![stats](/files/imagini-tema/vizualizari.jpg)
- 3777
Nici nu ne-am cazat bine si deja vin baietii de la Fara Zahar peste noi. Duminica, 2 octombrie, incepind cu ora 21:00, Bobi Dumitras, Bobo Burlacianu, George Maxim si Alex Neagu vor cinta in Underground Pub, pretul unui bilet fiind de 10 lei.
Trupa Fara Zahar a luat fiinta in Iasi, la Cenaclul Moldavia din 2001. Tot pe-atunci cei patru mergeau prin tara la festivaluri de satira si umor cu membrii Teatrului Ludic. La doi ani mai tirziu, dupa ce au trimis sapte CD-uri demo la diferite case de discuri, lanseaza albumul "Episodu' unu: Amenintarea Faitonului" si scot si primul videoclip, la piesa Sandu - clip care parodiaza si povestea din Stan a lui Eminem cu Dido.
Alte doua videoclipuri apar in 2004, D'la sate si Hip-hop s-asa si din acelasi an baietii au propria rubrica in saptaminalul Suplimentul de Cultura, unde scriu "despre ce vrem noi", dupa cum declara - articole care vor aparea apoi si in cartea "Voi n-ati intrebat, Fara Zahar raspunde" de la Polirom. Anul urmator, membrii trupei primesc Discul de Aur pentru vinzarile primului album si tot atunci apare si al doilea, "Episodu' 2 de la Dorohoi". Din 2006 incep sa apara la emisiunea "Noi nu sintem normali" a Vacantei Mari.
Al treilea album, "Neamul lui Penes Curcanul", apare in 2008, an in care baietii au facut si un spot radio pentru Fujitsu Siemens Computers. Din 2011, cei patru lucreaza "part time" la al patrulea material discografic, de pe care au extras single-ul "Cine mi-a-mpuscat maimuta".
Stilul celor de la Fara Zahar este unul jovial in muzica, dar sarcastic la adresa societatii romanesti, pe care o satirizeaza prin versuri de multe ori umoristice si cu teme inspirate din mediul rural.