Principii de viata, romanesti

Desi filmul nu mi-e foarte proaspat in minte (l-am vazut in mai, in premiera nationala la TIFF), am sa reiau si dezvolt ideile pe care le-am avut atunci. Ce e foarte important de mentionat e ca scenariul e semnat de Razvan Radulescu si Alex Baciu. Prezenta lor in proiectul unui film e un criteriu care stabileste valoarea certa a produsului final (cu exceptiile de rigoare, desigur). Privit dintr-o perspectiva interna, cea a echipei filmului, poate insemna si un oarecare dezavantaj: in cazul de fata, Constantin Popescu Jr. – regizorul – a fost depasit, artistic vorbind, de renumele celor doi (si in special de cel al lui Radulescu) si prins nepregatit pentru un astfel de scenariu. Aceasta e parerea criticilor romani de specialitate, pe care o impartasesc in parte. Este evident ca in raportul regie-scenariu, in cazul de fata, primul este inferiror celui de-al doilea, insa nu putem trece cu vederea ca Popescu s-a achitat de sarcinile ce-i reveneau; nu a stricat ori deformat scenariul. Doar l-a filmat – asta i se poate imputa. Poate ca unii dintre cititori vor avea nedumeriri amintindu-si de premiul pentru regie cistigat la TIFF (acordat de CNC), dar ii voi lasa sa se lamureasca singuri despre cum stau lucrurile, dupa ce vad filmul.

Daca e sa intram in detalii, observam ca Principii de viata este cam aceeasi poveste pe care am vazut-o si in Felicia, inainte de toate (alaturarea celor doua titluri nu e intimplatoare: tot Radulescu si Baciu au fost scenaristi, primul fiind si regizorul filmului) dar intr-o varianta masculina, de aceasta data. Daca in universul feminin, punctul maxim de tensiune este marturisirea – tirada Feliciei adresata mamei sale, in care ii spune tot ce crede despre relatia lor cit si despre greutatile prin care trece -, aici, secventa violenta din final e reciproca (s-a discutat, desigur, despre similaritatea cu scena violenta din Morometii). Relatia dintre tata si fiu e diferita in primul rind ca virsta fata de cea dintre Felicia si mama ei, iar criteriul acesta e important (va propun o interpretare facila, dar care trebuie mentioanta): tatal are criza barbatului matur, iar fiul e adolescent; Felicia e o tinara mama, divortata care traieste departe de parinti si rude, iar mama ei (mai tinara decit sotul deja ramolit) e acea bunica pe care probabil o avem cu totii – zimbitoare si „implicata” in relatiile neamului, considera ca are solutiile perfecte. Cu atitea personaje in criza, nu pare greu sa scrii o poveste si sa faci un film, insa talentul scenaristilor se observa (pentru a cita oara?) in capacitatea de a transpune cotidianul in fictiune si de a crea personaje din oameni aparent „normali”. De pilda Velicanu (tatal din Principii de viata) are o schema familiala ceva mai complicata (divortat si recasatorit, are copii cu ambele sotii), dar este un roman din clasa medie (in niciun caz cea mizerabilista): are un job bun, masina, isi construieste o vila. Dar mai are ceva romanesc – mitocania. S-a zis despre Velicanu ca ar fi acel „om nou” pe care l-au creat socialistii. Sint de-acord.

Dupa proiectia de la TIFF, regizorul prezent in sala a raspuns intrebarilor publicului; i s-a reprosat (repet: pentru a cita oara?) limbajul „colorat” al personajelor (de parca ar fi scris el scenariul). Raspunsul a fost perfect: un Velicanu fara limbajul corespunzator, n-ar mai fi Velicanu. Iar Principii de viata n-ar mai avea acelasi sens/scop.

Va recomand un film cu un scenariu foarte bun, care se vede cel mai bine alaturi de parinti (eventual impreuna cu Felicia, inainte de toate). Merita, e o lectie de viata!

Link util: Interviu cu Razvan Radulescu