Pentru ca festivalurile medievale sunt foarte la moda in orasele care si-au prezervat centrul istoric, iata ca si Iasul este, pentru al doilea an la rand, gazda unui festival de acest gen. Si ce trupa s-ar fi potrivit mai bine in acest context decat – evident! – Partizan, recunoscuta pentru talentul trubadurului Adrian Plesca (Artan) si al menestrelului suedez, Razvan Moldovan. Din fericire puteti lasa acasa coiful si armura pentru a va putea bucura de sunetele partizane sambata, 4 iulie, de la ora 20:00, pe scena din fata Palatului Culturii.
Povestea Partizan incepe avant la lettre in 1982, cand cei doi prieteni numiti mai sus au pus bazele trupei Timpuri Noi. momentul 2001 cand, in urma unor neintelegeri, Artan si Dan Iliescu au luat-o fiecare pe drumuri separate, rezultand trupele Partizan si Zidd. Partizan s-a format prin cooptarea unui membru fondator Timpuri Noi, Razvan Moldovan (zis Suedezu, deoarece emigrase in Suedia in '89), dar si a altor muzicieni cu state vechi pe scena rockului romanesc: Vali Neamtu (zis Galagie, ex-Iris, ex-Acid, ex-No Smoking), Dan Musetescu (zis Muscone, ex-Rocking, ex-Acid),Vasile Malic (zis Bebea, ex-Marathin Experience) si Cristi Sandu (ex-Timpuri Noi, ex-Krypton).
In aceasta componenta trupa a scos doua albume. Primul album, “Am cu ce”, contine piese precum Fata mea, Banii, Dusmania, Sah sau Perfect. Single-ul Papusea masculina, aparut pe un material separat, face parte din cel de-al doilea album, “Bucuresti”, alaturi de Deplasarea obiectelor sau Androidul Leontin.
In 2009, Artan se cearta din nou cu Dan Iliescu, urmarind sa impuna o alta directie creativa trupei Timpuri Noi in care se reintorsese in 2005. In 2010, impreuna cu Suedezu, face o preselectie si ii coopteaza pe Janin Pasniciuc (chitara), Andrei Petrila (tobe) si Cezar Knihinsci (bass).
Schimbarile nu s-au oprit aici, pe langa cei doi veterani in formula actuala, cu care vor canta si la Iasi, figurand Ionut Croitoru (tobe, ex-Holocaust, ex-Oldiz Bend) si Florin Barbu (bas, ex-Blazzaj, ex-Timpuri Noi, ex-Proconsul). Ei au lansat pe 6 martie 2012 celebra piesa Drumul spre lumina, interzisa in 1986 atunci cand Timpuri Noi incerca sa o cante pe scena Teatrului de Vara 23 August.
Formula cu care Partizan vine (din nou) la Iasi ii cuprinde, alaturi de cei doi membri fondatori, pe Adrian Bortun la bas (ex-Timpuri Noi, Sarmalele Reci sau Taxi) si pe Andrei Barbulescu la tobe.