Alexandru Tomescu, vrajitorul viorii Stradivarius

"Unui om care alege sa stea intr-un loc ii va placea sa lase dupa el ceva semnificativ, ceva care sa dea un sens existentei copiilor lui"

AltIasi: V-ati intors in Romania sa aduceti muzica in sufletul fiecarui roman si nu ati ramas acolo unde artistii sunt tratati ca artisti din toate punctele de vedere. De ce?

Alexandru Tomescu: Noi suntem obisnuiti sa folosim niste cuvinte care au deja in ele insele un sens “ne intoarcem”. Adica, venirea in Romania este o intoarcere este un pas inapoi, pentru mine a fost un pas inainte, fiindca am venit aici ca sa fac treaba. In Romania sunt foarte multe lucruri de facut si m-am gandit ca cineva trebuie sa se apuce de ele. Dupa ce am luat contact cu Occidentul am gasit mult mai interesanta partea de afirmare aici in Romania.

AltIasi: Afisati un patriotism pe care si George Enescu l-a avut.

Alexandru Tomescu: Eu cred ca o tara este ceea ce facem noi din ea. De multe ori noi asteptam un salvator miraculos care sa imparta dreptatea cu sabia in stanga si in dreapta. In ziua de azi schimbarea asta pe care o asteptam si pe care ne-o dorim cu totii vine de fapt din gesturile mici pe care le face fiecare dintre noi in fiecare zi. In clipa in care noi vom face aceasta schimbare de software atunci lucrurile vor functiona altfel, dar nu de un Vlad Tepes avem nevoie. Sigur, romanii au identificat de-a lungul timpului salvatorii, fie ca vorbim de persoane sau natiuni “sa vina nemtii, sa vina turcii, sa vina americanii”, dar cand “sa vina romanii”, nu e vremea lor?  Atunci cand este vorba sa ne aratam calitatile in strainatate suntem chiar foarte buni in foarte multe domenii ingineresti, tehnice pe langa cele artistice suntem de top. Insa atunci cand trebuie sa ne punem aceste cunostinte aici acasa in aplicare nu mai avem acelasi randament, nu mai avem tragere de inima. Sigur poate rasplata financiara nu este aceeasi, dar eu cred ca un om inteligent este capabil sa vada dincolo de acest aspect si unui om care alege sa stea intr-un loc ii va placea sa lase dupa el ceva semnificativ, ceva care sa dea un sens existentei copiilor lui.

AltIasi: Nu ati fost tentat sa cantati asemeni lui Edvin Marton? Si aici ma refer sa colaborati cu alte formatii, alti artisti, asa cum el a colaborat cu Dima Bilan sau Lou Bega.

Alexandru Tomescu: E adevarat ca in ultima vreme am primit tot felul de propuneri. Cel mai important pentru mine la ora actuala este sa continuu proiectele muzicale pe care le am de facut in urmatorii 5, 10, 20 de ani. Atunci cand va veni momentul voi colabora cu cea mai mare placere cu muzicieni care vin din afara sferei muzicii clasice. Fara a pierde insa din vedere elementul cel mai important pentru mine si anume perfectionarea muzicala.

"Voi aveti o comoara si nu sunteti constienti de ea"

AltIasi: La 5 ani ati renuntat la pian din cauza acelei intamplari nefaste si anume ati cazut in cap pe care ulterior ati considerat-o ca fiind un semn. De cand cantati la vioara ati mai primit semne?

Alexandru Tomescu: Da, am cazut in cap, dar nu as putea spune ca a fost vorba despre o intamplare nefasta, deoarece in urma ei viata mea a luat o alta turnura, mult mai interesanta si mai palpitanta! Fiecare concert reusit, fiecare om care vine sa-mi spuna ca i-a placut ce a auzit in seara respectiva sunt pentru mine tot atatea semne ca ma aflu pe drumul cel bun.

AltIasi: In noiembrie se implinesc cei cinci ani de cand aveti in custodie vioara Stradivarius. Clipa in care ati primit-o reprezinta cea mai mare bucurie a dvs.?

Alexandru Tomescu: Pe plan profesional si in ceea ce priveste activitatea mea in Romania a reprezentat un moment de varf. Totuşi vioara, dincolo de toate legendele si misterele ce o inconjoara, este un obiect; relatiile cu oamenii mi se par mult mai valoroase si imi aduc mult mai multa bucurie.

