Nebunul de alb a cintat in Clubul Presei

Desi locurile sint toate date, oameni inca se ingramadesc in pub, promitind ca stau cuminti si-asculta din picioare. In asteptarea concertului, citiva se mai aciueaza cum pot pe la vreo masa. "Iubita mea ti-am cumparat un munte, am fost la tirg, dar nu l-am luat pe bani" ("Muntele"), si capetele tinerilor din bar incep sa se miste pe ritmul muzicii. Din chitara double-six a folkistului se-aud acorduri cunoscute, si dupa fiecare piesa publicul si mai tare aplauda. Ca sa fie in ton cu melodiile, Emeric recunoaste ca barbatii nu vor putea niciodata sa le-nteleaga pe femei, si cinta in continuare: „Eu voi tine minte scurta nebunie si-ntrebarea noastra fara de raspuns" ("Oratie de nunta").

Folkistul aminteste inaintea citorva piese de contextul in care-au fost scrise, neuitind sa-l mentioneze cind e cazul pe Adrian Paunescu, autorul multora dintre versurile pe care acesta le cinta, precum „Noapte de unul singur", care-i provoaca pe tineri sa fredoneze refrenul „Te-as cere inapoi insa n-am cui te cere si restul e numai Chopin si tacere".

In pauzele dintre melodii, tinerii se aduna in jurul lui Imre cu bilete, foi de caiet sau etichete de bere sa ceara autografe pentru ei, prietenii si iubitele lor. Acesta le semneaza pe toate, si se-ntoarce la chitara sa cu 12 corzi, lasind melodiile cele mai cunoscute si apreciate, pe care toti le-asteptau, la urma: "Buna varianta rea" si, bineinteles, „Ca un nebun de alb ce captureaza regina neagra pentru vesnicie".