- 2106
Oameni In Picioare la DocEst
Marti seara, in Sala Rosie din Moldova Mall spectatorii, in numar mic ce-i drept, nu au stat in picioare ci pe scaune fara a pierde, sper eu, mesajul metaforei care intituleaza documentarul lui Jeremy Gravayat- Les Hommes Debout, pentru care si-au facut aparitia. Filmul a fost, in receptare personala, foarte interesant cu atit mai mult cu cit la finalul proiectiei Jean-Baptiste Fribourg, asistent de regie si editor de sunet al productiei, a raspuns cu naturalete intrebarilor care i-au fost adresate, clarificind anumite chestiuni legate de originea si contextul filmului, rolul sau in cadrul acestuia si subiectul in sine ilustrat pe ecran.
Filmul abordeaza situatia imigrantilor arabi care au lucrat din anii ‘70 pina in prezent la o fabrica din suburbiile Lyonului. Povestea respecta o oarecare cronologie sugerata si de redarea imaginii alb-negru initial si color in cadre asociate epocii contemporane. Se resimte insa atit in povesti, decoruri si personaje o permanenta oscilatie intre prezent si trecut. Constanta peliculei e ruina, sau ideea de ruina si modul in care acesta isi alege oamenii si acestia raspund chemarii ei. Les hommes Debout inseamna cu toate acestea lupta pentru viata, pentru drepturile omului, asa cum, parafrazindu-l pe Jean-Baptiste Fribourg, ne-o indica si titlul care face trimitere la demnitatea umana, la plastica grevelor in care protestele sunt expresia fiintei ce se vrea pe picioarele sale.
Un colaj de filmari si fotografii reconstituie conditiile de munca ale imigrantilor din Franta anilor ’70. Imaginilor le sunt atasate fragmente de monolog cu incarcatura poetica, interpretate cu dramatismul unui actor de bun gust ceea ce ma face sa cred ca autenticitatea relatarilor a fost usor alterata. Dar genul asta de abordare nu-ti inspira critici ca spectator ci te face mai degraba sa te gindesti la amprenta autorilor care le-au facilitat subiectilor formule de comunicare a dramelor prin care au trecut si a noilor provocari cu care se confrunta. O secventa superba, dupa parerea mea, este aceea in care muncitorii danseaza pe fondul sonor al unei balade in limba araba care cinta drama acestora de la parasirea locului natal pana la accidente de munca si tratamentul inuman cu care au fost intimpinati in fabrica.
Jean-Baptiste Fribourg ne-a marturisit ca partea mai grea a muncii sale in realizarea filmului a fost aceea de reperaj, de documentare, de antrenare a subiectilor in productie. Totodata el semneaza editarea de sunet, ceea ce confirma pasiunea sa pentru sunetele orasului si spatii marginale.
