interviu
stats

Marius Matache, hoinar prin folk de 10 ani

Marius Matache e un om care isi implineste visele. Incet, cu rabdare, implicandu-se oriunde este nevoie pentru a reusi si pentru a face ceea ce ii place. I-a cunoscut si a cantat pe aceeasi scena cu majoritatea interpretilor de muzica folk din Romania, este fondator al multor proiecte care au ca scop principal promovarea muzicii folk si, nu in ultimul rand, este detinatorul unui album pentru care s-a straduit mai bine de patru ani sa il lanseze. In 2014, Make aniverseaza 10 ani de activitate muzicala, 10 ani prin care vom hoinari si noi pentru cateva minute.

Pentru mine, etalonul in muzica folk era Mircea Baniciu si chitara Takamine

 

AltIasi: Ai inceput sa canti la chitara in clasa a XI-a si ai mentionat de mai multe ori ca ai invatat-o la Academia de Muzica Parcul Mare din Slobozia. Ce te-a facut sa te apropii de chitara in detrimentul altor instrumente?

Marius Matache: De cand eram copil si mergeam cu ai mei prin concedii si era cate unul cu o chitara, ma lipeam imediat de el. Era deja o atractie chimica. Se canta folk si, oricum, chitara e unul dintre instrumentele cel mai usor de invatat. Nu trebuie sa stii atat de multa teorie muzicala pentru a invata acordurile si sa lalai niste cantece, pana la urma. Asta a fost cel mai usor de invatat, la asta se canta muzica folk, asa ca a fost fireasca apropierea de chitara.

A: Cand ai inceput in 2004 sa canti in trupa Imperfect, te-ai gandit ca o sa ai o cariera de folkist?

M.M.: Sincer, nu. Noi ne-am apucat sa cantam impreuna dintr-o intamplare. Ne-am nimerit intr-un club si ne-am zis sa dam un concert. Apoi am mers din aproape in aproape, am inceput sa cantam o data sau de doua ori pe luna prin Bucuresti, apoi ne-am dus la Slobozia la un 15 ianuarie, de aniversarea lui Eminescu, apoi la cate un bal al bobocilor, mergeam pe oriunde gaseam. Abia in 2007 am fost la primul festival. Nu mi-am planificat in 2004 ca intr-o zi sa scot un album. Prima oara am intrat in studio in 2005 pentru “coloana sonora” a unui filmulet pe care il faceam eu cu testoase si aveam nevoie de ceva pe fundal. Insa niciodata nu mi-am propus ca peste 10 ani sa scoatem album, nu ne-am planificat sa urmam sloganul “Vom ajunge mari artisti, mari regizori”.

A: Avand in vedere ca in perioada anilor ’90, folk-ul nu era foarte promovat, cum l-ai descoperit tu?

M.M.: Aveam niste vinyluri pe-acasa cu Phoenix, care nu e folk pana la urma, dar e muzica si se canta la chitara. Primul concert la care am fost vreodata a fost in ’95. Mircea Baniciu a venit la Slobozia in Disco Ring, cum se numea pe atunci, si a cantat acolo. Eu tocmai incepusem sa cant la chitara si m-a marcat. Ani de zile, Mircea Baniciu era etalonul, Mircea Baniciu si chitara Takamine. Prima chitara serioasa, cumparata in 2005, mi-a luat-o Madalin (n.e.: colegul din trupa Imperfect) din America, chiar a fost un Takamine negru pentru ca si Mircea Baniciu avea una inchisa la culoare. Eu ascult cam orice – de la clasica la muzica lautareasca, la metal serios, gen Judas Priest, Manowar, Iron Maiden si alte chestii mai suparate, insa folk-ul mi s-a parut mai accesibil pentru mine, in primul rand, si un gen muzical prin care e cel mai usor sa transmiti un mesaj catre public. Esti tu, chitara, microfonul si publicul, fara efecte, distorsuri si altele.

A: Te-a afectat faptul ca, dupa numai doi ani, ambii colegi de trupa au plecat in strainatate si ai fost nevoit sa incepi sa canti singur?

