Povestea celor 16 ani

"Nu stiam de procesoare, doze, cabluri profesionale sau alte tehnologii... pur si simplu, cantam de drag"

AltIasi: In primul rand, felicitari pentru atingerea acestui prag de 16 ani de activitate si la cat mai multi in continuare! Stiu ca v-ati intalnit in perioada studentiei, desi ati avut trasee diferite - Lucian a inceput sa cante de la o varsta frageda la chitara si pian, iar Paul aproape de majorat, la 17 ani. Nu erati nici macar colegi de facultate. Cum v-ati cunoscut si cum v-ati hotarat sa cantati folk impreuna?

Paul Arva: Multumim frumos. Ne-am cunoscut in 1995 in camera mea de camin din Tudor Vladimirescu prin Marius Bob care activa in grupul de umor Seringa pe vremea aceea. Si Marius canta la ghitara. Dumnealui se face vinovat de scrierea unui cantec care a intrat cumva in folclor - Betivul (Nu mai beau, nu mai duc pahar la gura).
Lucian Darie: Interesant e faptul ca nu a baut niciodata alcool...
P.A.: Si mai interesant e faptul ca astazi vinde sampanie si palinca de cea mai buna calitate (rade). Dar sa nu vorbim de lucruri pofticioase... Am si cantat o vreme impreuna, iar numele primului grup in care am activat, Non Non Sens, tot de la el l-am primit. Cand l-am ascultat pe Lucian pentru prima oara am avut un soc. Eram atat de convins pe atunci ca la o ghitara se poate canta doar folk. Eu am crescut cumva cu Cenaclul Flacara. Parintii mei aveau un radio micut agatat de caloriferul din bucatarie. In fiecare joi seara, strangeam in brate caloriferul si ascultam o muzica care se aseza intr-un anume fel la mine in piept. Cred ca de la imbratisarile acelea mi se trage cu folk-ul. Revenind la intalnirea cu Lucian... atunci am ascultat pentru prima oara pe cineva care canta la o ghitara piese de la Stevie Wonder, Lionel Richie, Michael Bolton si mi se parea ca toata orchestra era acolo, in fata mea. Si eu nici macar nu platisem bilet.
L.D.: Exagereaza un pic. (rade)
P.A.: La trei zile dupa intalnirea noastra l-am cautat. Aveam in buzunar doua cantece si l-am intrebat daca nu vrea sa le cantam impreuna. Zece minute mai tarziu, i-am propus sa participam cu ele la Festivalul de Folk Portative. Dupa inca trei zile, eram pe scena Casei de Cultura a Studentilor si primeam primul nostru premiu. 
L.D.: A fost un moment emotionant pentru noi, iar pentru mine in mod deosebit. Nu simtisem niciodata pana atunci atata caldura din partea publicului. Eu veneam din alta zona muzicala, nici macar nu aveam in repertoriu un cantec in limba romana pana la intalnirea cu Paul. Atunci cred ca s-a legat ceva intre noi pentru totdeauna, cel putin asa sper... Iata-ne si astazi impreuna, nu stiam ca va deveni pentru mine un prieten de drum lung! Ceva mai tarziu ni s-a alaturat si colegul meu de facultate, Rares Draghici, alaturi de care am cantat pana in '98. A fost o perioada frumoasa, au fost multe cantari... Cantam la baluri, prin camine, prin discoteci, am cantat chiar si la Sala Polivalenta. Nu aveam chitari bune, nu stiam de procesoare, de doze, de cabluri profesionale, de tot felul de tehnologii... pur si simplu, cantam de drag. In '98 am ajuns la Festivalul National de Folk Om Bun din Bucuresti, unde am castigat Marele Premiu. Acolo a fost un moment de cotitura pentru noi. Atunci am cantat pentru ultima oara sub numele de Non Non Sens. In Gara de Nord din Bucuresti, cu un premiu important in brate, ne-am intrebat: "Acum, incotro?" Ar fi trebuit sa trecem la nivelul urmator, dar asta nu s-a intamplat...

AltIasi: V-ati implicat apoi in proiectul Jazzhattan. Care a fost ideea acestuia si cum s-a materializat totul?
P.A.: Ideea de Jazzhattan imi apartine. Aveam nevoie de un nume nou pentru ca in 2000 am intrat in studio si am lucrat la primul nostru album. Am semnat contract chiar cu o casa de discuri importanta, dar materialul nu a mai ajuns niciodata pe piata. Nu stiu cat de bune au fost cantecele acelea. Pe unele le-am scris chiar in studio. Am folosit doar vocea lui Lucian pentru ca important mi s-a parut doar produsul final. "Minte-ma" a fost scris in zece minute; l-am scris special pentru vocea lui Lucian. Ni s-a spus ca nu poate fi un hit. Sper ca ne-au mintit doar (zambet).

