- 5041
Interviu cu "nebunul de alb"
Punctual de felul sau, Emeric Imre si-a facut aparitia in seara zilei de 9 decembrie in Clubul Presei, la ora stabilita pe afisul atarnat deasupra barului. Organizatorii il caracterizeaza ca fiind "tonic si ludic", ceea ce se poate confirma chiar din primele minute ale concertului. Trasaturi ale unui amalgam de natii vibreaza in sangele sau, se mandreste ca latura muzicala e mostenita de la tigani, vede fericirea in lucruri marunte si nu alearga dupa himere. Ii place frumosul, astfel incat atunci cand compune vrea sa-l vada in "niste ochi frumosi", de cele mai multe ori cautand inspiratia in lucruri banale, de la scamele de pe covor la susurul apei primavara.
"Am avut ghinionul ca dupa debut sa plec in armata"
AltIasi: Ai facut primii pasi in viata muzicala prin intermediul arcusului, creionandu-i intr-un final cu pana chitarii, de ce nu ai facut un tandem intre cele doua instrumente muzicale?
Emeric Imre: Mi-e foarte dor de vioara, este un instrument foarte greu, am studiat-o pana in clasa a VI-a si pe urma am renuntat. Mi-a placut foarte mult vioara, acum regret ca nu mai fac. Incet mi-am dat seama cat de colosal este acest instrument simplu in aparenta, dar extraordinar ca transmisie, rezonanta si timp. Mai cant la vioara din cand in cand, dar nu in public. Este un instrument asupra caruia nu poti fi stapan daca nu exersezi zilnic.
AltIasi: Cum a reactionat tatal tau cand a aflat ca vrei sa continui sa canti la chitara, deoarece stiu ca ti-a interzis sa te atingi de ea.
E.I.: A fost cam greu pentru el, au fost vreo doua zile tensionate. M-a certat, dar pana la urma a acceptat. Mai tarziu cand a inceput sa ma vada in spectacole, la televizor sau la radio incet-incet si-a dat seama ca totusi n-am parasit prea mult domeniul.
AltIasi: “Sa-mi dati un semn prin telegraf” asa se numea piesa cu care ai debutat in fata a 20.000 de oameni in Clujul anului 1984, care a fost semnul pe care ti l-a adus telegraful?
E.I.: Da, asa public avea povestea asta care se chema folk atunci in cadrul Cenaclului “Flacara”. Am avut ghinionul ca dupa debut sa plec in armata si cand m-am intors din armata cenaclul era desfiintat.
AltIasi: Ce sentimente te incearca atunci cand esti pe scena in fata atator oameni?
E.I.: Nu stiu daca pot sa le explic, dar atunci ma simt puternic, mai ales cand vad ca cei din fata mea imi sunt prieteni. Atunci chiar iti dai seama ca, cu putin efort, poti schimba lumea in bine.
"Daca esti un om normal si nu alergi dupa himere poti vedea cu putina limpezime la fiecare pas in lucruri marunte o mare fericire"
AltIasi: Povesteste-ne putin cum a ajuns Emeric Imre un folkist atat de indragit.
E.I.: E un amalgam in primul rand destin, apoi si de perseverenta. Nu sunt un foarte mare adept al partii tehnice, dar cred ca un rol extraordinar l-a jucat Internetul si indiscutabil Adrian Paunescu, pentru ca el a fost primul om care mi-a facut cunostinta cu publicul din tara si incet incet samburele acesta a dat roade.
AltIasi: Ai fost foarte atasat de Cenaclul “Flacara”, nu ai incercat sa ii prelungesti “viata”?
E.I.: Pai noi toti cei care am fost in Cenaclu, prin tot ceea ce facem individual de fapt, tinem in viata ceea ce a fost cenaclul.
AltIasi: Esti pionul principal sau mai bine spus esti “nebunul de alb” din trupa Emeric Set, care sunt planurile de viitor ale acesteia?
E.I.: Sa lansam albumul care va fi gata in ianuarie, sper. Mai avem putine retusuri si coperta. Vom avea un turneu de promovare. Important e sa ajunga la acea lume care ne vrea.
