Interviu cu regizorul Jiri Stejskal

 

Jiri Stejskal: Cu siguranta este o diferenta intre modul de abordare a filmelor de fictiune si a celor documentare. Daca ai un scenariu foarte prost pentru un film de fictiune, nu va iesi niciodata un film bun din el, chiar si daca l-ai avea ca actor pe Jean Reno. Cand vine vorba de filme documentare trebuie sa simti si sa decizi daca acel subiect are vreo legatura cu tine si cu ce vrei sa spui. Povestea in sine este scrisa partial de viata insasi, in camera de editare video si, bineinteles, de tine si in functie de deciziile tale. La inceputul acestui proiect (n.r. Caminul meu) aveam o mare dilema „ar fi mai bine sa locuiesc la apartament sau la casa?”. Toata viata mea am locuit intr-un apartament, iar pe vremea aceeas imi doream sa ma mut in Praga si trebuia sa ma decid unde urma sa locuiesc. Si atunci incepti sa te uiti la subiectul filmului din propria perspectiva. Prima data am vazut o fotografie a locului unde era amplasata acea casa din film, in orasul Kiev, in mijlocul unui cartier de blocuri, si am ramas fascinant de discrepanta arhitecturala din zona, asa ca m-am asteptat sa gasesc o poveste numai buna pentru un documentar in spatele ei. Am stiut ca filmul nu va fi unul de impact daca nu va avea in spate niste protagonisti cu o personalitate puternica. Asadar, m-am hotarat sa le fac o vizita si sa aflu cine locuieste acolo si care e povestea lor. Mi-am dat seama ca am gasit o poveste foarte interesanta pe care trebuia sa o impartasesc lumii, asa ca am decis sa fac un film despre asta.

 

JS: Tot procesul a durat aproximativ 5 ani. In total am filmat aproximativ un an, dar a trebuit sa fac cateva pauze, deoarece nu puteam sta mult in Ucraina. Dar cat am filmat acolo, am locuit alaturi de ei. La un moment dat aveam in jur de 27 de ore de filmare, dar a fost usor sa fac ordine in material, deoarece uneori doar porneam camera in speranta ca se va intampla ceva, dar nu se intampla nimic, asa ca am eliminat din prima acele bucati de material. Cred ca una din cele mai grele parti din realizarea unui documentar este editarea video. Am un prieten care la un moment dat a reusit sa stranga 400 de ore de material brut. Pur si simplu am ramas uimit si l-am intrebat „Cum de ar putea un singur om sa se uite prin tot materialul ala si sa reuseasca sa-si mai aminteasca ce a vazut prima data?”.

 

 

JS: In liceu eram mai mult interesat de materii precum chimia, matematica, biologia, dar intr-o zi mama mea mi-a aratat un articol din ziar despre anunt legat de admiterea la o facultate de audio-video. Am zis ca am sa incerc sa aplic si daca n-am sa intru, aia e. Pana la urma am reusit sa intru si, sincer, nu m-am gandit niciodata ca am sa ajung sa traiesc din film. Cu totii voiam sa facem filme in timpul facultatii. Tot ceea ce reuseam sa facem erau doar scurtmetraje, in mare parte datorita faptului ca scenariile noastre nu puteau fi dezvoltate ca lungmetraje si, bineinteles, datorita lipsei bugetului. Cred ca filmele documentare sunt o optiune destul de misto, pentru ca poti face un film de-a dreptul artistic dintr-un astfel de demers. Vremurile s-au mai schimbat, asa ca acum filmele documentare nu mai sunt create doar  in stilul celor difuzate la TV. Asa am ajuns sa-mi asum riscul si sa stau alaturi de o familie timp de 5 ani pentru a ajunge sa realizez primul meu documentar de lungmetraj care e un film artistic in adevaratul sens al cuvintului. Momentan lucrez la alte 3 filme de lungmetraj, tot documentare. Am gasit ceva mai mult in filmele documentare. Cel mai satisfacator element este ca protagonistii sunt oameni reali, iar publicul nu trebuie sa accepte ca actorul ii "insala" intr-un mod decent cum se intimpla in fimele de fictiune.

 

 

JS: Iasi a fost o surpriza foarte placuta. Pentru inceput, orasul are o atmosfera foarte calda. E pacat ca multi turisti se folosesc de oras doar ca legatura pentru a ajunge in Chisinau, Moldova. Mi-a placut foarte mult locul, dar si atmosfera de la Meru, unde a fost proiectat filmul. Discutia de dupa film a mers foarte bine, in special pentru ca nu a mai fost nevoie sa pierdem timp cu traducerea in limba romana, asa ca, din punctul asta de vedere, am putut sa aprofundam discutia si sa vorbim mai multe despre ce e a fost in spatele filmului. Si de aceea, oamenii ca mine, regizorii, vin la propriile proiectii. Dezbaterea de dupa stimuleaza publicul si regizorul sa aprofundeze filmul. Nu toti sunt asa de curajosi sa lanseze intrebari. Sincer sa fiu, in Iasi am avut una din cele mai misto si profunde discutii din ultimul timp. 

