- 2149
O istorie comica
O istorie intunecata. Cateva idei luminate. Un film cu mai mult piper decat sare, nominalizat la Oscar pentru cel mai bun film strain: A Royal Affair (En kongelig affære). In fruntea Danemarcei sta o marioneta. Christian VII este un tanar labil care traieste in propria lume vasta, sprijinit de un caine enorm si alinat de prostituate, un monah de fatada, care este util doar atunci cand tace si semneaza servil deciziile Consiliului. Nebunia si infantilismul lui vor urca regatul pe umerii unui necunoscut si il va culca domol pe ideile Iluministe ale reginei.
Frumos masluita, povestea se dezvalui intr-un ritm corect, deloc plicticos, dar nici exagerat de alert, asa cum as fi crezut gandindu-ma la majoritatea filmelor in dreptul carora scrie „drama, romance, history”. Intregul scenariu, insa, se rezuma la un singur personaj, genial construit: regele Christian VII. Prezentat de regizor cu o sinceritate debordanta, acest om apare in fata noastra ca un barbat inapoiat mintal, cu preocupari precare si nevoi de baza. Ridicol si exagerat, am gandit la inceput, caci ce film corect avea sa fie acela care isi batea joc de propriul personaj principal. Unul chiar foarte frust, asa cum aveam sa descopar pe masura ce actiunea il imbraca pe Christian.
Lipsit de orice fel de grija si complet inconstient de puterea pe care o are, regele aduce mai mult a paiata pasionata de literatura si teatru decat a mana de fier care strange poporul sub sine. Avem de-aface aici cu o imbinare perfecta a comicului de situatie cu cel de personaj: Christian pedepseste servitorii cu bulgari cu zapada, scoate limba in fata sotiei lui, fugareste tinere aproape goale prin palat si numeste un caine in fruntea Consiliului tarii. Si toate acestea pentru ca regizorul ii creeaza spatiul perfect de desfasurare. Fara acele momente tensionate pentru restul personajelor si fara intrigile tesute la curte, regele nostru ar fi fost, pe scurt, doar un om ridicol.
Hazul amarui este cu atat mai accentuat cu cat isi face intrarea in scena doctorul Struensee, singurul care il poate controla pe Christian si care aluneca, fara sa realizeze, in aceeasi nebunie pe care crede ca o poate struni. O foarte frumoasa curbura de scenariu, care, trebuie sa recunosc, ca este de o finete iesita din comunul filmelor cu care m-am obisnuit in ultima vreme. Ca intreaga opera, de altfel. De la decoruri, pana la muzica si dialog, totul lucreaza in soapta pentru a lega o atmosfera epuizanta. Ca o exagerare, pot spune ca acest film se resimte ca o zi plina din mijlocul saptamanii, din cauza atasamentului pe care ajungem sa il avem fata de acest rege schimonosit. Ii purtam de mila, il detestam, il condamnam, il sustinem si ne simtim mandri de el, de parca ne-ar apartine intru totul si de parca noi am fi cei care tragem sforile.
Sa nu uitam ca avem, totusi, de-a face cu un declin rapid al unui popor care alearga fara noima dupa progres, cu o aparenta situatie fara scapare si cu o perioada sumbra. Iar reusita perfecta a filmului este tocmai aceea de a ne face sa pufnim in ras in mijlocul tragediei.
*Guest writer pentru acest articol este Adriana Zavoi, specialist marketing.