AltIasi: Dinu Olarasu spune intr-o melodie “n-ai nevoie de foarte multe ca sa fii fericit", ce te face pe tine fericit si de ce anume ai nevoie pentru a fi in aceasta stare?
E.I.: Este un gand minunat al lui Dinu si o realitate iminenta. Asa e, daca esti un om normal si nu alergi dupa himere poti vedea cu putina limpezime la fiecare pas in lucruri marunte o mare fericire. Eu nu as putea spune ce ma face fericit in totalitate. Niciodata n-o sa fiu fericit pe deplin, pentru ca trebuie sa fii lipsit de bun simt. Ii multumesc lui Dumnezeu ca peste tot sunt asteptat si traiesc din asta, dar am o mare latura asa de tristete ca nu e toata lumea fericita. E o tristete care nu are antidot.
AltIasi: Zambetul pe care-l expui publicului e un fel de perdea peste tristetea interioara.
E.I.: Da, eu chiar sunt fericit cand vad oameni, am foarte multi prieteni si sunt un om care in cea mai mare parte e inca copil si imi place, asa ma simt ok.
"Imi place sa ma uit in niste ochi frumosi si de multe ori ma uit la o scama pe covor"
AltIasi: Ce temeri ascunde “nebunul de alb”?
E.I.: Intotdeauna o temere vizavi de regina, sa fie intelingenta, senzuala, tandra si asa cum trebuie sa fie o femeie care sa faca viata celor din jur frumoasa. In viata de zi cu zi port grija celor dragi, sa nu se-ntample ceva cu ei.
AltIasi: In tine vibreaza un sange al nationalitatilor, de care simti ca apartii mai mult?
E.I.: Nu stiu sincer, cel mai mult de partea tiganeasca, i-am mostenit temperamentul si melodicitatea, dar ma simt foarte apropiat si de partea romana, si de cea maghiara. Nu am nicio inclinare a balantei inspre o natie. Eu cred ca daca te nasti cu bun simt si cu inteligenta, poti spune ca apartii unei rase sanatoase. Nu exista natie care sa fie mai presus de alta. Poti gasi chestii colosale si la talibani in munti, la morosenii nostri, la incasi, la indieni, peste tot poti gasi un fulger care sa lumineze viata.
Altiasi: Stiu ca Adrian Paunescu se ciocnea mai tot timpul cu actul creator, in ce moment iti vine tie inspiratia?
E.I.: Sunt stari pe care nu mi le pot explica. Normal ca totul se intampla sub influenta starii in care esti, probabil ca multe piese le-am compus atunci cand eram trist sau alte ori cand ma bucuram ca vad ca se schimba culoarea cerului. Alta data e suficient sa asculti cum curge primavara apa. Desi sunt un tip optimist, am compus in majoritatea cazurilor atunci cand eram suparat.
AltIasi: Ce tabieturi ai atunci cand compui?
E.I.: Imi place sa ma uit in niste ochi frumosi si de multe ori ma uit la o scama pe covor si in scama aia vad tot felul de chestii.
Altiasi: In “Cantec pentru Aurora”, fosta ta sotie, spui ca “s-a ruginit timpul, oglinda si ceasul”.
E.I.: Timpul e ca un puls care bate in ceas si cateodata cand te uiti ca trece, automat te gandesti la rugina. Oglinda? Pentru ca am vazut ca sunt si oglinzi ruginite, e si o chestie figurata aici.
AltIasi: Totusi au trecut 15 ani de cand nu ai mai interpretat melodia aceasta, de ce in seara asta ai readus-o in repertoriu?
E.I.: De obicei in locurile in care merg mai des, vreau sa nu plictisesc lumea, avand atatea piese compuse, am diversificat putin repertoriul. Am avut surpriza placuta la Bacau ca in timpul concertului nu s-a auzit niciun clinchet de pahar. Lumea era ca la teatru. In seara asta s-a vorbit destul de putin si asta e bine, fiindca in cluburi de obicei se face galagie. Paunescu, in timpul spectacolelor cand se-ntampla cate o chestie de genul acesta, avea anumite replici foarte gustate de public. De exemplu, i-a spus unuia “esti o rama inapoi in undita” sau “domnu’ cu barba, esti un loc gol”.