AltIasi: Dupa 2001, ati pornit-o oarecum pe alte drumuri. Lucian a devenit profesor si a inceput sa cante jazz, iar Paul a colaborat cu diversi artisti si a organizat evenimente folk si jazz. Cum v-ati simtit in aceste noi posturi si cum v-au influentat cariera muzicala?
L.D.: Eu m-am mutat in Piatra Neamt si am devenit profesor de muzica. A fost o hotarare scurta. Iarasi m-am trezit in Gara de Nord din Iasi si m-am intrebat:"Daca ma urc in trenul acesta, unde ma lasa?" M-a lasat acasa... Jazz-ul este o parte din mine. O parte importanta. Ma simt foarte confortabil cantand jazz. Imi place foarte mult sa improvizez. Orice gen muzical as canta, cum fac, cum nu fac, tot se simte un iz de jazz.
P.A.: Lucian poate fi extrem de surprinzator. Eu nici nu ar trebui sa ma amestec aici... D-l Florian Lungu cred ca e mai indreptatit sa-si dea cu parerea si o sa amintesc ce a scris el in Ziarul de Iasi: "Lucian Darie surprinde si emotioneaza, cucereste si subjuga asistenta in primul rind prin glasul bine timbrat, de o neobisnuita intindere ce acopera patru octave si de o impecabila acuratete, dar si prin harul creativitatii spontane, apta a genera dezinvolt pregnante improvizatii, prin gustul armonic rafinat, demonstrat inclusiv in minuirea cu maiestrie a ghitarei...". Eu am ramas in Iasi sa adulmec florile din Gradina Botanica. Folk era peste tot. Am incercat sa fac treaba buna. Uneori poate mi-a si iesit, cine stie... Dar sa stii ca nu e deloc usor sa organizezi evenimente.

 "Cred cu incapatanare in menirea lui Lucian de a canta"

AltIasi: Ce v-a determinat in 2008 sa reveniti pe scena muzicii folk?

P.A.: Dupa multi ani de santier/renovare, CCS (n.r. Casa de Cultura a Studentilor) a oferit iarasi publicului o sala de spectacol (n.r. Sala Gaudeamus). In 2008, a existat chiar si un festival de folk. De pofta. Cred ca acesta e raspunsul corect. Ne-am dat intalnire iarasi pe scena CCS. Pentru ca ne era dor de publicul iesean. Si de noi.
L.D.: Ne-am intors de fapt de unde am plecat. Un alt public, un alt decor, aceeasi atmosfera prieteneasca. Pentru noi chiar a meritat.

AltIasi: Aveti atatea piese cunoscute si apreciate si totusi niciun album. Presupun ca exista planuri in acest sens. De ce anume mai aveti nevoie pentru a realiza acest lucru?
P.A.: Avem cateva cantece. Cred ca mai avem nevoie de cateva. Sunt cantece la care am renuntat, nu le mai cantam, nu le mai simtim. Uneori ma gandesc ca o sa scoatem albume separate. Lucian va fi invitat pe albumul meu, iar eu am sa-i scriu cateva cantece faine. Mi-as dori ca el sa scoata un album inaintea mea. S-a nascut pentru a canta, iar eu aflu asta de fiecare data cand il aud cantand. Cred cu incapatanare in menirea lui.
L.D.: Hmm...

AltIasi: Paul, ai creat in 2008 portalul Folkustic in care se regasesc biografiile mai multor cantareti de folk din tara. Asa ceva lipsea si ai realizat un lucru extraordinar si, cu siguranta, nu la indemana oricui. Cat de greu ti-a fost?
P.A.: Nu mi-a fost greu deloc sa fac blogul. In 2008 am concurat prin tara cot la cot cu o mana de oameni pe care ii pretuiesc tare mult (Alina Zaharia, Bogdan Grosu, Fox Studis, Ioan Onisor, Iulia Gusatu, Iulian Anghel, Nicu Zota, Nu Acum si Ovidiu Scridon). Am vrut sa-i adun pe toti la un loc, asta a fost ideea de baza. Am vrut ca lumea sa poata afla cate ceva despre ei fara sa zaboveasca prea mult pe internet. Unii dintre ei nu aveau blog, nici www. Acesta a fost cadoul meu pentru ei. Foarte repede am realizat insa ca nu ar trebui sa ma limitez doar la cei noua. Sunt multi tineri talentati si nu am sa-i pomenesc acum pentru ca lista e foarte lunga. In ultima vreme am neglijat blogul, trebuia sa-l fi gandit altfel. Undeva cred ca m-am impotmolit, dar sper ca am inspirat frumos pe cineva.

