Un prophète sau Godfather reloaded

Malik El Djebena este omul tuturor. De partea corsicanilor, mina in mina cu arabii, cladind din intimplare un imperiu mafiot. La venirea lui inchisoare soarta pare mai mult decit cruda, transformindul rapid intr-un criminal care actioneaza din ordinele unui superior. Tinarul tacut si fara vlaga, care sta mereu cu timpla lipita de podea sau de masa, se catara rapid pe culmile constientizarii si pe umerii celor care il protejeaza si ajunge, cu o profetie, dumnezeul infractorilor.

Cu elemente care leaga actiunea potrivit de singeroasa de sacralitate si dispute inradacinate, Un prophète este o capodopera a zilelor noastre. Pe scurt, un Godfather sofisticat, care arata nu doar fatada mafiei ci mai ales ceea ce se intimpla in stomacul ei. Il vedem pe Malik inca de la intrarea sa intr-o umbra a destinului, pina la biruirea acestuia si croirea unuia nou. Dar pina la arderea tuturor acestor etape suntem purtati de regizorul Jacques Audiard printr-o serie de relatii si personaje care se intoxica de prezenta lui El Djebena. Si una foarte interesanta, care se traduce foarte usor printr-o coarda intinsa, care cedeaza incet, dar sigur este cea pe care o dezvolta tinarul cu Cesar Luciani. El pare sa fie factorul care declanseaza in mintea arabului dorinta de a scapa de robie si de inchisoare. Cu un rol puternic, de tata, italianul ii cere acestuia sa ucida, sa tradeze si sa se dezica de origini intr-o maniera tiranica, dar benefica.

Desigur, asa cum reiese din multitudinea de premii si recenzii laudaroase, stim ca avem de-a face cu o poveste exceptionala, care ne lasa fara cuvinte. Dar ceea ce ne va bintui sint cele citeva cadre care stau punte peste povestea mafiota si care o imbraca intr-o aura mistica si misterioasa, facindu-ne sa cautam sensuri complicate si chei ascunse in actiune. Si totul incepe cu momentul in care in fata lui Malik apare Reyeb, un detinut arab pe care tinarul il omoara in puscarie din ordinul lui Cesar. Cu o rana mare, deschisa, la git, aceasta naluca devine un confident si un alter ego, fiind acea parte care ii deschide tinarului ochii si care il impinge in lupta. Excetionala este trimiterea la sacru ce se face prin aceste cadre! Senzatia pe care o creaza aceasta aparitie este la fel cu cea in care misteriorul barbat intra in viata personajelor din Teorema (Pasolini) si rascoleste totul, lasind impresia unui Dumnezeu care pedepseste. La fel il vom percepe si pe Reyeb, care dispare in flacari, doar atunci cind Malik se alatura in lupta arabilor, fara sa tradeze tabara mafiotilor corsicani.

Aceeasi premonitie ni se dezvaluie si atunci cind suntem martori la visul barbatului, care se va transforma in realitate si il va metamorfoza. La devenirea sa din larva in fluture asistam cu ochii nemiscati, vegheati de o prezenta inexplicabila. Din dorinta de a gasi un raspuns la comportamentul lui Malik ne vom gindi la, cel mai probabil, intoarcerea acestuia catre religie si cainta. Caci privirea pe care o arunca inspre cer si dorinta de a cadea in genunchi, epuizat de rugaciune, ne dicteaza sa ne indreptam inspre acea zona enigmatica si impenetrabila, pe care, la inceput arabul o ataca si o foloseste ca pe un mijloc de cistiga simpatie. Dar, uitindu-ne cu atentie, vom descoperi si ca intreaga munca a regizorului este de a face din mintea noastra un canal navigabil, pe care intra si ies zeci de idei. Avem trimiterea catre problema arabilor in Franta, a unei proaste guvernari, a prosperitatii mafiei, a jocului de putere si dorintei de supravietuire. Pe scurt, avem de-a face cu un om care face un joc echilibrat intre doua tabere adverse, plasat pe o tabla ingusta, intr-o atmosfera tensionata, dirijat de o forta launtrica superioara. Un exceptional tablou sumbru cu o aura orbitor de luminoasa.