A doua zi la AFF 2012

Am inceput ziua de marti cu proiectiile AFF Junior, destinate copiilor. Alaturi de o sala plina de elevi de la liceele din Sibiu, am vazut un episod din cunoscutul How it’s made si un altul dintr-un proiect francez, Esperanto, copiii apei – un demers prin care cei mici sint pusi in fata problemelor ecologice si in legatura cu alte culturi. N-am decit cuvinte de lauda si poate ca Inspectoratele de prin zona noastra ar trebui sa preia aceasta initiativa. Pe linga toate chestiunile complet nenecesare cu care sint indopati la scoala timp de 5 zile pe saptamina, ceva informatii frumos ambalate despre mediul inconjurator n-ar strica.

Primul lungmetraj al zilei s-a numit Bottled Life (regia Urs Schnell, 2012) si a tratat subiectul apei naturale imbuteliata de mari corporatii. Obiectul investigatiei a fost Nestle, concernul elvetian lider pe piata mondiala a produselor alimentare si nu numai. Toata chestiunea se refera la faptul ca aceasta companie exploateaza resurse subsolice platind institutiilor publice taxe in valoare de 10 $/cisterna – din care cisterna ulterior fac un profit de 50000 $. Este resursa de apa subsolica, naturala, o proprietate de patrimoniu a comunitatilor unde se gasesc izvoarele sau e un bun comercial, un produs vandabil? Inca nu s-a raspuns la aceasta intrebare si nici filmul nu marseaza prea mult pe o abordare tezista, ci analizeaza rece (nemteste) citeva cazuri sociale.

De la conflictul comunitate – stat – companie privata trecem spre conflict politic in Egiptul post-revolutionar (Back to the Square, Petr Lom, 2012), unde din citeva povesti ale unor indivizi ni se creioneaza un profil neo-dictatorial al tinarului stat declarat liber dupa abdicarea lui Mubarak. Insa vechiul sistem a ramas in picioare si populatia egipteana se confrunta de fapt cu un regim politienesc, in care demnitatea umana, integritatea morala si fizica a simplilor cetateni sint constant in pericol. Deja primele opinii nostalgice isi fac loc in opinia publica, iar asta e, desigur, un recul normal dupa tot entuziasmul miscarilor de strada, dar care s-ar putea sa degenereze in ceva mai rau. Filmul e exagerat de tezist, bine lucrat, dar saracacios la nivel de regie.

Tot despre dictatura s-a vorbit si in urmatorul film – Fuga din Rai, Stelian Tanase, 2010 – dar la timpul trecut. Filmul prezinta doua povesti „ca-n filme” ale unor oameni care au vrut sa fuga din Romania anilor ’80. Prima naratiune prezinta o nunta fictiva din Orsova la care erau invitati viitori transfugi („tradatori de tara”) ce, in toiul sarbatorii, urmau sa se imbarce pe un vas si sa treaca Dunarea spre Iugoslavia. Tot scenariul era insa o facatura a Securitatii care momea astfel oameni cu dorinte ilegale si ii trimitea in puscarie. Ceea ce s-a si intimplat cu cei prezenti in film.

A doua poveste din Fuga din Rai are un final fericit si e si mai ingenioasa decit prima. Un domn care era pilot de avion agricol in judetul Timis, planuieste sa zboare cu micul sau aparat in Austria, alaturi de familie si de prieteni. Planul n-a necesitat multa pregatire si n-a putut fi astfel detectat de catre comunisti. Timp de 3 ore a zburat la o altitudine de un metru deasupra solului peste Ungaria, pentru a nu putea fi detectat de radar si cu ultimile picaturi de benzina a aterizat intr-un lan de porumb al unui fermier austriac. Filmul e o docu-drama (gen care ma irita in 90% din cazuri) suportabila si e mai tensionat decit un film de actiune.

Despre cel de-al patrulea lungmetraj vazut ieri, Turn off the Lights (Ivana Mladenovici, 2012), intr-un articol separat. Pot doar sa va zic ca e cel mai bun documentar pe care l-am vazut aici si un candidat serios la Premiul cel Mare! Cum ar zice Dan Diaconescu „mai mentinem tensiunea pina atunci”.