eveniment
Data: 
9 Feb 2012 - 18:30
15 Mar 2012 - 18:30
Loc: 
Casa de Cultura a Studentilor
Bilet: 
30.00
stats
Telefon: 
0332 888 448

Dansez pentru tine, de la clasic la modern

Dupa succesul inregistrat la inceputul lunii trecute cu Gala pentru Anul Nou, Opera ieseana organizeaza pe 9 februarie un nou eveniment, care ii aduce in centrul atentiei pe balerini. Joi, la ora 18:30, la Casa de Cultura a Studentilor, este programata o Gala Extraordinara de Balet, la care va fi invitata si trupa de la "Dansez pentru tine". Update: Un alt spectacol are loc joi, 15 martie, de la aceeasi ora, unde invitati speciali sunt Pavel Rotaru (SUA) si solistii japonezi Takahiro Tsubo si Risa Mochizuki.

Ce este baletul? Ne spune atat de frumos Jean Georges Noverre (n. 29 aprilie 1727 – d. 19 octombrie 1810), dansator si maestru de balet francez, cel care a adus o noua conceptie in arta baletului, l-a reformat si a pus bazele coregrafiei moderne. Ziua lui de nastere a devenit Ziua internationala a dansului: "Baletul este insa si un tablou sau o suita de tablouri reunite printr-un subiect; scena este panza pe care autorul isi asterne ideile; muzica, decorurile si costumele alcatuiesc culorile; coregraful baletului este pictorul acestui tablou. Cand este bine compus, baletul este o pictura vie a moravurilor, obiceiurilor, costumelor si pasiunilor, in care exista un grad de tensiune pe care cuvintele nu-l ating sau, mai degraba, pentru care nu exista cuvinte. Atunci intervine dansul in actiune".

Prima parte a galei, intitulata "De la Clasic la Modern", reprezinta o premiera cu "Chopiniana" de Frederic Chopin, in interpretarea balerinilor Dumitru Buzincu, Roua Raut, Monica Mihai si Roxana Iftime. Coregrafia constituie o adaptare realizata de Roland Podar dupa viziunea clasica a lui Mikhail Fokin.

Cea de-a doua parte a galei reuneste numere celebre din baletele clasice "Seherezada", de Nikolai Rimsky-Korsakov (solisti Monica Mihai si Catalin Ailiesei), "Moartea Lebedei", de Camille Saint-Saens (solista Roua Raut) si "Frumoasa din padurea adormita", de Piotr Ilici Ceaikovski (solisti Roxana Iftime si Elvis Gache).

Cred ca baletul este si unul dintre lucrurile care au puterea sa hipnotizeze. Ma uit la picioare care zboara fara pic de efort si care se invart in piruete cu varfurile indreptate in sus, la brate care prind talii diafane cu un echilibru perfect, la glezne care se indoaie si se indreapta si se indoaie si se indreapta din nou in saritura, aruncate de un resort ascuns subtil undeva prin podeaua scenei.

"Sunt «pas de deux-uri» foarte spectaculoase, care implica o tehnica cu totul speciala si care se regasesc ca probe de concurs la toate concursurile internationale de balet si in toate galele de balet organizate pe marile scene ale lumii.[...] Finalul spectacolului va fi o surpriza", a declarat Beatrice Rancea despre cum va decurge seara.

Biletele costa 30 lei (stal) si 20 lei (balcon), respectiv 20/15 lei cu reducere si au fost puse in vinzare la Agentia de bilete a institutiei (telefon: 0332 888 448 / 0232 255 999).

Articol scris de Caterina Ursu | Lun, 06/02/2012 - 01:40
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului caterina