AltIasi: Vioara Stradivari se afla printre primele cinci viori din lume ca frumusete a lucrului. Ce o diferentiaza fata de celelalte viori?

Alexandru Tomescu: Aceasta apreciere a fost facuta de mai multi lutieri dupa ce au cercetat un catalog editat in Germania ce contine toate instrumentele construite de Stradivari. Spre surpriza mea, obisnuit in Romania cu autodegradarea valorilor, am descoperit ca in strainatate vioara este apreciata cu adevarat. Multi straini mi-au spus: „voi aveti o comoara si nu sunteti constienti de ea“. A fost apreciata la superlativ; nu doar intr-un singur loc, ci peste tot in lume. Este unul din putinele instrumente ale carui parti originale s-au pastrat intacte. Dincolo insa de toate considerentele „tehnice”, adevaratul Stradivari se gaseste in mainile aceluia care canta. Ia un violonist slab pregatit si pune-i in mana un Stradivari; vei observa ca nu se petrece niciun miracol. Magia este in mainile interpretului.

Pentru mine ca violonist, cel mai important aspect este sunetul. Iar vioara Stradivarius are un sunet pe care am inceput să-l cunosc si sa-l cresc inca din 2007. Acesta s-a tot deschis si a castigat in forta si in amploare. Este un proces in plina desfasurare. Sigur ca in 2007 un termen de cinci ani de zile parea unul foarte lung; pe de alta parte, imi dau seama ca acesti ani sunt un inceput; mai am inca multe lucruri de facut cu vioara! Intentionez sa particip din nou la concursul realizat la sfarsitul acestui an pentru a putea continua proiectele muzicale deja incepute.

AltIasi: La cat timp faceti un control asupra acesteia?

Alexandru Tomescu: Ori de cate ori este necesar. Tratez orice vioara ca pe o masina de curse. In clipa in care te urci pe scena si vrei totul de la vioara ta, trebuie sa-i asiguri dinainte tot necesarul: sa fie in perfecta stare de functionare, toate mecanismele sa fie perfect reglate, pentru ca in conditiile de solicitare maxima de pe scena, totul sa functioneze perfect. Vioara Stradivari este un instrument foarte solid si stabil. Practic, in acesti cinci ani de zile nu a avut parte de niciun accident, nici macar nu s-a dezlipit.

"Artistul este intr-o pozitie vulnerabila pe scena"

AltIasi: Cum este vazuta la Bucuresti viata culturala din Iasi?

Alexandru Tomescu: Din Moldova, categoric este orasul cel mai important si care nu poate lipsi de pe harta nici unui turneu national. Mi-as dori intr-adevar sa fie mai multa deschidere si mai multa flexibilitate, mai multa indrazneala catre proiecte nonconformiste in ceea ce se intampla pe scena culturala a Iasului. Cum a fost turneul Paganini de anul trecut, insotit de proiectii video. Eu cred ca pe scena de concert se pot face experimente. Singura cale de a nu gresi este sa nu faci nimic, asa ca eu sunt gata intotdeauna sa caut ceva nou, sa fac muzica inca si mai expresiva.

AltIasi: Paganini, Stradivari si Tomescu, un adevarat tunel al timpului, care e Capriciul cel mai “capricios”?

Alexandru Tomescu: Este greu de ales un singur capriciu. Capriciul suprem este acela de a le canta pe toate in aceeasi seara, fara oprire! Si totusi, cred ca mi-a placut in mod deosebit Cimpoiul, capriciul nr. 20.

AltIasi: Si capriciul personal?

Alexandru Tomescu: (rade) Sa dispun de mai mult timp. In rest, nu imi doresc sa fiu in alt loc fata de unde sunt acum, nici sa fac altceva decat ceea ce fac. Am senzatia ca sunt exact la locul potrivit; as avea insa nevoie doar de o zi un pic mai lunga pentru a implini toate proiectele mele.

AltIasi: In ce ipostaze intesitatea interioara creste, atunci cand cantati pe scena in fata a sute de spectatori sau in fata catorva persoane intr-o biserica sau intr-o statie de metrou?