Talent si incapatanare

AltIasi: Sub acest nume, Folkustic, s-au realizat si o serie de concerte folk in Iasi. Reactia publicului a fost una destul de buna. De ce s-au incheiat aceste evenimente?

P.A.: Asta e alta treaba. Am crezut ca pot face pe scena mai mult decat faceam pe blog; am vrut, de fapt, sa aduc blogul pe scena. Si am reusit, dar intr-o mica masura, nu am finalizat insa ceea ce mi-am propus. Folkustic Show a insemnat o munca de echipa si toata lumea stie ca nu am fost singur in treaba asta. Toti colegii mei care au crezut in acest proiect au incercat sa gaseasca solutii de mijloc si chiar au gasit. Dar totul se sfarsea intr-un singur punct: locatia. Am vrut o sala de spectacol, cu scena, cu lumini, cu sunet bun, cu o cortina, cu spectatori multi, fara fum, fara sticle, fara pahare... Neavand putere financiara, nu am detinut niciodata controlul. Nu intru in detalii, dar am sa o spun o data pentru totdeauna: Folkustic Show nu a fost niciodata activitatea CCS si niciodata nu a avut vreo legatura cu Cenaclul Moldavia. A fost o colaborare intre parti.

AltIasi: Lucian, ai participat la emisiunea-concurs Romanii au talent si, daca nu m-a inselat privirea, te-am observat si in promo-ul care prezinta noul show Vocea Romaniei. Ai incredere ca aceste concursuri te vor ajuta sa devii mai cunoscut si ca ai putea sa reusesti mai usor in industria muzicala sau sunt alte motive care te-au indemnat sa participi?
L.D.: Romanii au talent ramane o experienta interesanta pentru mine, dincolo de tot ce s-a vazut sau nu s-a vazut. M-am simtit grozav pe scena si stiu ca am facut o figura buna. Vocea Romaniei este o provocare noua si am sa dau din mine tot ce am mai bun. Cum ma poate ajuta asta? Sa fii pe sticla un minut cand ai o audienta de cateva milioane de telespectatori e o chestie. Cu putin noroc poate fi mai mult decat o chestie. Acolo e televiziune, nimeni nu se naste vedeta. O vedeta se fabrica, ingredientele sunt importante. Mi-ar placea sa castig. Imi doresc sa castig. Si cand am sa castig am sa spun: "...banii acestia sunt doar un bonus". (rade)

AltIasi: Sunt convins ca sunteti prieteni foarte buni dincolo de parteneri de scena. Ce apreciati unul la celalalt sau cum v-ati descrie unul pe celelalt?
P.A.: Talentat. Foarte talentat. Enervant de talentat.
L.D.: Incapatanat. Foarte incapatanat. Un om important in viata mea.

AltIasi: E prima oara cand organizati un concert aniversar?
P.A.: Da, aniversam pentru prima oara. Nu am mai avut asemenea indrazneala pana acum. Am tot sperat ca o sa devenim cunoscuti. Ar fi misto sa nu fim chiar intre noi vineri seara, nu crezi? (zambet)

AltIasi: Cum ati ales locul acestei aniversari si invitatii care vor canta alaturi de voi vineri seara?
P.A.: Daca nu in Clubul Presei, atunci unde? I-am spus lui Lucian: "Fii atent, Costel (patronul) a inceput sa puna fotografii-document cu artisti pe pereti. Inca mai sunt locuri goale, nu ne bagam si noi?". Glumesc, desigur. Dar sper sa iesim bine in poza, totusi (rade). In Clubul Presei s-au intamplat si se vor mai intampla multe lucruri frumoase. E admirabila initiativa dumnealor de a propune periodic evenimente interesante. Constantin Grecu e un incapatanat frumos. In ceea ce priveste invitatii, e o bucurie pentru noi ca au dat curs invitatiei. Sunt colegii nostri, ne stim de multa vreme si ne intalnim atat de rar. Am gandit ca ar putea fi o revedere frumoasa. O sa aflam in curand, asa-i?

Cu siguranta, vom afla in aceasta la concertul aniversar de la care AltIasi nu va lipsi si speram ca nici voi.