- 3406
Dupa ce vazusem cu o zi inainte la Festivalul de Psihanaliza si Film de la Bucuresti lungmetrajul cistigator al Premiului Publicului de la Sundance, Fruitvale Station (Ryan Coogler, 2013), unde o crima cu conotatii rasiale pune in discutie problematica discriminarii in SUA zilelor noastre si o garniseste si cu un soc emotional pe masura, The Butler (Lee Daniels, 2013) continua pe aceeasi tema, dar ceva mai dulceag, mai pop si fara prea multa imaginatie.
The Butler spune povestea unui majordom, Cecil Gaines (interpretat de Forest Whitaker), afro-american nascut intr-o plantatie din Sud unde ambii parinti ii sint ucisi de catre proprietarul alb. Reuseste sa scape si fuge in Nord, unde devine cum-necum un soi de ajutor de barman si mai apoi servitor intr-un mare hotel. Aici e remarcat si i se propune sa fie majordom la Casa Alba, cam maximul pe care-l putea atinge, si ramine aici pentru 30 de ani pina iese la pensie.
Acest personaj a existat in realitate, pe numele sau real Eugene Allen, insa in film este folosit ca vehicul narativ pentru a relua inca o data – nu stim foarte clar de ce si pentru ce – parcursul politic al problematicii discrimanarii cetatenilor americani afro-americani in sec XX. Filmul lasa o impresie proasta pentru ca nu aduce nimic nou celor deja stiute: Martin Luther King a fost un erou, Malcolm X a fost controversat, diversi presedinti americani si-au jucat fiecare cartea, in special Kennedy care era foarte cool, iar Obama e cireasa de pe tort, victoria finala a luptei negrilor din SUA.
In afara de faptul ca spune lucruri deja stiute fara sa le chestioneze status quo-ul, deci sa le priveasca dintr-un unghi care ar putea porni o dezbatere, filmul aduce in fata spectatorilor acest personaj din umbra, un „house nigger”, care desi pasiv la tumultul istoriei, a jucat si el un rol nu chiar neinsemnat in dobindirea succesiva a diverselor drepturi pentru fratii lui de culoare. Deci marea izbinda a acestui film ar putea fi aceea de a pune oarecum in opozitie lupta activa pentru cistigarea libertatii negrilor cu cea pasiva, considerata de multe ori nerelevanta sub aspectul rezultatelor obtinute.
Pe cam tot parcursul filmului, actiunea e destul de previzibila, toate personajele evolueaza in limitele arhetipurilor pe care le intruchipeaza (sotia abandonata se apuca de baut si are aventuri cu un vecin, fiul cel mic e un baiat de treaba dar intelege gresit istoria si se duce sa lupte pentru tara in Vietnam unde e bine-nteles ucis, fiul cel mare care pare ca intelege cel mai bine istoria ajunge congresman democrat), insa in final filmul capata o nuanta propagandistica destul de greu digerabila, cu Obama care e portretizat ca un soi de Mesia al afro-americanilor (se pare ca totusi Obama s-a dezis de la bun inceput de acest film).
Chiar si asa, foarte probabil lungmetrajul va fi nominalizat la Oscar, pentru ca e crowd-pleasing si nu se confrunta cu „adevaruri tulburatoare”, plus ca o aduce pe Oprah Winfrey in rolul sotiei lui Cecile si ii da ocazia sa faca un rol bun. Ramine de vazut.