Dan Byron, mai mult ca perfect (partea a II-a)

“Impreuna cu Oigan de la Kumm am tot colindat Germania, Elvetia si Franta cantand pe strada, traind de capul meu, strangand bani - bani cu care ne plateam chiria in Cluj.”

AI: Muzica, si particularizand, muzica voastra, poate sa miste constiinte la nivel larg? Intre zecile, sutele de stimuli la care suntem supusi zilnic, mai poate muzica de calitate sa faca diferenta sau ramane inghitita de zgomotul omniprezent?

D.B.: Noi, astia care suntem pe scena, si voi, astia care sunteti in public la concertele noastre, suntem un grup atat de mic incat am putea forma o secta. Pe cuvant! Pentru ca noi nu traim in Romania reala. Noi suntem un procent atat de mic de oameni, de fapt, incat intrebarea ta... se pierde in oceanul de oameni care nu au nicio legatura cu treaba asta. Romania reala e o Romanie pe care eu n-o cunosc.

AI: Spuneai ca nu-ti place deloc dubstep-ul, dar uite ca pana si niste giganti ca Muse au bucati dubstep pe ultimul album. Sa nu mai vorbim de Radiohead, care experimenteaza cum vor ei. E muzica electronica un must pentru viitor, e muzica doar cu instrumentele curate ceva ce incepe sa apartina din ce in ce mai mult trecutului?

D.B.: Nu, nu... Nu cred. Muse experimenteaza bine pe ultimul album, eu l-am ascultat si imi place ce fac. Radiohead devin mai “nesarati” pe album ce trece, dar au parti in care inca te darama, pentru ca sunt foarte puternici si isi permit sa faca chestia asta. Iar ultimul album, The King of Limbs, nu l-am inteles atat de mult cand l-am asculltat cat am inteles cand am vazut live-ul (From the basement). Am inteles mult mai mult vazandu-i live, am intrat in lumea lor. Dar nu stiu daca o mai face cineva ca ei.

Si nu stiu daca muzica electronica e vreun raspuns. Orice generator de sunete trebuie exploatat. Iar cat priveste muzica acustica, sunt foarte multi oameni la noi, dar mai ales afara, care asculta folk. Dar nu ceea ce intelegem noi prin folk. Spre exemplu aseara am vazut un film foarte dragut, se numeste Once. E vorba de un tip care merge pe strada cu o chitara, si la un moment dat isi face o trupa si scoate un demo. Si tipul respectiv era vocal in trupa The Frames din Dublin, si chiar cantase pe strada la viata lui. Si canta un folk care n-are nicio legatura cu ce intelegem noi prin folk. Si genul ala de muzica, genul ala de trupe, sunt foarte cautate.

AI: Dar cochetezi cu ideea de a canta pe strada? Spuneai acum 2 ani ca vrei sa mergi sa canti pe strada in Berlin. Era o gluma, sau...?

D.B.: Nu, eu am cantat pe strada niste ani de zile. Impreuna cu Oigan de la Kumm am tot colindat Germania, Elvetia si Franta cantand pe strada, traind de capul meu, strangand bani - bani cu care ne plateam chiria in Cluj - si pentru mine este un fenomen foarte benefic. Atat pentru cei care merg pe strada si sunt brusc vrajiti de muzica unui om care canta la colt, cat si pentru omul care canta. Pentru ca se intampla niste chestii: dupa cateva ore de cantat in fata unui public care habar n-are despre tine, se intampla ceva cu tine insuti. Pe mine m-a ajutat, spre exemplu, foarte mult cantatul pe strada pentru scena. In momentul in care vii pe scena esti mult mai dezinhibat. Da, m-as duce oricand.

“O nunta este un eveniment atat de important pentru cel putin doi oameni de acolo incat isi vor aminti toata viata ca le-a cantat byron la nunta.”

AI: Asta se leaga de o alta intrebare pe care o am pregatita. Tu faci muzica pentru jocuri pe iPhone, voci pentru Disney Channel; se poate trai ca muzician in Romania nefacand compromisuri?

D.B.: Da, se poate trai. Noi cantam si la nunti, de exemplu. Ideea e ca trebuie sa-ti mentii cumva bunul simt. O nunta este un eveniment atat de important pentru cel putin doi oameni de acolo incat isi vor aminti toata viata ca le-a cantat byron la nunta.

AI: Asta asa e, dar vorbeam cu Andrei Hategan acum vreo 2 saptamani si-mi spunea ca, dintre prietenii lui, mai toti au day jobs si castiga mai putin din cantat.

D.B.: Eu ma descurc. Stilul meu de viata nu e deloc exagerat, sunt un tip modest, dar pot trai ok.

AI: Inspiratia: o astepti rabdator sau o provoci?

D.B.: Nici n-o provoc, dar nici n-o astept. Vorba aia, “Eu cand vreau sa fluier, fluier”. Scrisul este o treaba pe care o poti controla pana la un moment dat, dar este cu atat mai interesant atunci cand n-o controlezi. De exemplu luna aia, in care trebuie sa scrii un album, este un challenge pentru ca tu ajungi sa nu-ti mai critici toate piesele. O piesa, daca o critici prea mult, s-ar putea sa moara. Si atunci scrii mai multe piese si alegi mai putine dintre ele, dar le scrii fara sa le critici din start.

