Muschetari resapati 3D

Paul W.S. Anderson (nicio legatura cu mai celebrii Wes si Paul Thomas) are la activ ceva titluri mortale, precum: Resident Evil, Death Race, Soldier, Mortal Kombat etc. Filmul de fata pare sa fie ceva mai chill, insa abordarea e din acelasi registru: pistoale, sabii, foc, fum, explozii, crime lipsite de dramatism etc. Epoca si povestea e intr-adevar creata din „apa, foc si vazduh”, insa toate detaliile acestea de atmosfera tin, aici, de esenta. Pentru ca tot ce e important si ar putea fi speculat, e derizoriu: conflictul politic e doar o intriga plictisitoare (cum ar putea fi altfel cind zimbetul strengaresc al lui Orlando Bloom – pe post de duce de Buckingham – e punctul maxim de interes pentru spectatoare), povestea de dragoste dintre D’Artagnan si Constance e ridicola din cauza dialogurilor, revenirea celor 3 muschetari in prim-plan e defectuos scrisa si regizata, intrarea pe care si-o face D’Artagnan in film e too fast si cam constipata, iar celelalte relatii dintre personaje sint ori vulgare ori de un umor usor grotesc (ceea ce nu-si gaseste locul in acest film).

Daca ne uitam pe cifrele pe care le-a avut filmul in box-office-ul romanesc, nu putem sa nu fim surprinsi: 130.000 spectatori in 4 saptamini (toate in top 5, si chiar un number 1). Motivele ar putea fi acestea: notorietatea povestii, adaptarea 3D, imbogatirea story-ului cu dirijabile (element dramatic important), intriga amoroasa dintre Athos si domnisoara spion (pentru spectatoare) si armele folosite fara oprelisti (pentru spectatori). Chiar daca sint chestiuni absolut stupide pentru un om normal, rational, asta e reteta care face bani.

De ce m-am dus la film? Mi-era dor de un 3D (dar am fost dezamagit sa constat ca filmul nu e integral 3D), vazusem trailerul tot la City si mi s-a parut foarte tare (dupa ce a inceput filmul, m-am dezumflat corespunzator), dar nu am vreo preferinta speciala cind vine vorba de Cei trei Muschetari (totusi, romanul lui Dumas a fost una din primele carti citite in copilarie; am terminat-o in 2 zile, citind-o la scoala, pe sub banca). Am mai vazut citeva ecranizari care, toate, se impotmoleau in decoruri si costume ce redau excelent epoca, insa o nu faceau decit sa ecranizeze romanul. Aici, Anderson macar aduce ceva nou si interpreteaza citusi de putin povestea.

Cu ce am ramas dupa film? Cu o pereche de ochelari 3D.