Das Weisse Band, o poveste de groaza

Das Weisse Band (The White Ribbon) este un film care imbraca inocenta in rol de diavol. Acolo, in inima perfectiunii, unde copiii nu ies niciodata din cuvintul parintilor, iar zilele se scurg in armonie, apare haosul. La inceput, nimeni nu isi poate explica de ce un om ca doctorul din sat a fost atit de batut de soarta. Apoi se descopera ca accidentul de calarie pe care l-a avut nu este intocmai ceea ce se crede, ci ca, mai degraba, a fost pus la cale de o minte diabolica. Dar nici barbatul, o figura importanta in sat nu este un sfint. Se zvoneste ca ar fi avut un copil cu handicap cu menajera lui si ca noaptea se furiseaza in camera fiicei sale. Ba chiar ca ar fi luat parte la moartea suspecta a sotiei lui. dar toate aceste lucruri ramin in Eichwald doar vorbe neprobate, pentru ca stapinul locului nu doreste sa rascoleasca astfel de minciuni.

Deloc departe de figura magestrala a doctorului ranit sta cea a preotului. Un barbat dur, rece, ursuz, care isi atribuie puteri nemarginite. Un tata care isi supune copiii unor pedepse care trebuie sa le arate calea cea dreapta. Iar ca sa isi aminteasca mereu de ea, le leaga o panglica alba la mina sau in par. Dar inocenta pe care o semnifica acest simbol paleste pe zi ce trece si se transforma in ura si moarte.

Acest film, despre care se poate spune ca nu are nici un defect, aduce in atentia privitorului o ampla simbolistica. De la alb-negrul ecranului, pina la detalii la care nici nu ne-am fi gandit, Haneke imagineaza o lume in care se naste rautatea. Iar odata ce vede lumina zilei incepe sa se raspindeasca si sa se amplifice. Iar cea mai mare temere apare atunci cind ea nu poate fi atribuita cuiva, ci vine pe furis, tradind increderea si linistea. Poate cel mai bun film al lui Haneke, cu personaje strimbe, creionate in detaliu de propriile actiuni, mistere de basm intunecat si final de razboi.

Pe scurt, Das Weisse Band suceste minti. Atit de profund si durereos, filmul se simte ca o palma puternica peste fata. Distruge in privitor orice interpretare a inocentei si o ingroapa sub un morman de priviri hide si lacrimi perfide. Iar in tot acest mediu iradiant isi face loc un fir de iubire.

Si in incheierea acestor cuvinte care nu pot rezuma un asemenea film, imi permit sa va adresez si un indemn: nu mergeti, ci fugiti sa il vedeti.