Festivaluri romanesti: NexT 2014

Dintre filmele care au ajuns si la Iasi, altfel decit pe youtube, citeva scurte romanesti facute in ultimul an au stirnit risete autentice. In general scurtmetrajele romanesti sint mult mai comice si mai atasante, audientele online fiind o buna dovada in acest sens, pe cind in lungmetraje putinele incercari de a face comedie esuaza lamentabil cam in 80% din cazuri. Nu stiu daca e pentru ca noi romanii ridem la bancuri, care sint scurte, si suferim prelung, dar cam asta se observa: scurtele ne ies de cele mai multe ori savuros de comice, iar lungmetrajele dramatice pina la tragism.

Unul dintre filmele aduse de NexT la Iasi a fost Santul (cistigator al Premiului Publicului), regizat de un director de imagine aflat la debut in noua postura, Adrian Silisteanu, dar ajutat de un actor „meserias” in rolul principal, Adrian Titieni. Presat de sotie sa sape santul din fata curtii, lui Vasile numai de munca nu-i arde si isi gaseste tot felul de scuze si indeletniciri paralele, ajungind pina la a nasi copilul nebotezat al unui vecin tigan, incuscrindu-se in schimbul beneficiului de a-i fi sapat santul. Relationarea dintre sot si sotie, autentici pina intr-un punct, pare desprinsa dintr-o comedie buna de la Teatrul de Revista sau dintr-un sketch transpus in maniera ceva mai realista.

Un alt scurtmetraj amuzant, Si baietii cateodata, de data aceasta realizat de un student la regie la UNATC, Matei Lucaci Grunberg, e mult mai aproape de structura narativa a unui sketch si chiar daca se recunoaste reteta inca din primele momente, comicul e la el acasa. Un tinar actor are ingrata misiune de a lacrima chiar in punctul culminant al unei secvente, insa are probleme de-a dreptul existentiale in a face asta. Se trag numeroase duble, iar imunitatea actorului creste spre enervarea crescinda a regizorului. Dar totul e calculat si nu scirtie nimic in angrenajul narativ si regizoral.

In ceea ce priveste filmele straine pe care am reusit sa le vad la NexT, de data aceasta la Bucuresti, m-a impresionat un demers etnografico-antropologic despre o familie in vacanta. Alluvion (Sasha Litvintseva, 2013) e o colectie de cadre atent mestesugite, de un misticism redus la tacere, mai degraba conotative decit seci cum le-ai putea considera la o prima vedere. Montajul e ca o croiala rara dar care sustine perfect discursul, lasindu-te in dubii daca ai de-a face cu o apocalipsa sau cu peisaje parasite cu un scop ascuns privirii dezinteresate.

Revenind la comedie, un alt scurtmetraj de scoala, facut de data aceasta in Estonia, Ultimul Romeo (Moonika Siimets, 2012) s-a nascut dintr-un pariu al regizoarei cu ea insasi, ca musical-ul nu e un gen deja mort. Dintr-un banal plot de baiat-care-iubeste-o-fata-care-iubeste-un-alt-baiat se naste o simfonie a timpitilor si vag-misticilor dintr-un sat estonian unde, fireste, nu se intimpla in general nimic. Baiatul respins de fata se apuca de baut cu ipoteticul socru, la masa vine intr-un final si cel de-al doilea baiat, cel iubit de fata, iar toata casa este umpluta de revelatia divina in corpore pe care doar betia imaginilor si-o poate imagina.