Legenda pianistului de pe ocean

1900 nu reprezinta un an, ci numele unui baiat nascut pe mare si ajuns la maturitate, fara sa fi pus vreodata piciorul pe uscat. Abandonat pe un transatlantic si botezat dupa anul in care a fost nascut, 1900 isi petrece intreaga viata pe puntea leganata a vapoarelor si in mijlocul furtunilor necrutatoare. Muzica lui nu este decat un port in care oamenii isi ancoreaza temporar sufletele, iar el stie acest lucru si nu pretinde mai mult. Talentul sau neobisnuit de interpret la pian il transforma in omul-orchestra al saloanelor de calatori, care traverseaza oceanul in acordurile minunate ale muzicii sale. Virtuozitatea sa atrage atentia unui monstru sacru al jazz-ului care il provoaca la un duel muzical. Mai tarziu, dragostea rupe liniaritatea vietii de creator prin sunete a lui 1900 si o falie se iveste la orizont, punandu-l in fata unei provocari de rascruce: imbratisarea unei schimbari sau refuzul ei.

Decizia pe care o ia este o oglinda asupra raportului identitar pe care personajul il are cu micro-lumea in care si-a trait viata si pe care o recepteaza ca pe un decor-sol fertil pentru talentul sau. Inconjurat de sunete si de o magie intraductibila asociata acestei lumi, el se daruieste si ii invata pe ceilalti cum sa se infrupte din ceea ce este viu, dar nu se poate dezice de la sine cand este vorba de propria lui viata. Ce reprezinta ramanerea pe vas? Stagnare? Impas existential, neputinta? Faptul ca alege sa nu treaca la alta etapa in viata sa, asa cum se asteapta ceilalti, nu trebuie sa ridice neaparat problema unui esec: este mai mult o lectie de sinceritate cu propria fiinta, de cunoastere a unor limite si de asumare a opririi dincolo de ele. Exista impamantenita ideea ca geniile sunt spirite solitare si neintelese, adica poarta o dubla povara pe care personajul o exprima intr-un mod profund emotional, care se rasfrange asupra intregului film.

Giuseppe Tornatore este fascinant de povestile bildungsroman, caci in Cinema Paradiso ne-a prezentat devenirea unui regizor, iar in Malena trecerea unui baiat de la adolescenta la barbatie. Evolutia si raportarea omului la schimbari inerente sunt in centrul interesului acestui regizor si, in consecinta, povestile devin emotionale si emotionante, caci accentele cad asupra subiectivitatii, scenariul incurajeaza din plin exprimarea lor, bazandu-se pe faptul ca majoritatea deciziilor pe care un om le ia in viata sa se axeaza pe aceasta subiectivitate pe care de multe ori incercam sa o obiectivam, considerand-o o slabiciune. Daca raportam filmele lui Tornatore la filme intelectuale (cerebrale), pot parea simpliste, dar ar fi o comparatie neloiala, caci ele se raporteaza la alt sistem de referinta. Emotia si identitatea sunt cele doua fire impletite in filmele lui Tornatore, iar Legenda pianistului de pe ocean nu face niciun fel de exceptie.