Liszt / Frederic Chopin – din “Sase cantece poloneze op. 74”

    Narzeczony (Logodnic fara de mireasa);    Moja pieszczotka (Dezmierdare);     Zyczenie (Dorinta)

Franz Liszt – „Soirees de Vienne”, Valse Caprice d'apres Franz Schubert

Franz Liszt – Mephisto-Walzer

George Enescu – Suita op. 10 nr. 2 in re major, „Des cloches sonores“

    Toccata;    Sarabande;    Pavane;    Bourree

Mihail Jora – „Joujoux pour Ma Dame”, Cinq Pieces pour Piano op. 7

    Ma Dame;    Ma Dame desire entendre du Strawinski;    Un Foxtrott pour Ma Dame;

    Ou l'on reve d'un collier de perles fines;    Tempete dans un verre d'eau

Bela Bartok – Sase dansuri romanesti op. 6

    Jocul cu bata;    Braul;    Pe loc;    Buciumeana;    Poarga romaneasca;    Maruntelul

Programul marcheaza implinirea anul trecut a 200 de ani de la nasterea lui Frederic Chopin (1810-1849), iar anul acesta de la cea a lui Franz Liszt (1811-1886). Nu numai pentru ca amandoi doi au revolutionat, in plina epoca romantica, tehnica pianului, dar si pentru relatia umana aparte care i-a legat. Scherzo-ul nr. 2 in si bemol minor este una dintre cele mai cunoscute si indragite compozitii ale literaturii pianului, un exemplu unic de imbinare a patosului si a fragilitatii chopiniene.

Cucerit de cele 16 Cantece poloneze pentru voce si pian ale lui Chopin si inaripat de proaspetele sentimente nutrite pentru Printesa Carolyne de Sayn-Wittgenstein, marea dragoste a vietii sale, Liszt a prelucrat sase dintre din ele in lunile petrecute la Woronica, mosia de la granita polono-ucrainiana a Printesei. Astazi veti asculta trei dintre ele: Narzeczony (Logodnicul), Moja pieszczotka (Dezmierdare) si Zyczenie (Dorinta).

Valsul Capriciu „Soirees de Vienne” de Liszt ne readuce in atmosfera unica a ingustelor strazi vieneze, pline de acea „Gemutlichkeit” de care-si aminteste si Enescu cu nostalgie in convorbirile sale radiodifuzate cu Gavoty. Este unul dintre putinele cuvinte intraductibile din limba germana, care ar putea fi talmacit cu o veche expresie moldoveneasca, si ea fara echivalent extern: „Da’ stai, bre, ca doara nu dau turcii...” Prelucrarea minunatelor melodii ale lui Schubert se constituie intr-o culme de rafinament pianistic timbral, ridicand artistului interpret probleme tehnice de cel mai inalt grad.

In primul sau Mephisto-Walzer „Der Tanz in der Dorfschenke” (Dansul din carciuma satului), Liszt apeleaza la Faust-ul lui Lenau si nu la cel al lui Goethe, cum o face in celelalte opere inspirate de acelasi subiect. Cel mai cunoscut dintr-o serie de patru Valsuri cu acelasi nume, a fost compus intre anii 1856-1861 si dedicat celui mai indragit elev al sau, Carl Tausig, care a incetat din viata tragic, de febra tifoida, la numai 29 de ani. Mephisto-Walzer este un exemplu magnific de muzica programatica: Faust si Mephisto petrec la o nunta taraneasca, Mephisto incepe sa cante pe vioara un dans diavolesc (cum altfel...?), iar Liszt ne face sa auzim chiar acordajul instrumentului in cvinte. O prea-frumoasa fata patrunde in incapere si putem percepe transfigurarea muzicii si aerului intr-o singura clipa (ducand cu gandul la cuvintele lui Schopenhauer, care canta frumusetea femeii ce-l poate inrobi pana si pe diavol). Faust fuge cu fata in padure, iar virtuozitatea terifianta, precum si paleta de culori indispensabile interpretului, ne lasa sa banuim continuarea povestii si descriu, in fapt, primul „climax” din istoria literaturii muzicale.