 

 

JS: Intotdeauna mi-a facut placere sa locuiesc cu acea familie pe parcursul filmarilor. Recunosc ca am devenit chiar prieteni apropiati de-a lungul anilor. Una din cele mai relaxante zile a fost intr-o seara, cand ne aflam cu totii langa un rau numit Dnepr. Natasha si Katya cantau, iar Vova (fiul Natashei) pregatea niste „shashlik” (n.r. specialitate asemanatoare frigaruilor) impreuna cu sotia lui. Pacat ca nu a mai fost loc in versiunea finala a filmului pentru o secventa asa de frumoasa si linistita ca asta.

 

 

JS: In general lucrez ca freelancer sau, cum imi place mie sa spun, ca „audiovisualist”. Asadar, veniturile mele provin dintr-o sumedenie de proiecte, dar intotdeauna au legatura cu partea asta de audio-video. Fie ca lucrez la o serie de proiecte pentru HBO, ori sunt director de imagine, fotograf profesionist sau ma ocup cu editarea audio si video a altor proiecte. De-a lungul anilor si mai ales in timpul facultatii am incercat sa trec prin toate profesiile conexe industriei de film, asa ca acum sunt destul de flexibil si inca invat lucruri noi. Ultima data am avut ocazia sa lucrez la un film 3D si a fost o experienta destul de misto. Iar ceea ce ma determina sa merg mai departe e momentul cind aud replica "Asta nu se poate face".

 

 

JS: Da, cu siguranta. Momentan suntem in discutii cu o platforma VOD. Nu am mai facut asta pana acum, dar avem cateva platforme de tipul asta destul de dezvoltate si care si-au creat deja o audienta. In orice caz, inca e o mica jungla in zona asta. De obicei, oamenii vor sa vada filme pe care le-au vazut deja, nu cine-stie-ce noua aparitie de la un regizor nu chiar asa de controversat, si oricum sunt o gramada de alte filme pe care le pot accesa in afara de al meu. Oricum, e un concept destul de fain. Nu mi-am dorit niciodata sa castig neaparat bani din filmul asta si in niciun caz nu mi-am creat un scop din asta. Totusi, bineinteles, e super sa vezi ca timpul investit pentru crearea unui film iti este cumva rasplatit. Filmul a castigat ceva premii in bani, producatorii/distribuitorii primesc niste bani de fiecare data cand este difuzat la TV, sau atunci cand vand drepturile de difuzare unei platforme precum KineDok. Deci, teoretic, regizorul ar trebui sa fie platit in timpul productiei filmului, iar tot ce mai primesti in restul timpului e doar un mic procent din difuzarile de la TV si de pe platforme.

 

 

A: Sa nu ai completa incredere si sa nu fii suficient de deschis fata de protagonistul din filmul tau. Sigur, daca faci un documentar de tip investigatie sau un documentar despre razboi, e vorba despre cu totul altceva. Asa ca cea mai mare greseala ar fi sa nu iti urmezi intuitia. Pana la urma e vorba de filmul tau, asa ca trebuie sa fii mereu sigur de fiecare etapa a acestuia. Cred ca niciodata un film nu va fi bun daca tu n-ai incredere in munca ta.

 

 

JS: La fel ca oriunde altundeva pe planeta asta, lumea prefera mai mult filmele de fictiune decat cele de tip documentar. Oricum, momentan lumea tinde sa se uite mai mult la TV sau cauta seriale pe platformele de tip VOD. Si piratam destul de mult – cred ca as fi mort fara torrente. Cine n-a auzit de „Game of Thrones” sau alte seriale din astea mari? Ce-i drept, avem niste platforme destul de dezvoltate in special pentru festivalurile de film documentar, iar in perioada asta cinema-urile sunt pline pana la refuz. In timpul anului, salile se umplu doar daca apare vreun film in premiera pentru care se face multa reclama la TV, pe internet si in ziare sau daca lumea e oricum interesata de subiectul actual al filmului si atunci or sa umple salile pentru aprox. 14 zile. Dupa aceea, daca mai apare vreun film, trebuie sa stii foarte bine sa ti-l promovezi daca vrei sa ruleze de-a lungul anului in cinema-uri. In Praga avem oricum multe festivaluri, mai este Karlovy Vary, iar aici exista public cinefil, dar in restul oraselor mai mici din Republica Ceha, mai sunt cateva cinema-uri si mai vine din cand in cand lumea. Totusi, cinema-urile arata bine, sunt modernizate, nu arata asa de rau pe cat inteleg ca sunt cele din Romania, chiar daca si la voi cinema-urile se afla intr-o retea care ar trebui propriu-zis sa aiba grija de ele.

 

 

JS: Momentan lucrez la 2 proiecte, iar acum avem in plan un proiect mai mare, impreuna cu un producator slovac. Imi doresc sa continui sa fac filme cu aceeasi placere cu care am facut si „Caminul meu”. Imi puteti urmari activitatea si pe www.jiristejskal.eu

 

 

JS: Tot timpul ii aud pe studentii de la film plangadu-se ca nu au nicio sansa sa faca un lungmetraj sau un documentar pentru ca nu au bugetul necesar, echipamente tehnice etc. Eu cred ca astea-s doar niste scuze. In zilele de azi e asa de usor sa filmezi cu orice camera video, imaginea e superba, iar pentru un film documentar ai nevoie in mare parte doar de mult timp liber si ceva bani care sa-ti permita sa calatoresti. In opinia mea, cel mai important lucru e sa te apuci chiar acum de lucru si sa nu te gandesti la "cum ar fi fost daca..."