- 2479
Reușite și neajunsuri în Dune partea I
Un articol despre lung-metrajul „Dune: partea I” (2021, regia Denis Villeneuve) este oportun, având în vedere că după încercarea lui David Lynch din 1984 e prima ecranizare pentru cinema notabilă a romanului „Dune”, scris de Frank Herbert și publicat în 1965. Pentru o creație științifico-fantastică, romanul se remarcă prin eliminarea computerelor din viitorul închipuit, autorul alegând să se concentreze asupra aspectelor politice și umane ale societății inventate. Din această privință, experiența lecturii tuturor romanelor din ciclul scris de Frank Herbert, pe care am avut-o la paisprezece ani, când încă nu luasem contact cu tehnica de calcul, mi-a prilejuit concentrarea asupra aspectelor magice întruchipate în principal de organizația Bene Gesserit. Conceptul care mi-a rămas cel mai pregnant în amintire, redescoperindu-l cu plăcere în film, este litania împotriva fricii: „Să nu mă tem. Voi înfrunta frica. O voi lăsa să treacă peste mine, prin mine. Și după ce va fi trecut, îmi voi întoarce ochiul interior și voi privi în urma ei. Pe unde a trecut frica, nu va mai fi nimic. Voi rămâne doar eu.”
Ecranizarea, al cărei regizor este Denis Villeneuve (cunoscut, printre altele, pentru Blade Runner 2049 (2017)) nu este tocmai un film de artă. Un verdict corect, publicat în cotidianul The Guardian, îl declară „veriga lipsa, care conciliază multiplexul și cinema-ul de artă”. Chiar dacă orice experiență de vizionare este personală, mi-ar plăcea să cred că a mea a fost una profundă: în sala de cinema, sunetul, respectiv grafia unor vocabule/concepte precum Arrakis, distrai (traducerea în limba română, via editura Nemira, a costumului purtat de fremeni), Vocea (reprezentând, de altfel, și primul sunet din film, unul bizar-amenințător, ce dă tonul progresiei spre antagonism), Paul Atreides – m-a înfiorat, construind o punte mintală de 25 de ani. Am descoperit curios că lumea preponderent masculină creată, combinată poate cu atmosfera parțial militaristă, mi-a prilejuit un perceptibil reflex lăuntric de regăsire, o plăcere vinovată. În film m-a impresionat senzația continuă de început, de dezvoltare gradată, detaliile pregătitoare anulând experiența de progresie galopantă a epicului, deseori întâlnită în cinema-ul narativ.
În primul act al filmului Denis Villeneuve contruiește o stare de tensiune cvasi-perpetuă, potențată de inflexiunile muzicii cameral-contemporane compuse de Hans Zimmer (autor, printre altele, al muzicii pentru filme științifico-fantastice reușite, precum Inception sau Interstellar). (N-am putut decât să savurez liniștea adâncă instalată în sală chiar de la primele momente, după ce proiecția fusese anticipată de manifestări mai puțin decât civilizate din partea unor membri ai publicului.) Am identificat și aspecte nereușite, cum ar fi polarizarea simplistă în eroi pozitivi și negativi; aceasta însă pare să fie o reflexie a gândirii lui Herbert, pentru care tipologia de „răufăcător” (villain, în limba engleză) făcea parte din arsenalul componistic. Acest tip de personaje sânt plate în sensul descris de scriitorul și criticul literar englez E. M. Forster în lucrarea „Arta romanului”. Ele dau naștere unei varietăți de antagonism care coboară, în film, nivelul intelectual de la invenții precum tehnicile de influențare psihică predate de organizația Bene Gesserit la o caricatură a răului întrupată de baronul Harkonnen. Mai ales în actul al III-lea al filmului, când epicul este dominat de luptă, confruntare, muzica își pierde, la rândul ei, subtilitatea, amintind de megalomania altor coloane sonore triumfaliste.
Câteva neîmpliniri împiedică, așadar, ca „Dune: partea I“ să fie un film foarte bun. Personal, prefer „Arrival” din filmografia lui Villeneuve, pe care-l și recomand cu această ocazie. Totuși, detalii ca ochii complet albaștri ai fremenilor, aparatele de zbor inspirate parcă de tehnologia închipuită în anii scrierii romanului, impresia de future in the past, precum și amplasarea personajelor într-un mediu natural care le domină – scara, deci, fac din „Dune” un efort meritoriu de readucere la viață a unei ambiții creatoare de lumi, cum a fost cea a scriitorului Frank Herbert.
Trailer
