Filme romanesti in 2014 (partea I)

Un prim lucru care ar merita semnalat este numarul de debuturi, cinci (Agon, Niascharian, D’ora, Bucuresti, unde esti? si #Selfie), fix jumatate din toate filmele care au reusit sa fie distribuite. Daca unele au fost ceva mai bine marketate, beneficiind de distribuitori importanti, cum e cazul lui Bucuresti, unde esti? (Vlad Petri) de care s-a ocupat Transilvania Film si #Selfie produs si distriibuit de Media Pro si ZAZU Film, celelalte trei au ajuns stingher in citeva cinematografe, majoritatea ale Romania Film.

O alta cifra interesanta este cea a productiilor independente. Nu mai putin de patru lungmetraje (Ultimul zburator, Al doilea joc, D’ora, Bucuresti, unde esti?) au fost realizate fara spriijn de la CNC-ul romanesc, numarul mare de filme facute cu banii regizorilor si ai producatorilor datorindu-se si perioadei de un an si jumatate (2012-2013) in care CNC-ul nu a finantat niciun proiect, desi are obligatia legala de a organiza concursuri o data la 6 luni. Trecind peste acest aspect, faptul ca cinema-ul romanesc traieste si fara bani publici e un semnal totusi pozitiv. Iar toamna aceasta vom mai vedea si alte proiecte asemanatoare, Love Bus fiind deja unul dintre ele.

Cele trei documentare care au reusit sa fie distribuite in cinema-uri, lucru care se intimpla rar sau deloc cu acest gen de film, firmele de distributie avind mari retineri si in general prejudecati referitoare la capacitatea unui documentar de a vinde bilete, sint, in ordinea aparitiei, Niascharian (Leonardo Tonitza), Al doilea joc (Corneliu Porumboiu) si Bucuresti, unde esti? (Vlad Petri). Presa romaneasca a reactionat la aceste filme, fiecare avind ceva al lui care a reusit sa atraga atentia, chiar daca mai degraba nisat, niciunul dintre aceste filme nereusind insa sa faca un box-office remarcabil.

Dintre regizorii deja consacrati care au revenit cu filme, de departe cel mai asteptat a fost Closer to the Moon al lui Nae Caranfil. Produs de un american, cu actori americani in rolurile principale si vorbit in engleza, parea sa aiba reteta perfecta a succesului. Nu stim daca subiectul (un jaf din anii ’50) sau lipsa unei distributii + unei campanii de marketing ceva mai bine gindite sint motivele pentru care numarul de bilete vindute a fost de-a dreptul infim (nici macar 20.000, adica ceva mai mult decit un film oarecare de-ale lui Sitaru, sa zicem). Oricum, e un esec, nici critica neavind prea multe cuvinte bune de spus.

Cel de-al doilea film al unui regizor consacrat, Lindenfeld de Radu Gabrea, a trecut aproape neobservat si a primit doar cronici negative. Iar alte lungmetraje care si-au mai gasit loc in cinema-uri printre blockbustere americane au mai fost si doua co-productii minoritare, un film albanez, Agon, si unul spaniol, Cannibal, acesta din urma avind-o pe ieseanca Olimpia Melinte in rol principal feminin. Dar niciunul nu s-a bucurat de cronici favorabile din partea criticilor sau de vreun entuziasm iesit did comun din partea cinefililor.

In fine, toamna lui 2014 se anunta nu neaparat mai numeroasa din punct de vedere al premierelor, dar ceva mai buna, cu ceea ce va fi probabil cel mai bun film al anului, Quod erat demonstrandum (Andrei Gruzniscki), premiat anul trecut la Roma si vazut pina acum in tara doar la TIFF; premiera va fi in octombrie/noiembrie. Alte titluri care s-ar mai putea sa stirneasca interesul sint un nou film de Dan Pita, Kyra Kyralina, o ecranizare dupa Panait Istrati si un alt film despre inchisori comuniste facut de Nicolae Margineanu, Poarta Alba. Filmele facute de marii regizori romani din Noul Cinema Romanesc vor trebui asteptate, insa, pina in 2015.