Maia, Dragos si Rosia Montana

Aparatorii Rosiei Montane sunt informati. Ca sa ajunga la oameni, insa, care sunt mai mult decat niste constiinte alimentate cu informatie, cele doua clipuri ating miezul sensibil intr-o zona ocolita de extremele perfect romanesti si caracteristice, elitista si circara. Genul asta de directete a expresiei e binevenit pentru ca exprima condensat si metaforic exact esenta problemei.

In filozofia productiei video s-a furisat o frica de dramatizare provenita, pe de o parte, din suprasaturarea prin minciuna, pe de alta dintr-un soi de snobism, combinat cu o sensibilitate a ecranului de laptop, care sectioneaza legatura cu fenomenul vital. Democratizand, Facebook-ul conduce, in acelasi timp, la o ingustare a motivatiilor; mai departe, la o distanta crescanda intre imagine si nevoia umana care-i sta la baza. Ne-am dezobisnuit de dramatism pentru ca a fost folosit. Ne-am apropiat de laptop pentru ca ne e aproape. Legatura dintre ce ne roade si la ce privim a fost erodata. Ti-e greu sa crezi intr-o reprezentare proportional corecta cu problema reala, pentru ca sunt prea putine reprezentari neintentionale. Cumva, te astepti ca reprezentarea sa vrea sa te duca de nas si atunci ori le accepti pe cele complet neintentionale (si astfel, lipsite de consecinta si efect) ori te uiti la videoclipuri estetizante. 

Aceasta campanie, produsa de o agentie de publicitate intr-un efort de a-si dovedi interesul si pasiunea pentru probleme nepecuniare (o rana etica deschisa in gatul publicitarilor), e mai puternica social decat clasorul de dovezi juridice si angajamente ecologice pro-Rosia Montana. E pe felie intr-un fel in care Adrian Ilie nu mai e demult.