eveniment
Data: 
15 Mar 2012 - 18:00
16 Mar 2012 - 18:00
17 Mar 2012 - 16:00 - 22:30
Loc: 
Casa de Cultura Mihai Ursachi(sala Diotima)
stats
Adresa: 
Parcul Copou

Festivalul Filmului Francofon, editia a X-a

In zilele de 15, 16 si 17 martie, Casa de cultura “Mihai Ursachi” (Sala Diotima) va gazdui cea de-a X-a editie a  Festivalului Filmului Francofon. Anul acesta evenimentul este dedicat cinematografului canadian, organizatorii fiind Institutul Francez Iasi si Ambasada Canadei.

Festivalul Filmului Francofon a devenit una dintre intalnirile de peste an care scoate in evidenta diversitatea genurilor si a culturilor cinematografice  prin aducerea in atentia publicului cinefil a celor mai noi si mai emotionanate opere din cinematograful francez. Editia 2012 include 5 filme din categorii diferite (drama, thriller, documentar) si o proiectie de scurt-metraje recente. Spectatorii vor avea de asemenea ocazia sa ia parte la doua intalniri speciale cu actrita Anamaria MARINCA (joi, 15 martie, de la ora 22.00) si cu regizorul Eduardo LUCATERO (sambata, 17 martie, de la ora 20.00). Acesta din urma va participa sambata la un atelier care se va desfasura la Universitatea de Arte „George Enescu”, avand ca subiect filmul documentar.


PROGRAM:
JOI, 15 MARTIE


18.00: „Incendies” de Denis Villeneuve (drama; 130 min.; 2010)- Doi frati gemeni pleaca intr-o calatoria prin Estul Indepartat pentru a descoperi istoria familiei lor.

20.30: „Un nuage dans un verre d’eau” de Srinath Samarsinghe (thriller; 90 min.; 2012)- Desi intre ei este o diferenta de 50 de ani, domnul Noun si Anna cultiva impreuna un simt al fanteziei. El, egiptean, si ea, romanca, locuiesc in aceeasi cladire din Paris. Cu timpul, valul secretelor lor se ridica dezvaluind intamplarile din trecut. Insa, intr-o zi domnul Noun dispare. Lucrurile ii sunt gasite imprastiate, iar perna patata de sange.

Proiectia va fi urmata de o intalnire cu actrita Anamaria MARINCA

VINERI, 16 MARTIE

18.00: „En terrains connus” de Stephane Lafleur (drama; 89 min.; 2011)- Odata cu accidentul grav care are loc la uzina unde lucreaza Maryse, au loc mai multe incidente neasteptate, iar vizita enigmatica a unui Om care pretinde ca vine din viitor ii arunca pe cei doi frati in mijlocul unui gen de road-movie care le va schimba viata.

20.00: „Le vendeur” de Sebastien Pilote (drama; 107 min.; 2011)- La concesionarul unde si-a petrecut intreaga viata, Marcel Lévesque este declarat, de ani de zile, „vanzatorul lunii”. In timpul unei ierni care nu se mai termina,  nu se gandeste decat cum sa-si scoata dragile lui masini de productie americana din curtea inzapezita. Intr-o zi, vanzatorul il intalneste pe François Paradis, lucrator la o uzina inchisa temporar… Un film care vorbeste despre omul alienat, vinovatie, religie si vanzarea de automobile.


SAMBATA, 17 MARTIE

16.00: „Quebec Gold” (scurt-metraje din Quebec) (110 min.; 2011)- Quebec Gold 11 este o selectie care cuprinde cele mai importante scurt-metraje din Quebec ale anului trecut. Aceasta reprezinta o sansa unica de a urmari intr-o singura proiectie filmele care au participat la cele mai mari festivaluri din lume si au castigat numeroase premii! 

18.30: „Les Vivants” de Eduardo Lucatero (documentar; 77 min.; 2011)- Cine sunt oamenii din spatele cioclilor? Prin intermediul acestui film, intalnim cinci tanatologi aflati la inceputul formarii lor: Pierre-Maxime, Carolane – careia i se alatura si sora ei Roxane –, Sophie si Rachel, care vor deveni ghizii nostri in acest univers fascinant.
Pe masura ce descopera meseria acesta si ne dezvaluie etapele concrete care sunt urmate dupa un deces, aceste personaje ne introduc in miezul propriei lor experiente asupra mortii povestindu-ne intamplari uimitoare, amuzante sau dulci-amare.

Proiectia va fi urmata de o intalnire cu regizorul Eduardo Lucatero

20h00: „Incendies” de Denis Villeneuve (drama; 130 min ; 2010)

****

Filmele vor avea subtitrare in limba engleza, iar intrarea va fi libera in limita locurilor disponibile.

Resurse
Video: 

Trailer "Incendies"

Trailer

Trailer "Un Nuage Dans un Verre d'EAu"

Trailer

Trailer "En Terrains Connus"

Trailer

Trailer "Le Vandeur"

Trailer

Trailer " Les Vivants"

Trailer
Articol scris de Marina-Evelina Cracana | Mar, 13/03/2012 - 13:31
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului marina.evelina