The Earrings of Madame de…

Sinopsis: Superba sotie a unui bogat general de armata vinde cerceii pe care ii are de la acesta, din ziua nuntii, pentru a-si achita datoriile. Aflind acest lucru din alte surse, generalul cumpara inapoi cerceii si ii daruieste amantei lui. Din acest moment, o serie de dramatice neintelegeri incepe sa graviteze in jurul cerceilor... (Cinemagia.ro)

Nominalizat la premiile Oscar pentru „Cea mai buna recuzita” (1955), The Earrings of Madame de… este o adaptare dupa nuvela „Madame de...” a scriitoarei franceze Louise Leveque de Vilmorin. Filmul este considerat un masterpiece al anilor ’50 din cinemaul francez. Criticul Andrew Sarris a spus despre film ca „este cel mai perfect film care a fost facut vreodata”. Ophüls a zis ca structura povestii este cea care l-a atras pentru a face aceasta ecranizare, sustinind ca „exista intotdeauna aceeasi axa in jurul careia actiunea se transforma continuu, la fel ca intr-un carusel. O axa mica, abia vizibila: o pereche de cercei”. Scenariul filmului a devenit substantial diferit fata de scurta nuvela a lui Vilmorin, iar Ophuls a afirmat ca „in afara de partea cu cerceii, foarte putin din carte se mai regaseste in film... [doar] lipsa de sens a vietii acelei doamne”.

Titlurile diferite ale filmului (The Earrings of Madame de... in engleza si Madame de... in franceza) demonstreaza faptul ca numele doamnei in cauza – care este acelasi ca si al sotului ei – nu este niciodata auzit si nu apare nicaieri. Exista citeva tentative de rostire a numelui, dar de cele mai multe ori este acoperit de zgomot sau de diferite incadraturi ale camerei.

Aventura cuplului este reprezentata prin scenele de dans din sala de bal, unde Louise si Baronul ajung sa se indragosteasca unul de celalalt. La un moment dat, Baronul o intreaba pe Louise daca a mai auzit pina acum ceva despre sotul ei. Aceasta secventa, incununata de costumele sclipitoare, mobilierul elegant si spectaculoasele miscari ale camerei, reprezinta un bun exemplu al tehnicii specifice lui Max Ophuls.

In scenariul initial, fiecare scena trebuia filmata cu ajutorul unor oglinzi pozitionate pe pereti si in diferite locatii. Producatorul filmului nu a fost de acord cu aceasta idee, iar Ophuls, dupa experienta avuta in urma producerii filmului La Ronde, a fost convins de faptul ca trebuie sa se incadreze neaparat in buget si in programul stabilit pentru filmari, asa ca a facut extra pregatiri in perioada de pre-productie, reusind sa finalizeze acest proiect la timp, chiar mai devreme decit era stabilit. A lucrat indeaproape cu regizorul Georges Annekov pentru a crea atmosfera perfecta pentru acest film si i-a cerut acestuia sfatul pentru a ajunge la un design ideal al „cerceilor”. Acestia se afla astazi in vitrina Studiourilor Franco-London-Film Production.

Filmul a primit critici mixte in momentul lansarii, dar reputatia sa a crescut de-a lungul anilor. In anul 1979 a fost reproiectat in Anglia si a fost astfel redescoperit de public, atribuindu-se caracterul de masterpiece. Criticul Derek Malcolm l-a numit „o superba adaptare cinematografica, un film atemporal plin de pasiune si afectiune”. Lindsay Anderson, de asemenea critic de film, a sustinut ca „aparatul de filmat nu sta niciodata pe loc; fiecare scena are propria tensiune”.