M.M.: Evident ca te afecteaza pentru ca iti gandesti piesele pentru a le interpreta cu o trupa. Cand unul din instrumente dispare, trebuie sa regandesti piesele integral. Tin minte ca atunci cand a plecat Madalin in 2005, am compus Poem cu cai, piesa care are parte importanta de percutie pentru ca ramasesem doar eu si Radu. Cand a plecat si Radu, iarasi a trebuit sa refac piesele... Umbla o fabula in perioada respectiva: daca vrei sa pleci afara, canti cu Make trei luni si sigur se leaga ceva. Normal ca te da peste cap o astfel de schimbare majora. Cu toate astea, am continuat, iar mai tarziu am fondat Folk Band Imperfect, trupa care ma acompaniaza acum. Cant si singur ca Marius Matache, dar cant si cu ei. Si trupa aceasta si-a schimbat componenta - a fost Alex cu vioara, acum e Cristi cu naiul, am cantat cu clarinet, cu pian. Cu Folk Band Imperfect imi place sa cant cu ce instrumente imi imaginez ca s-ar potrivi un anumit spectacol.

 

"Cantarile in cluburi sunt underground-ul folk-ului"

 

A: La putin timp dupa ce ai debutat in cariera solo, ai fondat portalul ForeverFolk. Ai vrut sa te promovezi pe tine sau simteai ca nu exista promovare in zona folk?

M.M.: Eram o gasca de prieteni, iar unul dintre noi avea un blog, menta.ro. A facut si folkde.menta.ro si am zis ca o sa scriem toti din cand in cand, sa mai promovam lucrurile frumoase, gen George Baicea, un chitarist exceptional de blues. Si eu am zis ca daca tot ne apucam sa muncim, macar sa o facem organizat si sa luam un domeniu personalizat. Pe folk nu exista nimic, era doar pe rock Metal Head si altele. Asa ca eu, Ovidiu Mihailescu si inca patru prieteni pasionati de folk ne-am propus sa facem un site de folk. Era clar ca era nevoie pe piata de un astfel de site. La o saptamana dupa noi a aparut si FolkBlog la Cluj. Absolut intamplator, fara nici o legatura intre noi. Chiar radeam ca noi am infiintat site-ul pe 19 iunie si ei pe 26 iunie, exact la o saptamana distanta. Din pacate, acum ei nu mai exista. Si spun din pacate, chiar daca unii ar crede ca am scapat de concurenta. Nu, concurenta era buna pentru ca ne stimulam unii pe altii sa scriem, sa fim mai buni. Dar asa, inseamna ca breasla nu sustine prin evenimente si prin implicare doua site-uri diferite.

A: Folk-ul s-a cantat de-a lungul timpului in tot felul de spatii: baruri mai mici sau mai mari, sali de teatru, in aer liber s.a.m.d. Care este locul potrivit pentru a canta folk?

M.M.: Iti dai seama ca l-as vrea numai in sali de spectacol, in sali de teatru, in sali de concerte. Asa l-as vrea. Pe de alta parte, este foarte greu sa umpli o sala asa de mare. Chiar si o sala de 200 de locuri este greu de umplut constant, sa se cante in fiecare luna cu 200 de oameni. Ar fi de dorit, dar din pacate nu se intampla. Acolo ar fi ideal pentru ca folk-ul e o muzica cu mesaj, iar daca mesajul este acoperit de zgomot de sticle sau de persoane “vocale”, mesajul se pierde. Este de dorit sa ramana in spatii oarecum linistite, silentioase. Festivalurile de folk, in marea lor majoritate, se tin in sali de teatru si e altceva. Este o alta atmosfera si poti sa arati mult mai multe. De obicei, la festivaluri sonorizarea este macar la nivel mediu, ai cu ce sa lucrezi ca sa te auda oamenii din sala. In cluburi insa, sunt cazuri in care sonorizarea este reprezentata doar de un microfon si o boxa ragusita. Pentru festivaluri e un pas inainte.

Si inca sunt prea putine pentru cati folkisti avem. Eu stiu cel putin 60 de folkisti care pot sa sustina un recital intr-un festival si au de la 20 la 60 de ani, insa nu sunt suficienti bani pentru a-i chema pe toti, asa ca sunt luati prin rotatie. Fiecare organizator isi cheama prietenii, pe cei mai apropiati sau daca exista o tematica a festivalului, ii cheama pe cei mai potriviti pentru aceasta. In concluzie, festivalurile stau ceva mai bine decat cantarile la club. Cantarile in cluburi sunt underground-ul folk-ului. Pe de o parte, daca esti tanar este un loc in care poti sa cresti, sa iti faci ucenicia. Eu recunosc ca n-am participat la multe festivaluri in calitate de concurent, dar am cantat mult in club. Totusi, la un moment dat trebuie sa depasesti pragul asta si, macar o data pe an, sa faci un spectacol de care sa-ti fie drag.

A: Poate sa depaseasca folk-ul eticheta impusa de “un om si o chitara”? Si-ar pierde astfel din farmec si ar deveni nu-folk sau un gen alternativ?