Alexandru Tomescu: Orice concert presupune acelasi mod de concentrare artistica. In statia de metrou conditiile nu au fost neaparat dintre cele mai fericite, din cauza zgomotelor si miscarilor care imi distrageau atentia, astfel ca a trebuit sa fiu mult mai concentrat pe ceea ce aveam de facut. Artistul este intr-o pozitie vulnerabila pe scena, fiindca orice tulburare a sunetului reprezinta o navalire in spatiul muzical pe care incearca sa-l construiasca. Nu este necesar sa interzici oamenilor din sala sa tuseasca, astea sunt lucruri care se simt, pur si simplu. Insa este imperios necesar sa construiesti acea atmosfera, acea comuniune cu cei din public, in asa fel incat toti sa-si acordeze simtirea cu a ta, sa ajungem sa simtim la fel. Atunci vom respira cu totii la fel, vom calatori cu totii prin intermediul muzicii in locuri la care nici nu visam.

"Linia de demarcatie dintre genialitate si nebunie este foarte subtire, de multe ori chiar transparenta"

AltIasi: V-ati implicat in desfasurarea consursului organizat de Fundatia “Remember Enescu”, care este impactul asupra tinerilor concurenti?

Alexandru Tomescu: Fundatia “Remember Enescu” a fost infiintata de parintii mei in urma cu mai bine de 15 ani. Principalul ei scop este acela de a promova tinerii muzicieni cu varste cuprinse intre 10 si 20 de ani. Activitatea fundatiei vine practic sa construiasca o punte intre perioada de invatare a muzicii, de deprindere a abilitatilor de a canta la un instrument si acel moment de incepere a vietii profesionale, dupa absolvirea Conservatorului. De aceea, concertele organizate de parintii mei sunt foarte indragite de copii si au o cadenta foarte alerta. Din pacate, nu sunt foarte vizibile in media, dar in fiecare saptamana exista cel putin un concert fie in Bucuresti, fie in alt oras din tara. In afara recitalurilor organizate de fundatie, foarte important este si concursul de vioara “Remember Enescu” ajuns la cea de-a XV-a editie. Mai nou, competitia are loc o data la doi ani. Am inceput sa ma implic si eu mai serios in organizare, in atragerea de parteneri pentru concurs, astfel ca la editia precedenta, din 2011, Marele Premiu a constat intr-o suma importanta in bani si, pe langa aceasta, intr-o serie de angajamente solistice la diverse filarmonici din tara, dar si invitatii la festivaluri din strainătate. Acest „pachet” de avantaje oferit castigatorului concursului are exact rolul de a-l ajuta sa demareze o cariera de succes.

AltIasi: Stiu ca ascultati rock chiar cu volumul dat tare, dar cu frica de a nu va auzi vecinii, care sunt formatiile ce va plac?

Alexandru Tomescu: In masina ascult de obicei orice: Led Zepelin, Pink Floyd. Imi plac oamenii carora nu le e teama sa sparga barierele, cei un pic nebuni; in clipa în care vrei sa inovezi trebuie s-o iei un pic razna (rade). Linia de demarcatie dintre genialitate si nebunie este foarte subtire, de multe ori chiar transparenta.

AltIasi: Va place si fotografia, ce preferati: portretele sau peisajele?

Alexandru Tomescu: Cele mai expresive si mai greu de realizat sunt portretele, pentru ca trebuie sa construiesti intr-un timp foarte scurt – cateva zeci de secunde sau minute – o relatie cu cel pe care urmeaza sa-l fotografiezi. Expresia pe care el o va oferi va fi de fapt rezultatul relatiei pe care subiectul fotografiei il are cu fotograful. Emotiile pe care acesta din urma reuseste sa le trezeasca in subiectul sau sunt cheia fiecarei fotografii de succes. Este importanta persoana care sta in spatele aparatului de fotografiat, asa cum la fel de mult conteaza violonistul in ale carui maini se afla o vioara.

AltIasi: Care este sunetul perfect pentru dvs.?

Alexandru Tomescu: Acela pe care il cautam cu totii, acela pe care ai senzatia ca l-ai atins intr-un concert, intr-un moment de inspiratie si pe care nu poti sa-l stapanesti niciodata.