Anita & John - Polonia, pe jos

Anita Lipnicka & John Porter au inteles cum e sa fumezi ascuns/a de lume, departe de calea ferata si aproape de tine, sa faci ingeri in zapada sub fereastra, convins/a fiind ca daca dumnezeu se afla undeva sigur, atunci acolo este, calm si amuzat de aripile tale.

Anita Lipnicka & John Porter inseamna o combinatie extraordinara intre artisti/trupe precum Cat Power, Isobel Cambel, Calexico, Antony and The Johnsons, Beth Orton, Kathryn Williams, Shearwater, Laura Veirs, Smog, Bruce Springsteen, P.J. Harvey, Tom Waits, Bob Dylan, Wilco, Calexico, Gravenhurst, Nick Cave and The Bad Seeds, Edison Woods, Tom McRae, Iron and Wine, Arcade Fire, Nina Nastasia, Damien Rice, Morrissey, Mark Lanegan Band, Jolie Holland, un supliment de folk, rock, pop, goth-influenced-atmophere pentru sfarsitul tau de an langa lacurile de oameni si momente prin care treci. Ca si muzica nu aduc lucruri noi, nu ai sa gasesti ritmuri de distractie pentru sambata - daca asta cauti, nu solo-uri lungi de chitara care sa te ridice in cerul cu numarul 9, nu riff-uri avantgarde pentru eliberare si nici povesti siropoase despre Alice, intotdeauna firava si cocheta... Dar Anita si John iti aduc ceva de care ai nevoie ca sa ramai tu si de care uiti constant cand te intorci acasa, cand treci cu tramvaiul prin Piata Unirii sau te reintalnesti cu familia; iti aduc, cu o simplitate cum numai folk-ul poate, sentimentul ca esti om intre oameni, pentru ca si tu suferi si ai nevoie de afectiune, si tu razi si dansezi noaptea in tine, si tu intelegi cum e sa cazi si sa ai de ce sa te sprijini cateodata. Canta despre lucruri simple, asa cum le simte fiecare, despre momente pe care la servici le consideri naive, canta despre posibilitatea de alegere si despre iubire, "it's good to see you survived", lucrurile se schimba repede, "a silly bride for a silly day" cand petreci Anul Nou cu aceleasi surle de anul trecut, "so tell me, tell me, tell me", e placut sa fii tinut/a de mana cand drumul spre casa devine amuzant dupa vinul negru?
Ascultandu-i, afara din spatiul tau obisnuit, intre multe maini si corpuri, nu poti zambi decat pe ascuns, ca si cum porti un secret mult prea intim pentru a fi impartasit desi esti convins/a ca si ceilalti il simt.

Fiecare dintre ei si-a purtat razboiul propriu, in tabere diferite, cu oameni si scene proprii; au cantat solo, in diferite proiecte, trupe si, inevitabil, s-a nascut completarea reciproca (2002) si nu numai atat: au o fiica de doi ani, Pola. Istoria lor nu este una exraordinara (a cui este?), dar cu siguranta este una zbuciumata. Anita Lipnicka (n. 1975 in Polonia) si-a inceput cariera ca si vocalista intr-una din cele mai de suscces trupe din Polonia, Varius Manx, un fel de The Cardigans polonez cu multe lumini si scene agitate, iar dupa 3 ani si-a "retras" serviciile si a inceput cariera solo. Britanicul John Porter (welsh) si-a facut cunoscut numele tot in Polonia, cu trupa Maanam (and the Porter Band), abordand un punk rock cu tente acustice pregnante, influentati fiind de cultura si spiritul polonez.

Revenind la subiect, toate albumele marca Anita Lipnicka & John Porter au avut parte de aranjamente muzicale destul de pretentioase, interpretari mai mult sau mai putin romantice, insa toate de o intensitate pe care nu poti sa nu o remarci de la ascultarea primelor piese care-ti misca timpanul. Privite in ansamblu, albumele sunt mici capodopere de dat viata partilor ne-materiale ce te compun; in unele piese viorile te duc in alte spatii, in altele vei gasi instrumente de suflat si un banjo care te pacaleste ca e intamplator acolo, un violoncel furat parca din filmele englezesti vechi, cu drame si tragedii extraordinare, iar Anita si John aruncand notele siguri pe vocilor lor captivante, sapand adand in tine sa te faca sa le simti caldura. Spatiile triste cu directii depresive din unele piese sunt urmate de ritmuri mai alerte sau cel putin marcate de un pozitivism naiv, care face totul mai usor de asimilat si apreciat, un fel de trecere intre anotimpuri, fireasca. Mesajele, urmand aceleasi linii mentionate, trec de la auto-declaratii cumplite la senimente de usurare, de melancolie si stari contradictorii pozitive. Oricum ai privi lucrurile, muzica lor este totusi una complexa, nu doar din perspectiva instrumentatiei (pian, saxofon, vioara, chitara, violoncel, banjo, bass, armonica, alte instrumente de percutie), ci si a mesajului, care se preteaza la tendinte filosofice in unele piese.

Anita si John s-au despartit ca si cuplu pe scena, dar au ramas parintii copilului procreat cu acte in regula. Lucru care i-a facut si mai placuti de public, luand in considerare relatiile de durate atat de definite pe care le promoveaza cultura americana si nu numai. In prezent cei doi soti isi continua carierele solo in planuri nu foarte diferite, dar care nu indica in totusi vreo apropiere pe scena prea curand.

Auditie placuta!