Midnight in Paris

Dupa ce ani intregi si-a manifestat devotamentul fata de New York, Woody Allen devenise interesat de batranul continent, impulsionandu-ne calatoriile spre Barcelona si, intr-un mod mai difuz, spre Londra. Dupa cum titlul nu lasa loc de dubiu, cadrul ultimului film e Parisul (imposibil de ocolit odata ce te-ai hotarat sa faci film in si despre Europa), in care un cuplu de tineri americani, Gil (Owen Wilson) si Inez (Rachel McAdams), ajunge intr-un voiaj de lux prilejuit de afacerile parintilor lui Inez. Gil e un scriitor care nu-si gaseste calea, fascinat de intalnirea cu Parisul, fie si de un Paris cufundat in ploaie, in care si-ar dori sa traiasca, inchipuindu-si cum minunatul oras i-a inspirat pe atatia scriitori mari, in timp ce Inez e o femeie hotarata, pentru care ploia pariziana de vara e doar rece si care prefera camera confortabilului hotel Bristol unei plimbari nocturne pe strazile Parisului.

Pentru ca urasc sa mi se povesteasca filmele, ma voi limita sa va spun, cu privire la epic, ca prin magia Parisului zilelor noastre turismul ce se anunta conventional se transforma pentru Gil intr-un neobisnuit de intens turism "cultural", generand o serie de evenimente si intalniri care va vor mentine in mod garantat zambetul pe chip toate cele 100 de minute ale filmului.

Vorbind despre americani in Europa, Woody Allen nu pierde nici acum prilejul sa ironizeze tiparele americane si limitele decurgand din ele, inclusiv ignoranta, autosuficienta (vinul din California pare mai bun decat cel frantuzesc) si o incredere in sine oarba (vastele cunostinte ale unui prieten american pedant al cuplului Gil-Inez, care nu accepta posibilitatea de a se insela, aduc corecturi informatiilor oferite de ghidul muzeului Rodin), dar gaseste o ironie fina si pentru viata boema pariziana, precum si o ironie mult mai evidenta, dar lipsita de malitie, cu privire la viata si opera unor artisti care au trait (si) in Paris. Mr. Allen a riscat mult aducand in scena jumatate dintre artistii anilor ‘20 la care te-ai putea gandi repede, dar personificările lor sunt extrem de reusite, nu doar prin apropierea fizica, ci si prin exploatarea punctuala si dibace a unor trasaturi comportamentale, date biografice si de opera relativ notorii. Voi aminti doar rolul excelent pe care Adrien Brody il face interpretandu-l pe Salvador Dali. Iar daca ati vazut Trandafirul rosu din Cairo nu va va suprinde ca il puteti intalni pe Dali in Paris chiar si azi.

Chiar daca titlul anunta o declaratie de dragoste fata de Paris, iar Vicky Cristina Barcelona fusese presarat cu cadre menite sa asambleze splendoarea Barcelonei, de data aceasta filmul uzeaza putin de imaginile fascinantului Paris, grupate in principal la debut, intr-un colaj amintind de un stand de carti postale de pe cheiurile Senei. Calea pe care Woody Allen a ales-o pentru a vorbi despre Paris este una mai subtila, a evocarii, prin intermediul referintelor privind numeroase personalitati culturale care au fost inspirate de Paris, a unui spirit al locului care predispune la visare, stimuleaza creativitatea, si care indreptateste ghidurile turistice sa ne indrume intr-acolo pentru un sejur denumit indeobste romantic.

Stiam ca rolul masculin principal e interpretat de Owen Wilson, actor aratos de la Hollywood, distribuit in general in filme de mana a doua, ceea ce ma facuse foarte curios. Avand sansa de a fi indrumat de un mare regizor, texanul realizeaza probabil cel mai bun rol al sau de pana acum. Insa Woody Allen, asa cum a mai facut-o in alte filme in care nu mai interpreta el insusi vreun rol (Celebrity sau Whatever Works), si in Midnight in Paris ii cere protagonistului sa copie jocul actorului Woody Allen, ceea ce poate crea initial un sentiment de disconfort; aceasta deoarece jocul cu care ne obisnuise Woody Allen si care parea firesc in toate excesele personajului confuz, labil, idealist, sociopat, in cazul altui actor (inclusiv Owen Wilson) creeaza senzatia de overacting, de interpretare usor fortata. Insa in film Gil este un scriitor care lucreaza de ani la un roman despre un tip care detine un nostalgia shop (o sa gasiti definitia in film), asa ca insistenta regizorului pentru acest gen de interpretare pare sa gaseasca o legitimare. Oricum, Owen Wilson intra atat de bine in pielea personajului care in mod normal ar fi fost interpretat de Woody Allen, incat sentimentul de nefiresc dispare repede.

Si pentru ca Parisul nu e posibil in absenta unei povesti de dragoste, iar o astfel de poveste nu poate fi veridica, pentru Woody Allen, intre doi americani aflati in Europa, Gil o intalneste pe Adriana (Marion Cotillard), muza pentru Picasso, Braque si Modigliani ("Un barbat indragostit de doua femei din epoci diferite...vad un film" exclama in film Bunuel). Marion Cotillard mi-a placut cel mai mult in acest rol, chiar daca pierde din senzualitatea flagranta cu care ne obisnuise, facand loc unei forme mai discrete de seductie, fara gres insa. Filmul ne-o ofera, intr-un rol episodic, si pe Prima Doamna a Frantei, Carla Bruni-Sarkozy, o aparitie incantatoare, domoala, pe care se pare ca prezenta pe catwalk iar mai apoi la dineurile cu sefi de state a transformat-o intr-o actrita desavarsita ("She-s a bitch!", mi-a spus dupa film Blandine, cu un foarte dragalas accent frantuzesc, in timp ce isi aprindea o tigara; "Here in Paris we hate her").

Am iesit de la film foarte relaxat si incantat. Urmariti acest film, iar daca va numarati printre cei care se simt neimpliniti in locul sau timpul in care traiesc, recomandarea e o data in plus. Midnight in Paris e un film usor (chiar daca e presarat cu referinte culturale) dar in niciun caz superficial, placut, filmat intr-o lumina calda, impecabil jucat, care binedispune si ofera un optimism realist bine dozat. Este suficient de clar ca la 75 de ani Woody Allen iubeste din nou, de aceasta data Parisul. Iar elogiul pe care il aduce acestei iubiri este elogiul unui loc in care magia mai este posibila, magia de a ne descoperi pe noi insine in ceea ce este inaltator, largindu-ne, astfel, orizontul libertatii.

Guestwriter pentru acest articol este Stefan Popa, absolvent de Drept.