HBO, Doina si groparii

N-am reusit sa vad si alte filme dintre ale moldoveanului Cuzuioc, insa acesta din urma nu m-a convins, desi am fost foarte curios sa-l vad. De ce n-ai vrea sa vezi un documentar despre un cimitir? Si despre gropari? Numai ca pe parcursul vizionarii, inca mai cauti raspunsuri la intrebarile astea. La un moment dat am renuntat si fiind invitat de regizor sa ma gindesc la altceva, mi-au venit in minte toate amintirile si imaginile legate de cimitire: recenta inmormintare la care am fost, penultima inmormintare la care am fost, cimitirul din satul bunicilor, groparul de la Eternitatea care vine pe la toate evenimentele culturale din iasi, ca poate ar trebui sa-mi inchiriez o groapa comuna impreuna cu sotia mea dupa ce ne casatorim, de un cunoscut la fel de tinar ca mine care vrea sa-si deschida o morga [!?], ca m-am plimbat prin cimitirul din Cluj cind am fost la TIFF in mai anul trecut etc.

Cinematografia moldoveneasca e constituita in proportie de 80% din documentare (ultimul lungmetraj de fictiune dateaza din 2002, iar Cobileanski are doar citiva epigoni), iar expunerea publica inseamna Cronograf (festival ce se tine anual la Chisinau si e dedicat acestui gen) si televiziunile care produc aceste filme. Chiar si asa, mai apar regizori talentati (Otilia Babara a cistigat recent un premiu la Astra, Sergiu Cumatrenco la defunctul IIFF in 2010 etc). Insa in filmul despre care vorbim, nu se intimpla nimic. Avem citeva personaje care la un moment dat incep sa vorbeasca despre copii si unul chiar descrie cum sotia sa a ramas fara uter dar in rest, nimic interesant. Oameni care sapa gropi si se pling ca e greu. Inteleg si imi place minimalismul, dar aici e lipsa de inspiratie. E doar un film despre. Nu are poveste, nu are haz, are doar cadre.

Ce e interesant de comentat aici, e modul in care filmul a fost proiectat la HBO. Desi este filmat in Moldova si personajele vorbesc in limba moldoveneasca, filmul este subtitrat in romana. Astfel “am ispravit lucrul” devine “am terminat treaba”, “tat normal” este “foarte bine” (?) etc. Exercitiul este caraghios si devine ridicol cind sint “traduse” injuraturile (n-am sa dau exemple); mai mult, la un moment dat subtitrarea reconstituie exprimarile aproximative ale personajelor si astfel, groparii nostri vorbesc precum niste elevi silitori. Da, am inteles mai bine ce aveau de transmis acei oameni, dar cred ca prin subtitrarea limbii moldovenesti asistam la crearea unui precedent.

Desi subiectul filmului avea multe de oferit, tratarea lui a fost sub asteptari, iar rezultatul e un produs descriptiv, prea putin interesat de oameni, ne-narativ si supraevaluat. Daca sortii tin cu noi, vom avea ocazia sa vedem Doina Groparilor la editia 2012 a festivalului de documentare DOCEST.