Tata lumea a venit la film

Premiera filmului a avut loc in cadrul Studioului Addarta, unde activeaza Marius de ceva timp si, desi cladirea de la Gold Revoli arata dubios rau, multi hipsteri si hipsterite venite la proiectie se declarau foarte incintati de spatiul ales pentru premiera. Marius a avut grija si a rezervat locuri pentru toata lumea, iar cine n-a prins loc pe scaune, sigur a prins loc pe o paturica amplasata in fata, in partea stinga a ecranului, ceea ce mi s-a parut a fi un gest alternativ si dragut de grijuliu in acelasi timp.

Nu e un film cu pretentii de high-art, dar de vazut, s-a vazut foarte bine. Filmul a fost proiectat pe unul dintre peretii studioului, proaspat varuit acum citeva saptamini, deci n-au existat niciun fel de probleme in sensul asta. Sunetul a fost dat cam tare, dar poate ca si sala avea o oarescare rezonanta. Din pacate, nu a existat varianta in care sunetul sa fie prelucrat de un profesionist, dar alegerea lui Marius de a pune subtitrare a fost grozava si-n acelasi timp a facut filmul mai usor de urmarit. Daca nu ar fi existat subtitrare, nu stiu daca s-ar fi inteles prea mult din discutii si alte replici, pentru ca, de multe ori, mai ales in cadrele filmate pe santierul parcului, se auzea cite o drujba sau un fai mai tare decit vocea personajelor.

Daca e sa vorbim despre filmmaking si regie, mie personal nu-mi prea place stilul lui Marius Mitrofan. Zoom-ul este folosit excesiv de mult, la fel si focalizarea, iar de citeva ori incearca sa reincadreze anumite elemente pentru a obtine compozitia dorita, acestea fiind  niste operatii care, in mod normal, trebuie facute dinainte de a apasa pe butonul de record. Stilul si pina la urma si genul lasa de dorit, pentru ca nu prea stiu daca e vorba despre o dramo-comedie, daca e filmat in stil reportaj, daca e observational, deci, pina la urma, cred ca e cu de toate.

Totusi, mai presus de toate, filmul e foarte comic. Foarte. Subiectul e foarte tare, a avut ce filma si, mai ales, pe cine filma. Vecinii nemultumiti care amenintau ca-l cheama pe „Galea” (n.r. Mihai Gadea) de la Antena 3 ca sa vada cum i se infunda santul din fundul gradinii din cauza santierului, „tiganii” aia care furau castraveti de la tanti Ileana, primarul care se cearta ca la usa cortului, 2 carutasi betivi care-ti explica tot ce vrei si ce nu vrei, daca le dai un pet de Albacher si 5 tigari, si multe altele. Marius reuseste niste antiteze foarte bine amplasate, care bineinteles ca au facut publicul sa rida, iar pentru un documentar de 2 ore, latura asta comica e destul de importanta pentru a tine publicul in priza. Are umor, iar din felul in care e documentat si montat filmul, iti dai seama cam care e pozitia regizorului vizavi de ceea ce se intimpla pe santierul din Voinesti, s-anume, el ajunge sa inteleaga of-ul taranilor, se duce la ei acasa, vorbeste cu ei, dar, in acelasi timp, incearca sa accentueze si sa demonteze toata imaginea asta utopica pe care peisagistul Vlad Rachieru o are fata de satul romanesc. O replica de-a acestuia, cu care Marius a declarat ca nu e deloc de acord, este ca „tot ce e traditional e, prin definitie, frumos”, iar daca ai sa vezi filmul, probabil ai sa fii de acord cu Marius.

Publicul a receptionat destul de bine filmul, caci la final intrebarile au curs incontinuu, si, dupa cum am mai spus, s-a ris mult si a fost multa voie buna. Si a fost full house, asta fiind poate cel mai important aspect dintre toate, caci a fost unul dintre cele mai mediatizate filme care s-au produs sub sigla Ratio Films de pina acum si-i felicit pe Marius si Iosif pentru asta.

10/10 m-as mai duce o data sa vad filmul (in ciuda detaliilor tehnice, filmmaking si tot ce am mentionat mai sus), iar de data asta as mai trage de mineca cel putin vreo 2-3 cunoscuti. Filmul e digerabil pentru toate categoriile de virsta/oameni, e tragi-comic, caci are valoare umoristica, dar in acelasi timp te provoaca sa te gindesti la situatia inexplicabil de precara a unor locuitori aflati la aproximativ 15 km de orasul Iasi, in final filmul fiind numai bun de vazut intr-o seara de weekend, musai cu niste prietenii.