Citez din obiectivele cursului: „privind politica din perspectiva vietii de zi cu zi, exploram strategiile prin care structurile de putere sunt negociate, incluse si impamantenite in cotidian. Cursul ofera un mediu de lucru experimental, in care studentii lucreaza interactiv in grupuri mici pentru a dezvolta proiecte de grup care testeaza, interogheaza si provoaca diferite fatete ale „vietii obisnuite”, pornind de la premiza ca aceasta nu e o ramasita „post-politica” si ca poate forma bazele unei noi varietati de politica prefigurativa. Astfel, intrebarea adresata de curs este cum putem reinventa politicul astfel incat la baza lui sa stea chestiunile, preocuparile, materialitatea si dinamismul vietii insesi.” Intelegerea vietii contemporane ca prefigurativa mai degraba decat post-politica se realizeaza cu ajutorul unor practici culturale si artistice care-si fac din „viata cotidiana” un obiect de studiu. (In spatiul cultural iesean, probabil cel mai cunoscut reprezentant sau tangent al acestui curent, arta lui fiind orientata mai mult catre oglindirea socialului afectat de globalizare, e Matei Bejenaru).
Cristina şi colegii s-au gandit sa construiasca o usa, pe care sa o plaseze in spatiul public, intrarea prin ea echivalind cu intrarea intr-un alt spatiu, guvernat de regulile dialogului. Acesta e populat cu obiectele simbolice ale unei sufragerii, o canapea, o masa, gustari si racoritoare, in cazul asta incalzitoare, la 5 grade, valuri de ceata si ploaie nehotarata. Pana la urma, „teritoriul autonom temporar” a fost plasat in curtea universitatii, ceea ce e mai degraba un simulacru de public, daca e sa luam strada ca topos exemplar al publicului; de asemenea, daca asociem spatiului public un grad mai mic de reglementare. Echivalenta dintre reglementare si securitate e frapanta pentru orice vizitator al Londrei: camerele de supraveghere sunt peste tot, accesul la facilitati e codificat electronic de natura sa faca intruziunile din ce in ce mai creative. In biblioteca universitatii Goldsmiths, in salile careia cartile nu sunt de vazut, ci doar siruri paralele de calculatoare, ca in orice birou comercial din orice organizatie comerciala, accesul se face pe baza de card personalizat de student, astfel incat nu poti sa intri decat obtinind un card de la un student care are incredere in tine sa ti-l dea. In biblioteca se intra fraudulos pe langa biroul paznicului/agentului de securitate si sunt sigur ca protocolul de actiune in cazul surprinderii vreunui efractor include alarma, ambuscada si culcare la pamant cu pistolul in ureche.
In timp ce atragerea studentilor prin usa catre canapea la discutii reusise, pe langa instalatie trece profa de sociologie Nirmal Puwar, nerecunoscindu-ne, pentru ca nu facusem cunostinta, desi o invitasem sa vorbească la proiectia de peste 2 ore a documentarului CNDB: Ocupat. Filmind tot procesul de construire, instalare si desfasurare a sufrageriei cu usa in spatiul public, am recunoscut-o la vizionarea materialului, dupa proiectia documentarului de atunci, o saptamana mai tarziu. Se intampla tot felul de lucruri de care nu suntem constienti. Efectul fluturelui sau distanta de 6 pasi intre toti oamenii care se cunosc pe pamant, amintiri personale, memorii colective, subconstient colectiv. Filmele sunt o unealtă de comunicare, probabil si camerele acelea de supraveghere, intr-un anumit sens.
La proiectia CNDB: Ocupat, Nirmal Puwar a vorbit bine, invatat, insa isi proiecta propriile interese pe material. De exemplu, in documentar exista o secventa in care ocupantii Centrului Dansului argumentează contradictoriu, tensionat, cu privire la viitorul/continuarea actiunii. Unii sustin largirea scopului de ocupare inspre creerea unui spatiu pentru intalnire si lucru indiferent de bransa practicata de participanti, altii atrag atentia ca un Centru al Dansului nu poate functiona in viitor decat sub acelasi concept, cramponindu-se de definitia identitara. Doamna Nirmal Puwar a vazut o impartire a argumentantilor pe sexe, barbatii sustinind largirea miscarii, iar femeile vizind o concluzie clara, conservatoare. Vizavi de Occupy, care de curand a cuprins Facultatea de Istorie de la Babes-Bolyai, actiuni similare incepind in Bucuresti si Iasi, Nirmal Puwar sustine ca dansatorii au posibilitatea de a „intinde” manifestarea prin intermediul trupurilor, absenta manifestarilor artistice, sugestive, din miscarile de protest fiind o realitate. Iarasi un subiect dificil, protestele actuale si-au pierdut puterea de convingere in masa, tocmai pentru ca le lipseste legitimizarea sindicala. Sunt, de asemenea, asociate cu scamatorii mediatice, cu scop politic evident si pragmatic exprimat. Poate li se reproseaza absenta unei determinari existentiale. Anume ca protestul e curat, bine imbracat, pancartele sunt creative, iar actantii sunt insotiti de aparate foto, care le fac actiunea mai mult un vehicul decat o manifestare. Este si un soi de scepticism la mijloc, credinta ca orice s-ar incerca e falacios si sortit efemerului imperfect. Si ce daca?
*Acest articol a fost publicat prima data in Ziarul de Iasi, pe 29 martie.
