My Joy - cronica

Filmul incepe cu un accident de munca petrecut intr-un santier de constructii. Colegii victimei il arunca pe acesta cu brutalitate intr-un sant acoperindu-l cu ciment. Secventa nu are legatura cu firul narativ al filmului decat la un nivel simbolic sugerand un fel de hibernare precoce a sentimentului de solidaritate si a eticii. Nu am folosit arbitrar cuvantul hibernare, peste jumatate din cadrele filmului sunt captate iarna. Loznitsa isi alimenteaza obsesiv imaginile cu concepte si conceptii. Adancindu-se  tot mai mult intr-o lume in care barbaria se propaga ca un val nestavilit inca de pe vremea Armatei Rosii, cand soldatii nu vedeau mai departe de interesul lor individual, violent atat ca idee cat si ca forma de manifestare, Georgy devine un om cu ochii pierduti, din care luciditatea pare sa se prelinga usor ca o lacrima neobservata printre barba deasa care ii ascunde obrajii. Din angajatul decent, pastrand cu demnitate semnele civilizatiei, Georgy ajunge o papusa groteasca plina cu instincte care hoinareste pe strazile inzapezite ale unei localitati fara drum de intoarcere.

O secventa memorabila din film il prezinta pe Georgy in camp, noaptea, alaturi de alti 3 oameni straini, cu barba, care coc cartofi intr-un foc. Interesant este dialogul care valorizeaza aceast fragment : “Unde duce drumul asta?/ Care drum?.../ Asta din apropiere. Am iesit din padure si m-am ratacit./ Asta nu-i un drum, e o directie/  Care duce unde?/ Nicaieri!/ Cum adica nicaieri/ Nicaieri, asa cum se-aude. Aici e mama dracului/  Totusi trebuie sa duca undeva/ Duce’ncolo (…)” Dupa ce-l lovesc pe Georgy pentru a-i fura incarcatura, ironia amara vine din faptul ca cei 3 barbati cu barba isi abandoneaza misiunea initiala atunci cand vad ca in camion nu se afla altceva decat saci cu faina de grau.

Regizorul Sergei Loznitza s-a nascut in Belarusul ocupat de sovietici si locuieste in prezent in Germania fiind un cunoscut realizator de documentare. “Schastye Moe” ( My Joy) - primul sau film artistic, dar si proiectele cinematigrafice pe care le pregateste in momentul de fata (“In the fog”) ilustreaza pasiunea sa pentru istoria Uniunii Sovietice, acesta fiind de parere ca “traumele comunismului ar trebui expuse si demontate”. In acest sens, “My joy” insereaza prezentul povestii sale momente de flashback care traduc in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial aceleasi comportamente arbitrare, agresive, manifestate in zonele rurale ale Rusiei prin care calatoreste Georgy. Din cauza faptului ca ideea lui S. Loznitsa implica o critica incisiva la adresa societatii rusesti de-a lungul timpului, casele de productie din Rusia au refuzat sa finanteze acest film, realizat intr-un final din bani ucrainieni si germani.

“Schastye Moe” ii datoreaza foarte mult si lui Oleg Mutu - directorul de imagine al productiei care a colaborat si in echipa de realizare a cunoscutelor pelicule romanesti “Moartea domnului Lazarescu” si “432”. In filmul lui Loznitsa, acesta are o tehnica speciala de a pune in valoare mai ales chipuri de oameni cu o autenticitate meschina: batrani cu amintiri din razboi, hoti tragand nonsalant din tigara, vamesi aroganti si violenti, o minora care-si incepe viata ca prostituata, soldati perfizi din Armata Rosie si Georgy pierzandu-si identitatea printre acestia. In distributia actorilor publicul roman isi mai poate repera un reprezentant, Vlad Ivanov (domnu’ Bebe in “432”) jucand rolul unui agent de politie din Moscova sechestrat la vama ruseasca de unde se declansase si drama personajului principal.

Filmul a rulat in cadrul festivalurilor TIFF si Cannes, obtinand argintul unui important festival de film din Armenia (“Golden Apricot International Film Festival”).

Desi dur, “Schastye Moe” te pune pe ganduri si cultiva, prin contrast, respectul intre oameni. Marturia producatorului, Heino Deckert, e o buna recomandare pentru cinefili: “Making films with Loznitsa is like producing vintage wines – they grow in value year by year.”