M.M.: Este clar ca e altceva atunci cand canti cu o trupa in spate sau cu mai multe instrumente. Probabil ca se trece de la folk la acustic. Se intampla si la noi, exista festivaluri dedicate liceenilor in care vin foarte multe trupe de copii cu percutii, cu flaut, cu vioara, ceea ce inseamna ca tinerii gandesc din ce in ce mai complex. Chiar daca vom canta in continuare piese de dragoste, venim si cu un alt tonus si alt tip de piese pentru ca e alta lume in care traim fata de acum 40 de ani. Acum nu prea mai ai timp de romantism pur. Romantismul este printre picaturi, e in fuga trenului. Eu cred totusi ca in continuare este loc pentru toate tipurile de folk, fie ca vorbim de jazz-folk cum e Alina Manole, folk alternativ cum sunt Tapinarii si totdeauna va fi loc pentru clasici precum Nicu Alifantis, Ducu Bertzi sau Mircea Vintila. Ei vor ramane pentru ca, pana la urma, ei au inceput acest gen in Romania si e firesc sa ramana. Chiar daca folk-ul nu va scapa de aceasta imagine de “omul si chitara”, important este ca poti sa faci mult mai multe si muzica va creste valoric prin proiecte care au o complexitate sporita.

A: Ai experimentat mai multe roluri in cadrul unui festival de folk – participant, membru al juriului, invitat pentru recital. In care ipostaza te regasesti cel mai bine?

M.M.: Eu ma simt bine in oricare dintre ele pentru ca ma simt bine in pielea mea. Sunt capabil sa imi argumentez deciziile daca sunt in juriu sau daca voi canta pe scena. Cand am fost in juriu, indiferent cine a fost in concurs, am incercat sa fiu cat mai obiectiv posibil. Evident, vorbind de arta, doza de subiectivitate ramane. Sunt oameni care considera ca daca nu e folk clasic nu se potriveste. Eu sunt adeptul muzicii si repertoriului si-atat. Din acest motiv, niciodata nu am depunctat cand melodia avea influente. La fel si in cazul recitalurilor, e o mare placere sa canti in fata unor oameni, fie ca te cunosc, fie ca nu. De aceea, daca merg doi ani consecutiv la un festival, incerc sa vin cu cel putin o piesa noua ca sa arat oamenilor ca nu stau pe loc.

A: Apropo de juriu, cum sunt deliberarile? Exista dispute sau se ajunge usor la un consens?

M.M.: Depinde, sunt festivaluri si festivaluri. De cate ori am fost in juriu, niciodata nu s-a ajuns la vreo dezbatere aprinsa de la care sa se iste conflicte, nici macar verbale. Poti sa optezi sa pui notele si-atat sau poti discuta, mai ales in cazul premiilor speciale. Incerci sa afli care sunt impresiile celorlalti referitor la cel mai bun instrumentist sau cea mai buna piesa. In general, lucrul acesta se discuta pentru ca risti ca fiecare dintre cei sapte membri ai juriului sa faca sapte nominalizari diferite si nu ajungi la nici un rezultat. Consider ca suntem niste oameni care putem accepta argumente pro sau contra.

 

"Piese exista pentru inca doua albume, dar imi doresc un album eficient"

 

A: Gashkademia de Folk a fost o initiativa de reinviere a folk-ului romanesc in care te-ai implicat. Ce tineri talentati ne recomanzi?

M.M.: Gashkademia era o adunare de prieteni, in primul rand. Nu putem spune ca noi am reinviat folk-ul. Daca cineva a revitalizat folk-ul, cred ca e vorba de Pasarea Colibri si, mai ales, Motu’. Ma gandesc ca daca nu era Motu’, foarte putini din Romania stiau de Bob Dylan. Datorita pieselor lui traduse in limba romana, Dylan a devenit mult mai cunoscut in Romania. Gashkademia de Folk ne-a ajutat pe fiecare dintre noi sa crestem. Eu am scos album, Ovidiu Mihailescu a scos album, Puiu Cretu a scos album. De asemenea, Alina Manole si Jul Baldovin care au trecut si ei prin Gashkademie au albume scoase. In mai multi poti sa faci mai multe. Tineri talentati sunt destui in folk si ma refer la tineri intre 20 si pana in 30 de ani. Voi incepe cu iesenii si nu pentru ca sunt la Iasi, ci pentru ca eu cred foarte mult in ei, in Cosmin Vaman si Alexandra Andrei. Ma mai gandesc la Icarus, din Botosani.