Aparitia celei de-a doua Suite op. 10 in re major pentru pian este legata de articolul publicat de revista pariziana „Musica“ in februarie 1903, care anunta un pretentios si amplu concurs de compozitie, ce avea sa se desfasoare in cadrul Conservatorului din Paris. Un juriu stralucit (avandu-i intre membri pe Debussy, d’Indy, Cortot, Hue, Lalo), si care un an mai tarziu l-a cooptat si pe Enescu, acorda tanarului roman premiul I (“le Prix Pleyel”) pentru a sa Deuxieme suite pour piano en re majeur, cu motto-ul „Des cloches sonores“ (pe care l-as traduce prin “Glasuri de clopot”). Lucrarea este dedicata profesorului sau de pian Louis Diemer, cel mai important specialist in literatura pianistica veche din Parisul acelei epoci, culoarea neobaroca a Suitei capatand astfel o semnificatie aparte. Desi influentele impresioniste isi fac simtita prezenta (“il y a une Pavane et une Bourree assez Ile-de-France”), el se indeparteaza, totodata, de obisnuita transparenta, utilizand o scriitura opulenta cu pana la zece voci si pedale masive. Astfel, Suita op. 10 intrupeaza un amestec unic intre impresionismul francez, tendintele neobaroce, suflul postromantic si inconfundabilul, indepartatul, aproape irealul melos romanesc.

„Joujoux pour Ma Dame” op. 7 (1925) de Mihail Jora (1891-1941) este o Suita de cinci jucarii-bijuterii aduse in dar mult-iubitei Ma Dame, al carei portret va fi creionat in prima piesa cu duiosie si umor, iar bimodalismul ce pluteste aici pare sa sugereze cu tandrete dualitatea naturii feminine. Celelalte sunt mici satire adresate diferitelor stiluri, creatori, directii componistice, sau chiar mode si „mofturi” ale epocii (cu aluzii directe la muzica unui Stravinsky, Ravel, Debussy ori Bartok). Jora nu compune precum ceilalti, ci demonstreaza cu suveranitate ca stapaneste diferitele stiluri cu maiestrie, imbogatindu-le cu amprenta sa personala, prin armonii si culori indraznete, ritmuri neasteptate, imagini fermecatoare dintr-o lume de poveste. 

Yehudi Menuhin, unul dintre cei mai mari violonisti ai secolului trecut, facea o declaratie care ne onoreaza: „Enescu si Bartok sunt pentru mine cei mai mari oameni pe care i-am intalnit.“

Atunci cand nationalistii maghiari l-au declarat pe Bela Bartok (1881 Sannicolaul Mare – 1945 New York) “tradator de tara”, pentru ca cerceta influentele romanesti si slave din folclor, acesta ii scria prietenului sau, muzicologul, juristul si diplomatul Octavian Beu (cel care, impreuna cu Bartok, a redescoperit Rapsodia romana in casa lui Liszt de la Weimar): “Dorinta mea profunda este infratirea intre popoare. Acestei idei incerc sa-i servesc prin muzica mea.” Astfel, aparitia “trilogiei romane” (cu Dansurile romanesti, Colindele romanesti si Sonatina) poate fi considerata ca o asumata reactie de impotrivire. 

*****

Raluca Stirbat s-a nascut la Iasi. La varsta de sase ani incepe studiul pianului in orasul natal la Liceul de Arta “Octav Bancila”, avandu-i ca mentori pe Mircea Dan Raducanu, Adriana Bera, Marin Panzariu, Iulia Dinu. Dupa un an de studiu si la Academia de Muzica “George Enescu” din Iasi, este admisa prima cu punctaj maxim la Universitat fur Musik und darstellende Kunst din Viena, la clasa Prof. Jurg von Vintschger, unde isi va incheia studiile, obtinand renumita diploma vieneza “Solistendiplom” si titlul de “Magister Artium”.

Este laureata a numeroase concursuri si festivaluri nationale si internationale, precum concursul international “Sanremo Classico” - Italia (Premiul I), “Stefano Marizza” - Trieste, Italia (Premiul I), “Virtuosi per musica di pianoforte” - Cehia (Premiul I), marele trofeu “Lira de aur” al concursului “Ciprian Porumbescu” - Suceava, premiul special al asociatiei “Jeunesses musicales”.

A fost bursiera a Societatii Beethoven, a Fundatiei Martha Sobotka-Janaczek si a Clubului Rotary din Viena, precum si a Nippon Foundation din Tokio si Madeleine Blaireville din Elvetia. A participat la numeroase cursuri de maiestrie ale unor pianisti de renume, printre care Murray Perahia, Hans Leygraf, Lory Wallfisch, Aquilles Delle-Vigne, Marek Drewnowski. Imprimarile ei sunt difuzate la posturi de radio din Austria (ORF si Radio Stephansdom, Viena), Elvetia (Radio Zurich si Suisse Romande, Radio della Svizzera Italiana), Italia (Rai Uno), Romania (Fonoteca de Aur), Ungaria, Bulgaria, Turcia, Maroc s.a.

*Nota: Sursa textului de mai sus este Prezentarea programului evenimentului, impecabila din punct de vedere informational si care apartine chiar Ralucai Stirbat.