J. P. Melville traseaza Cercul Rosu

Pelicula Le Cercle Rouge, semnata de regizorul mai sus mentionat, debuteaza cu o idee inspirata din filosofia si credintele indiene: doi oameni carora le e dat sa-si intersecteze destinele, oricate drumuri ar strabate, la momentul predestinat se vor intalni intr-un cerc rosu. Acesta este insa numai un pretext care pregateste intrarea in scena a unor personaje a caror carisma coincide cu mania riscului. Barbati cu trenciuri tivite cu gloante, barbati capabili sa induca in eroare o gloata de politisti neinspirati, barbati care se ascund in portbagajul masinii unui necunoscut tinand nonsalant intre buze o tigara aprinsa. Mai mult decat atat, prestatia lui Alain Delon, actor in rolul principal, pare sa fi influentat substantial prototipul gangsterului - protagonist in mai recentele productiile cinematografice de acest gen.

Filmul este structurat in maniera inductiva lui Melville, cu accente stridente pe procese atent etapizate care urmaresc gandirea meticuloasa a infractorilor. Dupa o ora si jumatate de vizionare, spectatorul afla ca toata conspiratia personajelor graviteaza in jurul unui jaf de bijuterii, dar drumul pina acolo, cu aparente discrepante si incoerente intre scene, il obliga pe acesta sa ancheteze imaginea.

Spectatorul lui Melville nu vede un film, ci face o investigatie. O secventa importanta a operei regizorului francez este cea in care Alain Delon deseneaza cu o creta rosie pe tacul de billiard un cerc. Aceasta scena poate reprezenta pentru spectatorul vigilent un prim indiciu crucial pentru dezlegarea enigmei și prefigurarea finalului: cercul roșu dubleaza cercul mortii, aventura gangsterului Corey (interpretat de Alain Delon) si a partenerului sau se termina cu propriile rani sangerande.  

In alta ordine de idei, Cercul rosu este un film care te pune la treaba, care iti solicita in permanenta atentia la detalii si daca nu raspunzi exigentelor risti sa te dai singur afara dintr-o sala de cinema.  Altfel, dupa atata actiune, singurul lucru pe care il afli stupefiat este ca n-ai descoperit nimic. In caz contrar poti depista logica anumitor situatii si poti citi, de exemplu, accesele melvilliene de misoginism: femeia apare episodic, in fotografii aruncate intr-un seif golit sau pur si simplu la gunoi; tot femeia apare ca un prototip minimal de dansatoare intr-un bar de noapte: dansatoarele imbracate la fel, realizand un dans in sincron sugereaza de fapt ideea ca femeile sunt la fel, reproduc gesturi prestabilite,  gesturi lipsite de provocarile care abunda in lumea interlopa a barbatilor.  

Spre deosebire de Le doulos, in Cercul rosu Melville isi reorienteaza cadrele. Acestea surprind spatii deschise de padure sau camp, insa exista si cadre superbe de interior valorizate suprarealist pentru a reda temeri ale personajelor.

In incheiere, se impune mentiunea ca Cercul rosu are multe din semnele unui film cu care trebuie sa ai rabdare pentru ca el sa aiba rabdare cu tine. Dar pina la contactul cu prima scena, fiti nerabdatori sa il vizionati!