Eraserhead - In Heaven Everything is Fine

Nimic din lumea mea nu aduce cu cea a lui Henry. In lumea lui nu exista decat lumina artificiala si angoasa. Vesnic intr-un costum ponosit , cu un set de pixuri in buzunarul din fata, cu un par ciudat de inalt pe cap, Henry este un personaj straniu, cu o vesnica mimica a mirarii, cu un ingrijorator tremur al buzelor, a teama si impas; e atat de vulnerabil si uman, incat nu ai cum sa nu-l indragesti si sa nu traiesti alaturi de el, un lung si tulburator cosmar.

"Well Henry, what do you know?
Oh, I don't know much of anything"

Nici noi nu aflam mare lucru despre el, doar ca este un tipograf in vacanta, avand o relatie incerta cu o anume Mary X, locuind intr-un apartament auster cu o singura camera, intr-un oras atat de pustiu si de cuprins de plaga industriala, incat te trec fiori reci pe sina spainarii. In lumea lui Henry, totul pare un lung si sacadat drum de la intuneric, vina, anomie, la un soi de acceptare, de gasire a unui refugiu, in final.

Nevoit sa indure atmosfera grotesca din familia lui Mary (prima intalnire oficiala cu parintii ei: o mama isterica, un tata cu un zambet tamp pe chip, o bunica catatonica ce pare a fi moarta), cu dialoguri trunchiate si absurde, crize epileptice, plans isteric si pui artificial (cat pumnul) hemoragic, iar mai apoi sa afle vestea socanta ca Mary a nascut prematur (ciudat de prematur) o fiinta despre care inca nu se stie cu siguranta daca este un copil sau un monstru, Henry reactioneaza cu incetineala si groaza potolita a unui insomniac.

Apartamentul/ camera lui Henry imbraca decorul unui cadru suprarealist; aproape ca nu ti-ai putea imagina un loc mai steril si mai izolat in care sa nu doresti in veci si pururi sa te cuprinda somnul: un patefon care tanguie o muzica veche, hipnotic-somnifera, un calorifer, o veioza inalta, un cuier, un pat de spital acoperit cu o patura plina de gauri, o fereastra cu vedere catre zidul de alaturi, un sertar plin de obiecte insolite (un mic vas cu apa si monede de alungat ghinionul, o poza decapitata a lui Mary...), un tablou micut cu ciuperca nucleara si "organic art pieces" pamantii si depresive (o creanga uscata infipta intr-o movila de pamant, gramezi de humus imprastiate aleatoriu pe ici pe colo). Un loc teribil care devine cosmaresc odata cu mutarea lui Mary si a copilului mutant, cu o tulburatoare infatisare reptiliana, piele umeda si trup infasat in bandaje. E poate cea mai pervertita imagine a anatomiei (in)umane, desi copilul, in ciuda infatisarii deformate pana la dezgust, reactioneaza ca un copil normal: plange, refuza mancarea, se imbonaveste, induioseaza si sperie. Plansul copilului va tulbura linistea aparenta a lui Henry si o va chinui pe Mary pana in punctul unei caderi psihice.

Detaliile generoase dau sens oricarui spatiu, dar sunt indispensabile atunci cand vine vorba de un spatiu in care oniricul si realitatea tind sa se confunde pe alocuri. Culoarea, forma si textura obiectelor din lumea post-nucleara a lui Henry capata dimensiuni aproape hipnotic-halucinogene prin banda sonora (muzica&sunet), care devine o adevarata "opera muzicala". Este "vocea" unei lumi industriale, care reuseste extraordinar de intens sa contureze o lume violenta, viscerala. Muzica de patefon, bazait de lampi si de abur, sunete de instalatii si de masinarii, latrat de caini, geamuri spargandu-se, ceas cu cuc anuntand ora exacta, plans de ne-copil, usi scartaind, catei sugand, tacamuri lovindu-se, lichide scurgandu-se, scrasnit de dinti, ploaie torentiala, tunete, fulgere, vant puternic. Inventiv si tulburator. Aproape ca te doare. E aceeasi atmosfera pe care psihologii au recunoscut-o in starile hipnagogice, de tranzitie intre veghe si somn, cel mai des descrise printr-un imaginar auditiv deviant si inspaimantator: zgomote puternice sau de fundal, bazait, urlet, straigat, suierat.

Sa fie oare Henry un personaj cu grave tulburari de somn? Interpretarile sunt care de care mai ciudate sau mai indreptatite. Am avea nevoie de o mica padure pentru a printa tot ce s-a scris despre acest film. Si pe buna dreptate, pentru ca David Lynch (regizor, scenarist, producator, sunetist) a avut grija sa lase o poarta deschisa interpretarilor de orice fel. "Psihologic, a stii prea mult , poate distruge misterul, magia si potentialul pentru o experienta vasta, infinita" (D.L). Autorul nu a dezvaluit nici pana in ziua de astazi sensul filmului sau atat de spiritual, si a promis sa nu o faca niciodata. A lasat insa sute de indicii, cel mai puternic fiind existenta unei fraze din Biblie care reuseste sa-i infaptuiasca pe deplin viziunea si sa reuneasca in mod coerent toate componentele disparate ale filmului. Sa fie o metafora pentru chinurile paternitatii? Un drum tulburator si chinuit de la copilarie/adolescenta spre maturitate? Un film despre sexualitate, teama de sexualitate sau impotenta? Un film pro-avort? E prea deschis pentru o explicatie concreta, prea bogat in detalii si subtilitati pentru a fi redus la o axioma.

Am lasat intentionat scene-cheie din film nedezvaluite. Mi-as dori sa puteti simti ce am simtit si eu privind pentru prima data acest film. Nu era cosmarul meu, dar cumva recunoasteam decorul. M-a intoxicat fara sa-mi fie rau, desi starea de cadere si teama m-a bantuit inca vreo doua zile. Eraserhead isi merita pe deplin titlul de film "cultural, istoric si estetic semnificant", de "cult clasic" si "art-movie". S-a nascut in controversa si inca naste controverse; este un film de un realism crud si de o expresivitate pe care privitorul o resimte aproape la nivel organic. Nu e un film de vazut cu prietena, cu familia sau cu amicii, desi nu ii lipseste nici dramatismul, nici sensibilitatea, nici scenele comice, nici horror-ul intens. E un film "personal" care trebuie trait si decriptat in anonimat. Ma fascineaza subliminal inca. Imi doresc ca Henry sa isi fi gasit linistea.