Numai ca cei tineri refuza sa munceasca, vor prea mult prea repede. Trebuie sa faci ani de zile sacrificii. Eu am avut inclusiv anul trecut concerte la care am acoperit cheltuielile din alte surse decat biletele sau discurile vandute pentru ca interesul meu era sa ajung la cat mai multi oameni. Tineri talentati avem, ramane de vazut cati ii vor chema si pe ei in recitaluri pentru ca e important sa ii vada nu 10 oameni, ci 100, nu 30, ci 300. Intotdeauna am incercat sa pledez cauza tinerilor pentru ca merita, dar ramane sa isi castige si ei locul. Depinde de ei sa investeasca in albume pentru ca au piese si depinde cat de multa rabdare vor avea.

Daca ar fi sa o iau de la capat, as incepe la fel pentru ca fiecare pas mi-a prins bine. Inca dinainte de ucenicia din club a fost cantatul pe calorifer. Acolo am invatat alaturi de Madalin ce inseamna sa canti in doi, sa te sincronizezi, sa stii cand intra unul, cand tace celalalt. Fiecare pas este important. Daca arzi etape, cu siguranta se va vedea mai tarziu. Eu am refuzat sa imi las unghiile mari la degete ani buni pana cand nu s-a mai putut pentru ca nu cantam suficient de corect. As incepe tot cu munca de jos, inclusiv cantatul in club si venit cu bani de-acasa pentru ca asa e la inceput. Poate clubul nu-ti cere nimic, dar ca sa-ti convingi prietenii sa vina la concert trebuie sa le spui ca le dai si tu o bere.

A: S-ar putea spune ca 9 ani e o perioada lunga pentru aparitia primului tau album, Hoinar prin Piata Matache. Pe de alta parte, sunt artisti care in intreaga lor cariera au un singur album sau nu il au deloc.

M.M.: Corect. Eu am terminat inregistrarile in decembrie 2008, albumul l-am luat de la fabrica in decembrie 2012, asa ca o perioada de patru ani nu a fost o conjunctura administrativa favorabila. Tot ce inseamna hartogaraie, timbre, tot ce tine de UCMR... Pentru doua piese la UCMR am facut cinci drumuri pentru ca nu aveam ba o virgula, ba o semnatura si tot asa. Dupa ce a aparut albumul, am scris pe blog un articol despre pasii pe care sa ii urmezi si chiar ma suna oamenii sa ma imi ceara explicatii despre un capitol sau altul, pentru ca nu e foarte simplu. Am incercat sa las ceva scris pentru a le fi mai usor altora, sa nu piarda patru ani ca mine, poate daca pierd numai doi e bine.

A: Crezi ca daca nu erai atat de activ online, nu te implicai atat de mult in organizarea de evenimente si sa cunosti oameni din lumea muzicala, albumul acesta ar fi putut sa nu existe?

M.M.: Albumul poate ca l-as fi avut, dar cu siguranta n-as fi reusit sa ajung in 27 de orase, n-as fi reusit sa ajung la toti oamenii la care am ajuns, n-as fi reusit sa cunosc atat de multi oameni din online, comunicare, PR etc. Am invatat din greselile altora – ce sa fac, ce sa nu fac, la ce usa sa bat, cui sa ii cer ajutorul. De exemplu, am avut 40 de bloggeri care au fost partenerii mei media. Pe coperta interioara a albumului se regasesc numele bloggerilor care au scris despre mine. Acest lucru m-a ajutat sa scutesc niste cheltuieli, sa evit niste greseli si sa ma promovez mai bine.

A: Implinesti 10 ani de activitate in 2014. Ar trebui sa ne pregatim pentru un al doilea album al lui Marius Matache sau pentru un turneu national de aniversare?

M.M.: La inceputul anului, ma gandeam ca in toamna sa scot al doilea album. Pe aceleasi considerente administrative, gen costuri, distributie, promovare, daca pana la sfarsitul anului reusesc sa incep inregistrarile, pot sa ma consider multumit. Inca este complicat. Piese exista pentru inca doua albume, nu doar pentru unul. Trebuie sa gasesc o modalitate care sa ma ajute sa fac un album eficient – sa fie atat un produs de calitate, cat si unul vandabil. Chiar daca pare mercantil, muzica trebuie privita ca un business. Daca nu esti eficient, nu poti sa vii cu bani de-acasa la infinit. Mi-as fi dorit sa fie 10 concerte pentru aniversarea celor 10 ani. Am fost deja la Iasi, Gura Humorului, merg la Bucuresti si Vama Veche, este posibil sa se adune 10 pana la vara, insa nu mi-am propus un turneu special.

Articol scris de Dragos Bargaoanu | Mar, 15/04/2014 - 00:05
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului dragosteam