Eu citesc niste materiale foarte interesante, care sunt valabile nu doar pentru songwriting, ci si pentru alte tipuri de scris. Exista challenge-uri mult mai dure decat sa scrii 10 piese intr-o luna. Se bazeaza tocmai pe capacitatea creierului nostru de a reactiona altfel intr-o situatie de urgenta. O situatie de urgenta e sa scrii 20 de piese intr-o zi - pentru ca exista acest challenge - creierul nostru reactioneaza altfel si tu, in acele 12 ore pe care le ai la dispozitie, n-ai niciun minut in care-ti poti permite sa-ti critici vreo piesa. Tu doar creezi. Si atunci e foarte misto: tu nici n-o provoci, nici n-o astepti, o lasi sa curga. Si inspiratia vine.

“Am o parere destul de proasta despre filmele romanesti care au luat premii pe-afara.”

AI: Sa ramanem la citit: care e cartea pe care ai citit-o ultima data si ai vreo carte despre care sa poti spune ca ti-a schimbat viata?

D.B.: Am mai multe carti care mi-au schimbat viata, dar nu sunt neaparat de literatura de consum. Ultima carte pe care am citit-o a fost Brave New World, a lui Huxley, si sunt pe spate inca. E incredibil ce-a putut omul ala sa gandeasca in ‘31. Prietena mea a citit-o si ea in timpul ala si era convinsa ca a fost scrisa undeva in anii ‘80. Adica in afara de faptul ca nu suntem inca clone, omul ala a cam stiut ce spune.

Carti care mi-au schimbat viata... Iti spun niste titluri exacte. Exista un autor, Mark Baxter il cheama, care a scris o carte “The Rock-N-Roll Singer’s Survival Manual”. O recomand oricarui solist de rock sau ceva asemanator. In cartea aia e tot ce am vrut eu vreodata sa aflu despre asta.

AI: Ce parere ai de noul val al cinemaului romanesc?

D.B.: Daca te referi la filmele care au luat multe premii pe-afara, am o parere destul de proasta. Adica filmele respective mi-au dat fiori si, intr-adevar, mi-au dat senzatia pe care au vrut sa mi-o creeze. Din pacate as fi vrut sa nu vad multe dintre ele, pentru ca in multe dintre ele erau personaje si situatii pe care incerc sa le ocolesc cat posibil. Si sunt convins ca filmul romanesc a avut succes pentru ca a existat un curent minimalist care incepe sa apuna, in care ele s-au putut incadra din lipsa bugetului. Deci filmele romanesti au intrat in atentia Europei ca parte din curentul minimalist, dar ei n-au avut bani sa faca filme mai grozave, mai pompoase sa zicem.

Acum sunt curios ce se va intampla cu cinema-ul romanesc, pentru ca va trebui sa se dezvolte. Adica e foarte bine ca si-a creat un nume, dar sper ca ele sa se dezvolte, sa treaca pragul si sa ajunga mai sus, sa aiba bugete mai mari, viziuni mai mari.

AI: L-am intrebat pe Cristi Mungiu despre asta si el a zis ca “Daca asta e realitatea din Romania ce facem, o ascundem sub pres?” Atat timp cat lucrurile prezentate fac parte din realitatea care ne inconjoara, de ce sa nu poata face un subiect bun?

D.B.: Exista si altfel de filme. Filmele romanesti sunt, in general, sociale. Dar exista si comedii, filme de dragoste, de actiune, horror. De ce facem numai filme sociale? Ne doare atat de mult, adica nu incercam sa trecem peste? Nu le ascundem sub pres, facem un film despre altceva.

“Pentru mine a fost putin ciudat sa cant din nou chestiile alea, dar fac parte din mine, nu le pot nega.”

AI: Ada Milea a venit aici la Teatru Fix, acum doua saptamani (n.e. 11 octombrie), la lansarea celui mai nou volum semnat de Emil Brumaru. Daca ar fi sa-ti alegi textele unui scriitor sau poet roman, cu cine te-ai asocia, la ce lansare ai merge?

D.B.: Daca trebuie sa aleg unul, m-as duce la Cartarescu. Acum a devenit over-rated cumva, dar eu il citeam pe vremea cand Basescu nu stia inca de el si il consider ca e cel mai mare scriitor roman in viata. E fabulos, nu stiu cati oameni au citit Orbitor in totalitate. Mi se pare o capodopera, el insusi sune ca nu stie daca e in stare sa mai scrie asa ceva vreodata. Si nu numai Orbitor, sunt si altele: Nostalgia, si altele.

AI: Kumm sau Urma? Despre care ai amintiri mai frumoase si cu care dintre cele doua trupe ai mai canta?

D.B.: Cu amandoua am amintiri foarte frumoase. Am cantat cu amandoua, dar in ultimii ani relatiile mele cu Kumm au fost putin mai calde decat relatiile cu Urma. Nu e neaparat vina mea sau vina lor, pur si simplu asta e situatia. Pe 1 noiembrie reluam, spre exemplu, Kumm 15 ani si mai facem un concert. Ne-am simtit foarte bine la Cluj. Pentru mine a fost putin ciudat sa cant din nou chestiile alea, dar fac parte din mine, nu le pot nega.

AI: Din exterior pari un perfectionist si nu te-am vazut vreodata exultand de bucurie la vreun concert. Ce te face cu adevarat fericit?

D.B.: Un concert de genul celui din seara asta. Crede-ma, daca am spus prostii la interviul asta e din cauza faptului ca sunt fericit.