eveniment
Data: 
16 May 2012 - 19:00
Loc: 
Ateneul Tatarasi
stats
Adresa: 
Str. Pictorului, Nr. 14

Hirtia va fi albastra si Paul Ipate vin la Ateneu

Serile filmului romanesc organizate de ASJ au un renume printre studentii din Iasi si nu numai, insa par sa opteze pentru productii slabe si foarte slabe. Daca anul trecut singurele obiectii ar fi putut fi facute in cazul Tanti si Dupa ea, anul acesta, singurul film care poate fi vazut e al doilea lungmetraj semnat Radu Muntean – Hirtia va fi albastra din 2006. Proiectia va avea loc miercuri, 16 mai de la ora 19:00 la Ateneul Tatarasi, iar dupa film va puteti intilni cu actorul din rolul principal, Paul Ipate.

Sinopsis: „Bucuresti, 22 spre 23 decembrie 1989. Plutonul de interventie motorizat, condus de locotenentul Neagu primeste ordin de patrulare prin cartierele marginase. Statia radio a vehiculului functioneaza intermitent, iar mesajele care se transmit intre unitatile de blindate, emisia trunchiata a posturilor de radio si TV, informeaza vag despre niste teroristi care ataca televiziunea nationala si arunca in confuzie membrii echipajului.

Radu Muntean debuteaza in 2002 cu Furia (in rolurile principale Dragos Bucur si Dorina Chiriac), in 2006 semneaza Hirtia va fi albastra (care va fi considerat de Gorzo si altii, printre primele filme influentate de Puiu si al sau op Moartea Domnului Lazarescu), in 2008 deschide seria filmelor despre viata de cuplu cu Boogie (cu acelasi Dragos Bucur si Anamaria Marinca) si continua cu Marti, dupa Craciun in 2010. Anul trecut a lansat un documentar, Vorbitor, produs de HBO Romania. Desi pare strain de acest gen, nu e chiar asa: in anii ’90, dupa ce absolva ATF (alaturi de Tudor Giurgiu si Vali Hotea) cele mai multe dintre proiectele sale sint din aceasta categorie.

Alaturi de deja amintitul Paul Ipate, din distributie mai fac parte Dragos Bucur, Adi Carauleanu, Tudor Aaron Istodor, Alexandru Potocean, Ion Sapdaru, Mimi Branescu etc. Scenariul e semnat de regizor alaturi de Razvan Radulescu si Alex Baciu. Imaginea ii apartine lui Tudor Lucaciu, iar montajul e realizat de Alexandru Radu.

Dintre premiile obtinute de film, amintim pe cele de la Sarajevo, Cottbus si Namur dar si o importanta nominalizare la Locarno. In 2007 obtine Premiul Gopo pentru cel mai bun sunet inminat lui Dragos Stanomir.

Resurse
Video: 

Trailer

Trailer
Articol scris de Iosif Prodan | Sam, 12/05/2012 - 21:26
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif